Credința, misiunea și... faptele
În primăvara acestui an, la scurt timp după alegerea sa ca urmaș al sfântului Petru, papa Francisc, într-o scrisoare adresată episcopilor argentinieni adunați la Buenos Aires, afirma că pastorația trebuie să fie făcută în cheie misionară și că Biserica trebuie să iasă din ea însăși și să ajungă până la periferiile existenței. Papa a folosit termenul de pastorație în cheie misionară adresându-se episcopilor, cei care sunt păstorii diecezelor și principalii responsabili ai activității de păstorire; dar poate acea cheie misionară despre care el vorbește este cheia ce deschide nu doar poarta Bisericii pentru a ieși din ea însăși, ci și poarta credinței, ce va rămâne mereu deschisă pentru cei care doresc să intre prin ea (Benedict al XVI-lea, Porta fidei 1). Papa Francisc vorbește de o necesitate a Bisericii de a ieși din ea însăși și de a porni pe drumul către ceilalți, cu toate riscurile pe care le implică această ieșire. Dimensiunea misionară trebuie să cuprindă întreaga viață a Bisericii, iar aceasta ține de însăși esența ei, de însuși darul și mandatul primit (Paul al VI-lea, Evangelii nuntiandi).
În drumul de credință, ca și în drumul Bisericii, se pot întâlni două erori, amândouă la fel de grave: să consideri că ai ajuns la un nivel de maturitate a credinței atât de înalt încât să te excluzi din aria tărâmurilor de misiune; ori să te consideri mereu la început și atât de sărac, încât să nu te deschizi față de necesitățile celorlalți, atât din punct de vedere material, dar mai ales din punct de vedere al susținerii și întăririi credinței.
Nu există om pe acest pământ care să nu aibă nevoie de convertire și de reînnoire în credință, la fel cum nu există țară în lume care să nu poată fi caracterizată, sub anumite aspecte, încă țară de misiune sau tărâm al evanghelizării. Credința, misiunea și... faptele sunt coordonatele vieții creștine și coordonatele Bisericii. "Credința nu poate fi nici mută, nici lipsită de fapte. Dacă nu vestește și nu ajută, nu este credință!", se amintea în numărul trecut. Credința pe care fiecare creștin în parte și Biserica în unitatea ei a primit-o este un dar al ieșirii din sine și al vestirii misionare, care trezește în creștin necesitatea, chiar dacă de multe ori neconștientizată, de a mărturisi credința și, astfel, de a deveni misionari.
În țara noastră, și mai ales în Dieceza de Iași, există multe semne și inițiative care vin să întărească această conștientizare a necesității de a ieși din sine și a orientării spre ceilalți. Pornind de la trimiterea mai multor preoți misionari în țările de misiune, a preoților fidei donum, trimiși în diferitele țări ale lumii; continuând cu tinerii voluntari, laici și seminariști, trimiși în locurile de misiune și ajungând la grupurile misionare inițiate în țara noastră - Micii Misionari, Inimă de Mamă și altele asemenea - toate acestea arată conștientizarea misiunii încredințate de Domnul și lucrul acesta aduce după sine speranță și încredere.
Biserica și fiecare creștin este chemat la a folosi cheia misionară pentru a ieși și a intra din nou, pentru că cine nu adoptă o viață în mișcare riscă să se îmbolnăvească și să moară, ori să ducă o viață lungă, dar plină de boli, "din cauza aerului stătut" - spunea papa Francisc, în aceeași scrisoare. Dacă va ieși, va uita de sine și nu se va încrede doar în propriile forțe, va evita spiritualitatea de rutină și va experimenta "dulceața și bucuria mângâietoare a evanghelizării".
Poarta credinței are nevoie să fie deschisă cu cheia misionară pentru a da sens și frumusețe credinței, misiunii și ... faptelor Bisericii.
Pr. Florin-Petru Sescu