Figuri ilustre. Pr. Felix Wiercinski

Preotul Felix Wiercinski s-a născut la 20 august 1858 la Putzig (în apropiere de Danzig, în nordul Poloniei), iar în anul 1878, la vârsta de 20 de ani, a intrat în Societatea lui Isus. A urmat studii teologice de specialitate la Roma şi Cracovia, fiind hirotonit preot la 21 iunie 1885.

Şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii de misionar în peste 16 ţări, inclusiv în România, unde a lucrat timp de 23 de ani. La Iaşi, a îndeplinit funcţiile de profesor şi prefect la Seminarul "Sfântul Iosif" în perioadele 1887-1894 şi 1898-1900, precum şi funcţia de rector al aceluiaşi Seminar (1894-1897 şi 1930-1932). În perioada 1902-1903 a fost paroh de Botoşani, în anul 1925 colaborator la Chişinău, iar în perioada 1925-1929 prefect şi spiritual al Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti. În anul 1938 s-a stabilit definitiv în România, la Bucureşti. Pretutindeni unde s-a aflat a lucrat ca "un adevărat apostol", remarcându-se în susţinerea de exerciţii spirituale, misiuni populare şi cateheze în şcoli, şi nu în ultimul rând, printr-o impresionantă activitate publicistică.

În perioada 1927-1940, a fost cel mai important colaborator al revistei diecezane Lumina creştinului, în paginile căreia a publicat un număr de 123 de articole, ocupând locul al treilea în privinţa numărului de articole publicate în revistă, după Mons. Anton Gabor şi ep. Mihai Robu. Articolele semnate de părintele Wiercinski, care ar merita să fie publicate în volum spre a putea deveni obiectul unei analize exegetice, sunt de mare valoare, chiar şi pentru spiritualitatea contemporană.

A debutat în numărul 2 din anul 1927, cu articolul Despre rugăciunea de dimineaţă, iar în perioada 1929-1934 a publicat un serial-fluviu intitulat Cele opt fericiri, susţinând în acelaşi timp rubrica Din lumea catolică. După decesul fondatorului presei catolice din Dieceza de Iaşi, Mons. Anton Gabor, părintele Wiercinski a semnat un articol emoţionant, intitulat Să păzim monumentul Monseniorului Anton Gabor, monumentul fiind Institutul "Presa Bună". Autorul articolului aprecia că broşurile şi cărţile publicate de Institut reprezentau "hrană folositoare" pentru poporul român, precum şi o pavăză în faţa "puhoiului de cărţi periculoase, anticreştine" publicate de bolşevicii din Uniunea Sovietică. Într-un alt articol, intitulat Cum să sprijinim presa noastră, părintele Wiercinski adresa un îndemn societăţilor catolice pentru ca, după modelul german, să contribuie la răspândirea "presei bune", aducând în acelaşi timp un elogiu satelor catolice din Moldova, unde existau, în opinia sa, trei factori religioşi puternici: "slujba religioasă cu dascăli", "hora, după slujbă" şi "presa".

Majoritatea articolelor semnate de părintele Wiercinski în perioada 1936-1940 au reprezentat un semnal de alarmă în privinţa "primejdiei nenorocirii bolşevice", care personifica "duşmanul creştinătăţii" şi "înşelăciunea neruşinată", cu scopul distrugerii credinţei "scormonind dovezi împotriva lui Dumnezeu". Acest pericol, scria autorul, putea fi evitat prin dezvoltarea "presei bune şi a Apostolatului Rugăciunii, prin rugăciuni fervente către Preasfânta Inimă a lui Isus" şi prin alte mijloace.

La 20 ianuarie 1940, în timp ce se afla la Blaj, unde conducea exerciţii spirituale, părintele Wiercinski a trecut la cele veşnice "senin şi paşnic, după obositoarea-i viaţă", fiind înhumat tot la Blaj - "Mica Romă" - la 22 ianuarie, după ritualul roman. Presa catolică românească l-a elogiat pe ilustrul dispărut. Lumina creştinului a publicat articolul S-a stins, iar Farul nou şi-a intitulat omagiul Părintele Wiercinski nu mai este; alte omagii au apărut în revista Raiul copiilor ş.a.

Dr. Dănuţ Doboş