Gânduri la centenar
An jubiliar
Puține persoane, din ziua de astăzi, au avut ocazia să citească revista "Lumina creștinului" în anii primelor apariții, dacă nu, ca și mine, găsind ascuns de către bunici, printre puținele lucruri la care țineau foarte mult, vreun număr al revistei [...] Mă fascina mult pentru că se scria foarte simplu, folosind un limbaj firesc, fără artificii lingvistice complicate, iar pagina cu glume era o satisfacție totală ca de altfel și o lecție pentru viață. [...]
Dar anii au trecut și soarta istoriei a permis din nou publicarea revistei, iar eu am ajuns să fac parte dintre cei care se îngrijeau de apariția acesteia. Ocupându-mă de partea tehnică, în special de ceea ce se numește tehnoredactare, am insistat în primul rând pentru stabilizarea titlului revistei care între anii 1990 și 1995 a schimbat de mai multe ori formatul și caracterul. Pentru a da continuitate și a distinge cu mai multă ușurință dintre alte publicații revista "Lumina creștinului", am stabilit menținerea aceluiași format și caracter tipografic al titlului care, de altfel, observ că se continuă și astăzi. Succesiv am prezentat cererea la Biblioteca Națională a României de la București pentru obținerea codului ISSN care permite identificarea publicației la nivel mondial. De asemenea, un interes important l-am manifestat pentru selectarea de imagini cât mai apropiate tematicilor abordate ca de altfel și a celor pentru prima pagină. Nu căutam doar să fie sugestive, ci m-am străduit să selectez pe acelea care să aibă și un bogat conținut educativ [...]
Aș mărturisi că, pentru apariția în timp a revistei, în săptămâna tipăririi acesteia se lucra neîntrerupt [...] Obiectivul era unic și imutabil, tipărirea în timp a revistei! O continuă întrecere cu timpul care nu putea fi oprit [...]
Dar cum jubileul nu este un punct de sosire și nu a avut un scop în sine, e bine de privit mai departe. Bilanțul nu este doar suma realizărilor în decursul celor o sută de ani, dar și momentul reflecției asupra lipsurilor care au presărat existența acestei publicații. Așadar, această reflecție asiduă trebuie să producă o propunere și mai hotărâtă de a îmbunătăți calitatea culturală, literară, spirituală și educațională a revistei. S-a trudit mult și s-a ajuns până în momentul de față, dar pentru a continua se cere și mai mult, pentru că societatea este într-o continuă schimbare, iar paginile revistei trebuie să bătătorească mereu calea vieții comunității pentru care este destinată.
Adrian Florian (tehnoredactor în perioada iulie 1995 - august 1997)