Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Monografii -

Sfințirea bisericii din Bogata

Consacrarea altarului și sfințirea bisericii din Bogata, nou-renovată și înfrumusețată, având hramul "Înălțarea Sfintei Cruci", au fost prezidate de PS Petru Gherghel, sâmbătă, 17 august. Au fost prezenți 30 de preoți, autorități centrale și locale și mulți credincioși, atât catolici cât și ortodocși, veniți de pe toată valea Trotușului.

Biserica a fost construită în anul 1935 din lemn, de către pr. Anton Trifaș, paroh de Dărmănești. În anul 1978, pr. Mihai Enășel, în timpul comunismului, în două luni, a construit ziduri din cărămidă lângă zidurile din lemn, rămânând același acoperiș. În anul 1997, pr. Petru Blaj a construit sacristia și a mărit prezbiteriul.

A doua zi după sărbătoarea Divinei Îndurări din anul 2012, credincioșii împreună cu pr. Isidor Mîrț, parohul comunității, ajutați de muncitori din Săbăoani, coordonați de pr. Toma Encuță, decan de Roman, și susținuți de episcopii diecezei, au început renovarea capitală a bisericii. Mai întâi s-au făcut lucrările de consolidare a acoperișului, apoi s-a pus un nou tavan izolat termic și un nou acoperiș din tablă, s-a înlocuit podeaua putredă din lemn cu un covor de gresie și parchet izolat termic, s-a zidit prezbiteriul și un altar nou, îmbrăcat în marmură, în formă de potir, s-au consolidat pereții, fiind izolați termic și zugrăviți cu tencuială decorativă, s-au pus geamuri termopan, s-a mărit biserica printr-un hol la intrare, s-au pus patru icoane din mozaic la altar și icoane noi la Calea crucii, o statuie nouă a sfântului Anton, donată de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, și s-a amenajat curtea bisericii cu pomi de magnolii, tuia și multe flori.

Biserica are lungimea de 24 m, lățimea de 8 m, 10 m la crucieră și înălțimea de 6 m. Turnul măsoară 12 m.

Copii, tineri și adulți din sat, îmbrăcați în costume naționale și cu flori în mână, l-au întâmpinat pe PS Petru Gherghel, care a venit însoțit de un grup de tineri călăreți. Liturghia solemnă, cu ritualul de consacrare a altarului și de sfințire a bisericii, a început la ora 11.00, cu primirea și salutul de bun-venit. Cuvântul de învățătură al episcopului de Iași a înălțat sufletele tuturor celor prezenți la sărbătoare. A urmat apoi ritualul consacrării altarului și ungerea pereților cu ulei sfințit. În altar au fost introduse trei relicve: a fericitului Ieremia, a sfântului Anton de Padova și a sfintei Tereza a Pruncului Isus.

La finalul celebrării, pr. Isidor Mîrț și credincioșii comunității i-au mulțumit Preasfințitului pentru tot sprijinul acordat și pentru binecuvântarea pe care a adus-o bisericii din Bogata. De asemenea, mulțumiri au fost adresate și pr. Augustin Benchea, decan de Moinești, pr. Toma Encuță, celorlalți decani prezenți, tuturor preoților și binefăcătorilor care au ajutat la renovarea bisericii. PS Petru Gherghel i-a oferit pr. Isidor Mîrț crucea misionară și mandatul pentru misiunea din Maikona (Kenya) și o icoană a sfintei Fecioare Maria de la Cacica.

Rodica Maria Nistor

* * *

Bogata: sat din comuna Dofteana, jud. Bacău, în Depresiunea Comănești, situat pe drumul național Comănești - Târgu Ocna, la 4 km depărtare, spre sud, de centrul comunal Dofteana. La recensământul din anul 2002 satul avea 874 de locuitori.

- "Prezența catolicilor în Bogata se datorează condițiilor mai bune de lucru oferite de marii proprietari și despre prezența catolicilor se face pomenire pentru prima dată în Schematismul Misiunii din anul 1850, când erau aici numai 35 de credincioși" (Pr. Iosif Gabor).

- La 17 mai 2010 Bogata a fost constituită ca parohie de sine stătătoare, cu filiala Păcuri, în Decanatul de Moinești, fiind numit paroh pr. Isidor Mîrț. În anul 2012 erau prezente 185 de familii, cu 475 de credincioși.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat