Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Credincioși exemplari în Vechiul Testament

Deseori se citează proverbul latin: Exempla trahunt (Exemplele au puterea lor de atracție). Sfântul Augustin însuși se încuraja în viața lui duhovnicească, meditând tăria sufletească a martirilor în mărturia lor pentru Cristos, cu prețul vieții, spunându-și: "Dacă atâția au putut să aibă această tărie, de ce nu și tu, Augustine?"

În Scrisoarea către Evrei, capitolul al XI-lea, se dă o definiție explicativă a credinței: "Prin credință înțelegem că lumea a fost alcătuită prin cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede provine din cele care nu se văd" (v. 3). După această definiție, autorul scrisorii menționează pe unii dintre patriarhii din primele generații de după Adam și din următoarele, care s-au evidențiat prin credința lor:

Abel, care prin jertfa cea bună oferită lui Dumnezeu, "a primit mărturia că este drept" (v. 4).

Enoh, fiul lui Iared și tatăl lui Matusalem, cel care "a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani" (Gen 5,22), cel care "prin credință a fost înălțat ca să nu vadă moartea, după ce a primit mărturia că era plăcut lui Dumnezeu" (Evr 11,5).

"Prin credință, Noe, înștiințat despre cele care încă nu se vedeau, cuprins de o teamă sfântă, a construit arca pentru salvarea lui și alor săi, prin credință a condamnat lumea (depravată) și a devenit moștenitorul dreptății" (v. 6).

"Prin credință, Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un ținut pe care avea să-l primească drept moștenire și a plecat fără să știe unde merge. Prin credință, s-a stabilit în pământul promis, ca un străin și a locuit în corturi, împreună cu Isaac și Iacob care sunt împreună moștenitori ai acestei promisiuni" (v. 8-9).

"Prin credință, Moise, când s-a făcut mare a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, considerând ca o bogăție mai mare disprețul pentru Cristos, decât bogățiile Egiptului. Prin credință a celebrat Paștele. Prin credință au trecut Marea Roșie ca pe pământ uscat" (v. 24-29a).

Doamne, dă-ne și nouă o credință lucidă, puternică, rodnică și statornică!

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat