|
Pelerinaj în Turcia, la locuri biblice și patristice La invitația pr. Emilian Cătălin, OFMConv., ministru provincial, între 5 și 10 noiembrie, am avut ocazia să-l însoțesc în vizita canonică pe care a efectuat-o în Turcia, la conventele unde își desfășoară misiunea pastorală și misionară părinți franciscani din România. Am fost însoțit și de pr. Benone Butacu, OFMConv., paroh la Huși-Corni. În timpul șederii în Turcia am beneficiat de ospitalitatea fraților franciscani din Conventul "Sfântul Anton" din Istanbul, unde activează trei preoți franciscani români (pr. Iulian Pișta - guardian, pr. Anton Bulai - paroh, și pr. Iosif Robu - vicar); la Iskenderon ne-am bucurat de ospitalitatea oferită de pr. Maximilian Vereș, coordonatorul general al activităților pastorale, în așteptare fiind și pr. Mihai Herciu, care în această perioadă aprofundează limba turcă la Istanbul. Turcia este o țară islamizată, unde bisericile creștine (catolică, ortodoxă și bisericile protestante) sunt în minoritate și doar tolerate, fără posibilitatea unei evanghelizări efective, aceasta fiind taxată drept "prozelitism"; numărul creștinilor este foarte mic, circa 100.000 din totalul de 78.000.000 de locuitori, dintre care catolicii sunt circa 35.000, reprezentând 0,05%. Bisericile creștine nu sunt recunoscute de stat și suferă multe limitări în desfășurarea misiunii pastorale: nu pot avea seminarii, școli, nu pot construi noi biserici. Paradoxul este că pe acest teritoriu s-a dezvoltat, după Ierusalim, viața Bisericii din primele veacuri, iar astăzi doar vestigiile istorice mai amintesc de perioada de aur a creștinismului. Fapte, nume, locuri trezesc o mare rezonanță spirituală în sufletul creștinului. Aici am avut prezența și predica apostolilor Petru, Paul, Filip, Ioan, Andrei; aici s-au născut, după Ierusalim, primele comunități de creștini: ne gândim la Antiohia, unde, pentru prima dată, s-a dat urmașilor lui Cristos numele de "creștin"; Efes, locul unde a predicat apostolul Paul și unde se află mormântul apostolului Ioan, apostolul iubit de Mântuitorul; aici se află localitățile Smirna și bisericile care sunt menționate în cartea Apocalipsului, în mare parte întemeiate chiar de apostoli; aici s-a născut Paul, apostolul neamurilor, și aici a desfășurat o bună parte din călătoriile sale, predicând evanghelia și construindu-și vasta teologie prin scrisorile sale; aici se află casa Maicii Domnului, aproape de Efes, unde, alături de Ioan, a venit pentru a-și încheia viața pământească; aici au fost celebrate primele concilii (Niceea, Efes, Calcedon), care reprezintă așezarea temeliei credinței adevărate; aici au trăit iluștrii părinți ai Bisericii și s-a dezvoltat o viață monahală înfloritoare, cu campionii excepționali ai credinței, care cu sângele lor au irigat acest pământ și au mărturisit Paștele Domnului; în fine, aici găsim înrădăcinată bogata tradiție liturgică orientală și spiritualitatea profundă a Bisericii orientale. M-am simțit într-un adevărat pelerinaj, vizitând toate aceste locuri și trăind sentimente de adevărată înălțare sufletească, gândindu-mă la apostoli, părinții Bisericii, dar și la martiri și la persecuția creștinilor, fapt ce a determinat plecarea lor și odată cu aceasta părăsirea acestor "locuri sfinte". Este trist văzând cum această realitate, atât de înfloritoare altădată, a dispărut sau li s-au șters urmele: biserici istorice transformate în moschei, locuri sacre reduse la ruine, locuri cu rezonanțe istorice cărora li s-au șters urmele, iar creștinii, considerați "cetățeni de categoria a doua", părăsesc locurile lor, astfel încât prezența creștină devine o problemă. Prezența preoților și a persoanelor consacrate poate fi o garanție că religia creștină poate și trebuie să dăinuiască pe aceste locuri legate de Sfânta Scriptură și de părinții Bisericii. Cu scopul de a perpetua prezența catolică, părinții franciscani români sunt prezenți în Turcia, în principal în două orașe, Istanbul și Iskenderon, aflate la 1.200 km de capitală, la granița cu Siria. Am avut ocazia să vizitez conventele lor, să aud de problemele și preocupările pastorale, să aud istoria tristă a asasinării episcopului Luigi Padovese la Iskenderon (asasinat de șoferul său la 3 iunie 2010), să constat deschiderea fraților față de toți, indiferent de apartenența religioasă, dar să aud și speranțele pentru o prezență cât mai benefică în evanghelizare. În afară de prezența mea alături de ministrul provincial în conventele fraților franciscani, această vizită mi-a dat ocazia să am o experiență deosebită: întâlnirea cu Sanctitatea sa Bartolomeu, patriarhul ecumenic de Constantinopol, la simpozionul organizat de Centrul Franciscan pentru Dialog Interreligios din Assisi, la sediul Conventului Franciscan din Istanbul. Cu această ocazie, participanții (24 de preoți franciscani) au avut o audiență la patriarhul Bartolomeu, la reședința sa, având și eu bucuria să fac parte din acest grup. Prezentându-mă că vin de la Iași, patriarhul a spus că a fost de mai multe ori la Iași și că s-a simțit bine întotdeauna, cunoaște bine realitățile noastre și a făcut o referință la marea sărbătoare a cuvioasei Parascheva și la mulțimea de credincioși care vin în pelerinaj cu această ocazie, declarând că a fost de mai multe ori în capitala Moldovei. Al doilea moment a fost vizita Sanctității sale la Conventul părinților franciscani, participând la celebrarea Vesperelor și ținând cuvântul de învățătură într-un adevărat stil "ecumenic". Și după această celebrare am avut ocazia să discutăm despre realitatea Bisericii din Turcia și asupra importanței prezenței preoților în teritoriu, deși creștinii sunt într-un număr din ce în ce mai mic. Din vizita la Istanbul nu a putut să lipsească vizitarea măreței catedrale "Sfânta Sofia", construită de împăratul Constantin. Biserica "Sfânta Sofia" sau biserica "Sfintei Înțelepciuni" (nu al unei sfinte Sofia) este vechea catedrală a orașului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330 și 1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referință în istoria arhitecturii și, fără îndoială, centrul Ortodoxiei până la căderea Constantinopolului, în anul 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine și a unor importante concilii și sinoade. Nu am putut scăpa ocazia de a vizita și Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia, unde se păstrează printre altele și sabia lui Ștefan cel Mare. Timp de patru secole reședința oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, și totodată centrul administrativ, educațional și cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie una dintre principalele atracții ale orașului Istanbul. Este cunoscută definirea istoriei ca magistra vitae. Mergând la izvoarele trecutului, omul își lărgește cunoștințele despre sine și despre alții, învață să se raporteze la alte realități, cu experiențe de viață diferite și astfel are posibilitatea să crească. O vizită în Turcia, care include obligatoriu locurile cu rezonanță biblică și patristică, precum și contactul cu realitatea Bisericii locale, constituie o adevărată lecție de istorie la fața locului. Ep. Aurel Percă
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |