Lumen fidei, enciclică despre credință
Lumen fidei ("Lumina credinței") este titlul primei enciclice a papei Francisc, semnată la 29 iunie și dată publicității la 5 iulie, fiind apărută și în limba română la Editura "Presa Bună", în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
Împărțită în patru capitole, o introducere și o concluzie, Lumen fidei se adaugă enciclicelor lui Benedict al XVI-lea despre dragoste (Deus caritas est) și speranță (Spe salvi). În enciclica despre credință papa Francisc a asimilat "munca prețioasă" a predecesorului său la cârma Bisericii, adăugând "contribuții ulterioare". Se observă continuitatea substanțială a mesajului papei Francisc cu învățătura lui Benedict al XVI-lea.
Astfel, în Anul Credinței, a fost completat trinomul enciclicelor despre virtuțile teologale.
Chiar în introducerea enciclicei, pornind de la cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Ioan, "Eu, lumina, am venit în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric" (In 12,46), papa Francisc arată motivațiile documentului: recuperarea luminii credinței, așa încât să ilumineze întreaga existență a omului și să-l ajute să distingă binele de rău, o lumină care provine din credință, din revelația pe care Dumnezeu o face despre sine în Isus Cristos și în Duhul său.
În cele patru părți, ce corespund celor patru capitole ale enciclicei, poate fi descoperită credința din patru perspective distincte, convergente și inseparabile.
Mai întâi se prezintă credința ca un dinamism vital, astfel că "a crede" înseamnă a te mișca mergând spre Dumnezeu. Aici este scos în evidență exemplul de credință al lui Abraham. În continuare se arătă că Dumnezeu nu a rămas departe de om, în înălțimile cerului, ci s-a făcut și rămâne întâlnibil în Cristos, mort și înviat, prezent printre oameni.
În a doua parte este prezentat raportul intim al credinței cu adevărul, pentru că "credința lărgește orizonturile rațiunii pentru a lumina mai bine lumea care se deschide studiilor științei".
Transmiterea credinței este reliefată în a treia parte, un rol deosebit avându-l Biserica și sacramentele celebrate în ea.
În ultimul capitol este prezentat Dumnezeu ca fiind credibil, care "le dăruiește oamenilor o cetate credibilă". Sunt indicate și astfel de locuri credibile: binele comun, familia, viața socială, puterea mângâietoare a suferinței.
În încheiere, enciclica o arată pe sfânta Fecioară ca exemplul de credință prin excelență.
La 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, în Anul Credinței, enciclica despre credință prezintă încă o dată motivațiile pentru a redescoperi bucuria de a crede și de a mărturisi credința.
Pr. Adrian Blăjuță