Episcopul Anton Durcovici - "Rămas bun!"

În perioada 1921-1948, Monseniorul Anton Durcovici a deţinut, printre altele, funcţia de preşedinte al Congregaţiei Mariane a Bărbaţilor din Bucureşti, fondată în anul 1891 de preotul Joseph D'Ester. În cele şase decenii de existenţă, congregaţia a desfăşurat o activitate spirituală de mare relevanţă pentru catolicii din Bucureşti şi din întreaga arhidieceză, înfiinţând, printre altele, revistele Jugendfreund şi Farul nou. La rândul său, preşedintele congregaţiei, Monseniorul Durcovici, s-a bucurat de simpatie şi aprecieri deosebite din partea membrilor acesteia.

Fotografia alăturată, care ne-a fost pusă la dispoziţie prin amabilitatea domnului Emanuel Cosmovici, a fost realizată în ziua de 5 aprilie 1948, la câteva ore după ceremonia consacrării Monseniorului Durcovici ca episcop de Iaşi, în timpul recepţiei oferite cu acest prilej la Palatul Nunţiaturii din Bucureşti de către nunţiul Gerald Patrick O'Hara. Alături de episcopul Anton Durcovici se află preotul Vasile Begu şi câţiva dintre reprezentanţii de frunte ai catolicilor din Bucureşti - profesorii Iosif şi Mia Frollo, avocatul Anton Vladimir Frollo, avocatul Virgil Damian şi alţii.

Cronica congregaţiei descrie sentimentele contradictorii care îi stăpâneau pe membrii acesteia în perioada dintre nominalizarea Mons. Durcovici ca episcop de Iaşi (30 octombrie 1947) şi consacrarea sa la 5 aprilie 1948, consacrare "amânată, din fericire pentru noi", după cum consemnează Cronica. "Aşa că inimile congregaţioniştilor - continuă aceasta - în timpul acestor luni au fost încontinuu însufleţite de dorinţe opuse: aceea de a nu-l lăsa să plece şi aceea de a-l vedea înscăunându-se, pentru binele Bisericii, pe tronul Episcopiei de Iaşi. De fiecare dată, după numire, când venea în mijlocul nostru, ni se părea că este cea din urmă şi de aceea nu o singură dată, ci de trei ori, ne-am luat cu sfâşiere de inimă rămas bun de la Excelenţa sa, care mereu ne spunea că plecare nu înseamnă părăsire, că îndepărtare nu este despărţire".

În cele din urmă, intelectualii catolici bucureşteni au acceptat ideea, luând parte în număr mare la ceremonia consacrării episcopale din 5 aprilie 1948 şi la recepţia oficială care a urmat. În timpul acesteia, nunţiul O'Hara i-a invitat pe "amicii Monseniorului Durcovici" la un moment de penitenţă. "Ospăţul de penitenţă - consemnează în continuare Cronica - fu de fapt un adevărat banchet, dar la care comunitatea de suflet - "cor unum et anima una" - fu o mult mai mare plăcere decât gustul savuroaselor mâncăruri. Spre a completa veselia zilei, nenumărate fotografii s-au tras "ad perpetuam rei memoriam". Şi totuşi, în mijlocul evenimentelor de acum, pentru noi care l-am pierdut pe iubitul nostru praeses, însorita zi de 5 aprilie 1948 a fost ca acele splendide zile de iarnă în care după multă vreme noroasă străluceşte triumfător soarele pe un cer cu desăvârşire senin, însă termometrul arată 20 de grade sub zero".

La câteva luni de la acest eveniment, Congregaţia Mariană a Bărbaţilor din Bucureşti a fost interzisă de guvernul comunist, iar membrii supravieţuitori au suferit din plin persecuţiile. La rândul său, ultimul preşedinte al congregaţiei, episcopul Anton Durcovici, avea să fie arestat de Securitate la 26 iunie 1949, aflându-şi tragicul sfârşit la Penitenciarul Sighet, la 10 decembrie 1951.

Dr. Dănuţ Doboş