Doamne, măreşte-ne credinţa! (cf. Lc 17,5)

Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie,

Rugămintea apostolilor adresată lui Isus, după cum ne relatează evanghelistul Luca, şi dorinţa lor de a înţelege exigenţele urmării sale şi a împlinirii misiunii lor, de a trăi şi învăţa pe ceilalţi, reprezintă, de fapt, rugăciunea şi strigătul nostru către Isus, cel care ne-a chemat şi ne-a ales să fim ucenicii săi precum şi dorinţa şi datoria noastră de a ne împlini chemarea misionară şi evanghelică, astfel încât ea să fie binecuvântată şi plină de rod.

Apostolii au avut fericita ocazie de a auzi, chiar din gura Mântuitorului, cuvintele vieţii veşnice şi de a experimenta pe viu calea pe care se poate ajunge la adevăr şi şi-au însuşit cunoaşterea învăţăturii sale. Ei au înţeles că au nevoie de lecţia pe care însuşi maestrul şi învăţătorul le-o poate oferi în modul cel mai autentic şi s-au lăsat modelaţi de el, primind în acest sens lumina Duhului Sfânt.

Înregistrând zi de zi exemplul său şi străduindu-se să înţeleagă ceea ce le transmitea, bucurându-se de cea mai puternică dovadă şi de cel mai puternic argument, jertfa sa pe cruce pentru adevăr, apostolii, rămânând în rugăciune până la Rusalii, s-au bucurat de împlinirea rugăciunii lor, când Duhul Sfânt, promis de Isus după înviere, a coborât asupra lor pentru a fi martori a tot ceea ce s-a întâmplat, începând din Ierusalim şi până la marginile pământului (cf. Lc 24,48-49).

Promisiunea făcută de Isus apostolilor încă din timpul vieţii sale şi salutul auzit de la el, chiar în ziua învierii, când le-a spus: "Pace vouă! Precum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Primiţi pe Duhul Sfânt!" (In 20,21), s-a desăvârşit în ziua de Rusalii şi, de atunci, ei au ieşit să predice şi să vestească evanghelia mântuirii cu o profundă credinţă şi cu adevărat simţ apostolic. Mandatul primit de la Isus, "Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii", reprezintă o misiune care-i priveşte nu numai pe ei, ci, prin ei, pe toţi urmaşii lor, pe toţi ucenicii şi ne priveşte şi pe noi, cei de azi.

Aceeaşi misiune şi acelaşi mandat ne-a fost transmis şi nouă, iar împlinirea lui este şi o obligaţie de credinţă şi o onoare, pe care ne-a încredinţat-o însuşi Maestrul şi Învăţătorul tuturor.

Chemarea, pe care ne-a făcut-o Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, prin scrisoarea apostolică "Porta fidei", reprezintă o împlinire de onoare şi o obligaţie a misiunii noastre ca ucenici şi apostoli, de a trece prin poarta credinţei în această perioadă de încercări şi de îndepărtare de evanghelie, în care se află lumea din ce în ce mai secularizată şi de a-i ajuta şi pe toţi cei încredinţaţi grijii noastre pastorale de a le sta alături în drumul lor de martori vii ai evangheliei şi ai vieţii de credinţă.

Ascultând de glasul pontifului suprem, ascultăm de însuşi Cristos, păstorul cel bun, care doreşte să ducă turma sa la păşuni verzi şi la ape de odihnă, la o nouă şi vie trăire de credinţă, ca astfel Biserica sa să trăiască în pace şi binecuvântare în timpurile noastre.

Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie şi slujire,

Ştiind că Isus Cristos rămâne mereu între noi şi viu în Biserica noastră, înţelegem că rolul nostru de aleşi ai săi trebuie să-l facem cunoscut tuturor şi trebuie să ne străduim ca să crească în noi credinţa şi iubirea şi astfel să contribuim la creşterea credinţei în toţi fiii Bisericii.

Cursurile pe care le-am stabilit în acest An al Credinţei pentru toţi preoţii Bisericii noastre locale sunt momente de întâlnire cu Cristos şi evanghelia sa şi ne oferă tuturor o fericită ocazie să-i cerem, mai întâi noi, aleşii şi miniştrii săi, să mărească în noi darul credinţei prin rugăciuni comune, reflecţii şi studiu, ca apoi s-o putem propune şi altora.

Felicităm în acest sens conducerea Oficiului pentru Cler şi direcţiunea Institutului Teologic din Iaşi, care, prin preoţii şi profesori noştri, ne oferă din ştiinţa şi credinţa lor noi cunoştinţe şi provocări pentru pregătirea noastră permanentă.

Le mulţumim tuturor celor care ne vor ajuta să-l întâlnim pe Cristos şi ne vor înflăcăra în misiunea ce o avem, în mijlocul credincioşilor din timpurile noastre, pentru a face faţă provocărilor evanghelizării de care suntem responsabili.

Tuturor confraţilor noştri, haruri bogate şi o credinţă cât mai vie şi înflăcărată.

Cu binecuvântarea noastră arhierească,

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi