Oaspeți din Germania
La invitația PS Petru Gherghel, în zilele de 1 și 2 octombrie, au vizitat Dieceza de Iași PS Felix Genn, episcop de Münster (Germania), pr. Norbert Kleyboldt, vicar general al aceleiași episcopii, împreună cu o delegație de preoți și laici de la Caritas Münster.
Oaspeții au participat la Liturghia de deschidere a noului an academic, 2013-2014, în catedrala din Iași (1 octombrie), precum și la seminarul organizat de Caritas Iași (1-2 octombrie), cu tema "Importanța implicării actorilor locali în dezvoltarea programelor de incluziune socială pe piața muncii pentru grupurile vulnerabile"; au vizitat Stațiile de Incluziune Socială din Săbăoani și Huși, mănăstirile din nordul Moldovei și sanctuarul de la Cacica.
În cuvântul de învățătură de la Liturghia din catedrală, PS Felix Genn a subliniat trei căi pentru a înțelege spiritualitatea sfintei Tereza a Pruncului Isus: darul cuvântului lui Dumnezeu, atitudinea copilului și conștientizarea responsabilității de misionar.
PS Petru Gherghel a mulțumit oaspeților pentru tot sprijinul oferit diecezei și i-a dăruit episcopului Felix Genn o icoană.