Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Sfânta Scriptură

* Maria. "Aș dori să vă întreb despre semnificația unei lecturi, e adevărat că am auzit-o într-o biserică ortodoxă, dar poate este și la noi. Erau 12 fete, 6 înțelepte și 6 mai puțin înțelepte, cele înțelepte au umplut candelele cu ulei, celelalte nu. La miezul nopții când trebuiau să intre la nuntă, cele mai puțin înțelepte au fugit să caute ulei pentru candelele lor, însă când s-au întors era prea târziu. Vă rog să-mi explicați ce voia să spună această lectură. Vă mulțumesc!

Mai întâi vă rog să-mi permiteți o rectificare. Noul Testament vorbește de 10 și nu de 12 tinere. Parabola, alegoria celor zece fecioare care merg în întâmpinarea mirelui este relatată numai în Evanghelia după Sfântul Matei 25,1-13. Ea subliniază care trebuie să fie condițiile celor care cred pentru ca întâlnirea lor definitivă cu Isus Cristos, care duce la împlinirea împărăției cerurilor, să fie un eveniment de mântuire și nu de condamnare. Criteriul aprecierii la judecata finală nu este apartenența la grupul celor invitați - toate zece au fost invitate -, ci fidelitatea activă care se măsoară în împlinirea voinței lui Dumnezeu așa cum ne-a revelat Cristos. În acest cadru al parabolei, mirele este Isus care va veni la sfârșit ca Domnul și judecătorul care-i exclude de la comuniunea mântuitoare pe cei care nu sunt pregătiți. Cele zece fecioare cu candelele aprinse sunt credincioșii a căror lumină trebuie să strălucească înaintea oamenilor ca să vadă faptele lor bune și să-l preamărească pe Dumnezeu. Întârzierea mirelui dezvăluie "nebunia" acelor credincioși care nu s-au pregătit în timpul așteptării. La sfârșit, în momentul întâlnirii hotărâtoare cu Domnul, nu mai este posibilă repararea neglijenței. Untdelemnul de rezervă este fidelitatea și perseverența activă a credincioșilor. Atitudinea tinerelor "înțelepte" poate să irite și să pară egoistă, dar ea subliniază responsabilitatea personală care nu poate fi substituită prin "împrumut" sau delegare. În fața Domnului, fiecare, în mod personal, trebuie să dea cont de fidelitatea în iubire. Veghea în așteptarea Domnului care vine pe neprevăzute înseamnă că trebuie să fim pregătiți. A fi pregătiți înseamnă a fi fideli față de voința Tatălui prin fapte de iubire activă pe baza cărora se va face discernământul final. Aceasta este "înțelepciunea" creștină: a împlini cu perseverență voința lui Dumnezeu pe care Isus ne-a dezvăluit-o pe deplin. Perspectiva escatologică potrivită și corectă este fundamentul și motivarea unei angajări morale serioase și practice.

Pr. Alois Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat