Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Figuri ilustre. Episcopul Mihai Robu

Episcopul Mihai Robu s-a născut la 10 aprilie 1884 la Săbăoani și a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Iosif" din Iași. A fost hirotonit preot la 20 aprilie 1907, activând apoi în calitate de profesor la Seminarul "Sfântul Iosif", secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, precum și în Parohiile Văleni, Faraoani și Horlești. La 5 iulie 1925, papa Pius al XI-lea l-a numit episcop de Iași, fiind primul episcop indigen din Dieceza de Iași, după consacrarea episcopală din 20 septembrie același an de la Iași. A trecut la cele veșnice la 27 septembrie 1944 în Munții Bihorului, fiind înmormântat în cimitirul greco-catolic din Beiuș și reînhumat după douăzeci de ani în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași.

În timpul păstoririi sale, Dieceza de Iași a cunoscut o viață înfloritoare, episcopul Mihai Robu susținând în chip deosebit și presa catolică. Revista Lumina creștinului se poate mândri cu faptul de a fi avut în preotul și apoi episcopul Mihai Robu pe unul dintre cei mai valoroși colaboratori ai săi; acesta s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce privește numărul articolelor publicate (148), pe primul loc situându-se Monseniorul Anton Gabor, cu 332 de articole. Preotul Mihai Robu a debutat în publicistica diecezană cu articolul "Mucenicii negri din Uganda", publicat în nr. 2/1913 al revistei Lumina creștinului. În perioadele 1913-1916, respectiv 1919-1925 acesta a fost o prezență constantă în paginile revistei în calitate de autor al unor articole valoroase cu o tematică extrem de diversă. Multe dintre articolele editoriale purtau semnătura sa, cele mai multe dintre acestea pe teme privind intențiile generale ale Apostolatului Rugăciunii pentru luna în curs. Pot fi evidențiate, de asemenea, articolele care tratau teme specifice epocii, precum dezvoltarea în inimile credincioșilor a evlaviei către preasfânta inimă a lui Isus și preasfânta Fecioară Maria.

În rezumat, pr. Mihai Robu a publicat până în anul 1925 articole de actualitate privind viața Bisericii locale și universale, biografiile suveranilor pontifi ai epocii, pericolul conflagrației mondiale, elogiul păcii, viețile sfinților, eroismul soldaților catolici, actele de caritate ale Bisericii locale, evlavia pentru preasfântul sacrament, forța și însemnătatea rugăciunilor Angelus și sfântul Rozariu, convertirea necredincioșilor, apostolatul laicilor, istoria Bisericii, învățământul și scrierile catolice, martirii Bisericii ș.a. Revista Lumina creștinului și-a omagiat colaboratorul constant, pr. Mihai Robu, biografia acestuia fiind prezentată pe larg în câteva numere din cea de-a doua jumătate a anului 1925. De asemenea, vizitele pastorale ale episcopului Robu au fost prezentate cu regularitate.

După anul 1925, activitatea publicistică a episcopului Robu s-a diminuat, revista găzduind mai ales o serie de circulare și scrisori pastorale ale acestuia. O excepție o constituie serialul purtând titlul "Prin țări străine", publicat în anul 1928. Episcopul Robu a fost totodată un mare binefăcător și susținător al revistei și al Institutului "Presa Bună". De exemplu, la 30 august 1919 a semnat Apelul Societății Catolice "Presa Bună", iar după numirea ca episcop a sprijinit construirea clădirii Institutului "Presa Bună", achiziționarea unei tipografii, precum și fondarea și dezvoltarea institutului. S-a preocupat, de asemenea, în permanență de editarea revistei Lumina creștinului și a celorlalte publicații catolice ale diecezei, asigurându-i continuitatea prin nominalizarea unor redactori valoroși și a membrilor comitetului de conducere al Institutului "Presa Bună".

Episcopul Mihai Robu rămâne în istoria vieții catolice românești drept unul dintre cei mai valoroși păstori, scriitori și publiciști din prima jumătate a secolului al XX-lea, presa și literatura catolică deținând un loc important în programul său pastoral din perioada în care s-a aflat la conducerea Episcopiei de Iași.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat