Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Mons. Vladimir Ghika - vocația martiriului

"Mă stăpânește gândul și dorința martiriului. Oare Domnul îmi va acorda într-o zi acest har pe care mă face să-l doresc?", mărturisea Monseniorul Vladimir Ghika în iarna anului 1926 unei călugărițe franceze, Suzane-Marie Durand, autoarea cărții "Vladimir Ghika, prinț și păstor". Peste 28 de ani, acest lucru avea să se întâmple, Mons. Vladimir Ghika jertfindu-și viața în numele demnității și libertății Bisericii Catolice din România.

Fotografia alăturată a fost realizată de serviciul fotografic al Securității la 18 noiembrie 1952, în închisoarea de la Uranus (București), la câteva ore după arestarea Mons. Vladimir Ghika. Este ultima fotografie în care apare chipul Mons. Vladimir Ghika, atașată de Securitate la dosarul său de penitenciar și redescoperită în noiembrie 2006, odată cu reușita desecretizării dosarului penal în care a fost judecat în anul 1953, dosar care fusese trecut în anul 2004 de SRI și CNSAS la categoria "Siguranță națională!". Nici până astăzi Mons. Vladimir Ghika nu a fost reabilitat din punct de vedere juridic de către statul român.

Fotografia reprezintă prima stațiune din Calea crucii parcursă de Monsenior în captivitatea comunistă, ultima stațiune trăind-o în închisoarea Jilava, unde va și muri, la 16 mai 1954, în prezența unor martori care au exclamat la unison: "A murit un sfânt!"

Mons. Vladimir Ghika ar fi putut evita aceste momente tragice din viața sa și unele dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii locale, dacă ar fi acceptat să plece în exil imediat după instalarea în România a regimului ateu comunist. Monseniorul va proba însă "zelul apostolic" și o "generoasă înălțare sufletească", după cum mărturisește ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București, calități care vor proba și vocația sa martirică. A decis, așadar, să rămână în patria sa, lângă credincioșii săi, pentru a le fi sprijin în anii întunecați ai terorii comuniste.

În perioada 1948-1952, Mons. Vladimir Ghika a trimis fratelui său Dimitrie, aflat la Geneva, un număr de 30 de scrisori, în care descrie "cu luciditate și ilustrează prin numeroase detalii revelatorii instalarea unui regim totalitar, care își propunea privarea de libertate, persecuția religioasă, spolierea bunurilor individuale și, dincolo de aceasta, abolirea conștiinței individuale", se afirmă într-o lucrare biografică dedicată Mons. Vladimir Ghika.

Monseniorul se aștepta să fie arestat, deoarece nu și-a ascuns niciodată opțiunea aderării sale la rezistența sa anticomunistă prin credință, iar fotografia alăturată probează această afirmație. Avem în față chipul unei persoane care îi înfruntă pe răpitorii săi, lucidă, cu atitudine clară, noncolaboraționistă, demnitate pe care o va păstra inclusiv în momentele grele ale torturii, exasperându-și astfel torționarii săi.

În cadrul procesului politic în care a fost judecat, Monseniorul și-a susținut moral colegii din lotul "Menges-Ghika", judecați alături de el, iar în închisoarea Jilava - scrie Tereza Brândușa Palade - "el nu aștepta moartea ca un condamnat, ci ca un om care îl alesese în libertate pe Dumnezeu".

Biserica locală l-a primit cu recunoștință în patrimoniul ei de aur pe martirul Vladimir Ghika.

La 31 august va avea loc la Romexpo-București sfânta Liturghie a beatificării sale, celebrarea fiind prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. La sfânta Liturghie va participa și un mare număr de credincioși din Dieceza de Iași, alături de episcopi, preoți, călugări și călugărițe.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat