Motta di Livenza

Era la 9 martie 1510. Maria a apărut în ţinuturile binecuvântate din Motta di Livenza, localitate situată în Provincia Treviso, Italia.

Vizionarul Giovanni Cigana era un bătrânel evlavios care, de 20 de ani, se ruga zilnic sfântul Rozariu în faţa unei statuete a Mariei, aşezate într-o capelă mică, la o răscruce de drumuri. În acea dimineaţă de 9 martie 1510, mergând la muncă, s-a oprit în faţa statuii şi s-a rugat 7 Tatăl nostru şi 7 Bucură-te, Marie. Apoi, imediat a dat să pornească mai departe, dar a observat o făptură: o tânără foarte frumoasă, îmbrăcată în alb, stătea liniştită pe câmpul abia înverzit.

Între bătrânul Giovanni şi tânăra misterioasă a început un dialog simplu şi cordial. Când a aflat că acea tânără este Fecioara Maria, el a căzut dintr-o dată în genunchi. A urmat un minut de tăcere totală. Apoi, în aerul proaspăt al dimineţii s-a auzit glasul Mariei, clar şi plin de evlavie. Ce i-a spus Maica Domnului? I-a poruncit să postească, el şi familia sa, timp de trei sâmbete şi să vorbească tuturor oamenilor din Motta şi din ţinutul Treviso despre post şi pocăinţă. Pentru a rămâne un semn al apariţiei sale, Maria a cerut să se construiască în acel loc o biserică.

Nu au întârziat să apară aici şi multe minuni. Autorităţile bisericeşti, chiar în luna mai a anului 1510, au început procesul canonic de recunoaştere a apariţiilor.

Un martor, chemat să dea mărturie despre cele ce se întâmplau la Motta, a declarat că el crede în acele apariţii datorită efectelor. "Care efecte?", a fost întrebat. A răspuns: "Multe minuni". La acel proces s-au prezentat nouă persoane, care au declarat că au fost beneficiarii unor minuni prin mijlocirea Mariei.

În luna august acelaşi an, papa Iuliu al II-lea a emis o bulă prin care aproba construirea unei biserici. Lumea a început să o invoce cu titlul de Fecioară a minunilor. Chiar şi primarul de atunci, Girolamo Venier, a fost vindecat de o boală grea de care suferea de patru ani. După vindecare a oferit bisericii o icoană a Maicii Domnului. Astăzi, icoana se află în partea stângă a presbiterului. Este importantă pentru vechimea ei, dar şi pentru că este primul ex-voto al bisericii.

În doar trei ani s-a înălţat o biserică şi a fost consacrată în septembrie 1513. Capela a rămas în interior. De la început a fost pictată conform normelor timpului, dar, din cauza unor epidemii de ciumă, a trebuit să fie văruită (pentru igienizare) şi s-a pierdut frumuseţea frescelor.

În anul 1891 sanctuarul a căpătat aspectul actual, dar conform cu proiectul armonios iniţial. În anul 1875 sanctuarul a primit titlul de basilica minor, iar în anul 1877 a fost declarat monument naţional.

În exterior, domină armonia arcurilor simple. Faţada este ornată cu cinci statui: în centru Maica Domnului, sfântul Francisc, sfântul Anton, sfânta Clara şi sfânta Augusta.

Interiorul, care găzduieşte şapte altare, este scufundat în penumbră şi te invită la reculegere şi rugăciune. Al treilea altar, în partea stângă, este punctul principal, deoarece aici se consideră locul exact al apariţiei. Toate altarele laterale găzduiesc lucrări ale unor pictori celebri.

Altarul principal, realizat în anul 1947, constituie o adevărată capodoperă.

Pe lângă altarul Fecioarei se coboară în criptă, unde este cinstită o foarte veche statuie a Mariei cu pruncul. Maria având alături doi îngeri, este îmbrăcată în alb, iar în jurul ei sunt o mulţime de daruri oferite de pelerini. Încoronarea solemnă a statuii a avut loc la 18 septembrie 1859. Această statuie, o dată la 25 de ani, este purtată în procesiune pe străzile localităţii.

Ziua de 9 martie, data apariţiilor, a fost la început declarată sărbătoare de poruncă. Azi este, cu adevărat, o sărbătoare a întregului ţinut.

Pr. Iosif Dorcu