Știri interne
Formare și aprofundare
În seria pregătirilor pentru jubileul de 150 de ani de la fondarea Congregației Surorilor Oblate Asumpționiste (24 mai 2015), Mănăstirea "Sfânta Monica" din Izvoare - Bacău a găzduit, în perioada 7-10 mai, sesiunea de formare "Tradiție și spiritualitate orientală". Au participat 35 de surori din patru continente. Părintele asumpționist Michel Kubler a prezentat istoria Bisericilor Orientale, a schismei și a mișcării ecumenice, istoria Misiunii din Orient de la începuturi și până astăzi; PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, a vorbit despre bogăția simbolistică a Liturghiei bizantine. PS Petru Gherghel a fost prezent personal în penultima zi (9 mai). Sesiunea s-a încheiat cu un pelerinaj la mănăstirile ortodoxe din centrul și nordul Moldovei.
Surorile Sociale
Un an jubiliar în cadrul Societății Surorilor Sociale a început la 6 ianuarie, ziua morții fondatoarei, sr. Margit Slachta, jubileul culminând la 12 mai, când s-au împlinit 90 de ani de la fondare, în anul 1923, la Budapesta. În perioada 3-10 mai, sr. Ágnes Pataki, superioara generală, însoțită de sr. Anna Farmati, superioara provincială în funcție, și sr. Mária Biró, fostă superioară, în prezent consilieră, au efectuat vizita provinciei din România (Cluj-Napoca și Miercurea-Ciuc). Au vizitat și comunitatea din Iași, având o întrevedere cu PS Petru Gherghel, la 7 mai. În Dieceza de Iași, Surorile au activat la Roman între 1996 și 2011, în prezent spiritualitatea societății persistând prin sr. Maria Sescu.
Triplă aniversare
Mănăstirea "Don Orione" din Iași a marcat, la 16 mai, hramul, în sărbătoarea Sfântul Alois Orione, 15 ani de prezență a mănăstirii în orașul Iași, dar și 10 ani de la inaugurarea seminarului din incinta mănăstirii. Liturghia festivă a fost prezidată de PS Petru Gherghel, fiind urmată de vizitarea mănăstirii și o prezentare a activităților caritative din incintă.
Pelerinajul bolnavilor
Ca o anticipare a Zilei Bolnavului în Dieceza de Iași, declarată pentru 13 mai, a fost organizat pelerinajul anual la Cacica, sâmbătă, 11 mai, cu peste 400 de participanți. Părintele Ștefan Lupu a fost delegat al PS Petru Gherghel pentru acest eveniment, printre concelebranți fiind pr. Laurențiu Dăncuță și pr. Egidiu Condac. Programul a inclus și recitarea Rozariului și momente de adorație euharistică. Ziua Bolnavului a fost marcată în parohiile Diecezei de Iași, cu celebrări mai deosebite la Rădăuți (11 mai), Iași "Sfântul Anton" (12 mai), Gherăești și Iugani (13 mai).
Olimpiada de religie
La Școala Gimnazială "Constantin Platon" din Bacău s-a desfășurat, sâmbătă, 11 mai, etapa interjudețeană a olimpiadei de religie romano-catolică pentru elevii claselor V-VI, la care s-au calificat 77 de elevi din Dieceza de Iași. Rezultatele obținute au fost: 6 note de 10,00; 9 între 9,50 - 9,99; 12 note între 9,00 - 9,49; 6 note între 8,50 - 8,99; 12 note între 8,00 - 8,49. După examen, a putut fi vizitată expoziția de desene: Să trecem pragul speranței, realizată cu lucrări ale elevilor de toate vârstele. Cele mai reușite și originale lucrări au fost răsplătite cu câte o diplomă.
Milostivire și pedeapsă
Simpozionul internațional "Milostivire și pedeapsă în dreptul Bisericii" a avut loc la Seminarul Franciscan din Roman în zilele de 23 și 24 mai. Din voința unanimă a profesorilor și specialiștilor în drept canonic, participanți la simpozion, sub directa îndrumare a card. Francesco Coccopalmerio, președintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, a fost înființată Asociația Canoniștilor din România. La simpozion au mai fost prezenți: PS Gianfranco Girotti, OFMConv., regent emerit al Penitențiariei Apostolice, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, și pr. Emilian Cătălin, OFMConv., ministrul provincial al Ordinului Fraților Minori Conventuali din România. A fost înființat și Departamentul de Literatură al Academiei "Petru Tocănel".
Exerciții pentru tineri
Federația Conferinței Române a Superioarelor Majore va organiza la mănăstirea carmelită din Luncani (Bacău), în perioada 9-13 iulie, exerciții spirituale cu tema: "Cine ești tu, Petru?", adresate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 17 și 26 de ani care doresc să facă o experiență de întâlnire cu Dumnezeu și cu sine. Pentru înscriere și informații: sr. Francesca Piaggi, (e-mail: capnavodari@yahoo.it).
Departament biblic
Prin decretul 829 din 25 aprilie, PS Petru Gherghel a înființat Departamentul de Cercetare Biblică și a aprobat statutul de funcționare. Departamentul va coordona, în primă fază, finalizarea și publicarea, la finalul lunii iunie, a traducerii integrale în limba română a Bibliei după textele originale. Cei care doresc să facă parte din acest departament sunt invitați să scrie la adresa: biblia_catolica@yahoo.ro sau să viziteze site-ul: www.bibliacatolica.ro, unde vor găsi curând și alte informații mai detaliate în privința departamentului. Coordonator al acestui departament a fost numit pr. Eduard Patrașcu.
Pentru educație
Spectacole de binefacere "Educație pentru Kenya! Fii alături de un copil din Maikona!", având ca scop strângerea de fonduri pentru educația copiilor din Kenya, vor fi organizate la Iași, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", la 2 iunie, și la Bacău, în biserica "Sfinții Petru și Paul", la 9 iunie. Va fi prezent pr. Eugen Blaj, misionar fidei donum în Kenya, de 14 ani. Spectacolele vor fi realizate în colaborare cu TVR Iași.
Un cd pentru Kenya
Pr. Isidor Iacovici a realizat un nou CD audio, intitulat "Îngerul meu drag", cu nouă piese dedicate sfintei Fecioare Maria, tuturor mamelor, incluzând și o melodie dedicată părinților. Prezentarea acestui CD a avut loc în sărbătoarea Înălțarea Domnului (joi, 9 mai), în parohiile Gherăești, Pildești și Buruienești, iar duminică, 12 mai, în parohiile Nicolae Bălcescu, Trebeș și Mărgineni. Prețul CD-ului este de 30 lei. Fondurile adunate din vânzarea acestuia vor fi destinate misiunii catolice românești din Kenya, pentru copiii săraci din deșertul Chalbi. CD-ul se găsește și la Librăria "Presa Bună" din Iași.
Admiteri
- Admiterea la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău se va desfășura în etape: 5-9 iulie - prezentarea specificului școlii, 16 iulie - repartiția computerizată, 17-26 iulie - depunerea dosarelor. Vor fi trei clase cu 90 de locuri. Informații la tel. 0234/550468; 0234/550469; 0234/574513, www.colegiulcatolicbacau.ro.
- Școala de Cântăreți Bisericești, cu sediul în Roman, str. Ștefan cel Mare, 228, organizează la 27 iunie, ora 9.00, examen de admitere pentru cântăreți bisericești și organiști. Vor fi cursuri de zi (băieți) și cursuri de sâmbătă (băieți și fete). Înscrierile se fac în perioada 9-23 iunie, la biroul Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman (Str. Ștefan cel Mare, nr. 228). Detalii suplimentare pe site-ul ercis.ro, sau la pr. director Eugen Budău, (tel. 0733/623330, e-mail: prgenu@yahoo.com).
Pe scurt
- 22 aprilie: Jubileu de 25 de ani de viață consacrată a sorei Elseena Muttathottil, în comunitatea Surorilor Maestre ale Sfintei Doroteea din Roman
- 28 aprilie: Împlinirea a 10 ani de prezență a Surorilor Providenței la Cireșoaia, marcată prin Liturghia celebrată de pr. Petru Beșleagă
- 1 mai: Întâlnirea seminariștilor franciscani și diecezani la Iași
- 1 mai: Pelerinaj al tinerilor catolici români din Roma la Gubbio, însoțiți de pr. paroh Isidor Iacovici, pr. Ciprian Bejan-Piser și de pr. Felician Tiba
- 3 mai: Consfătuire semestrială a directorilor din grădinițele confesionale ale diecezei, la Grădinița "Sfânta Ana" din Săbăoani
- 5 mai: Depunerea voturilor perpetue de sr. Lucica Pal și sr. Mihaela Dancă, din Congregația "Surorilor Providenței", la Liturghia prezidată în capela casei congregației din Iași de PS Anton Coșa
- 7-12 mai: Săptămâna Comunicațiilor Sociale cu Surorile Pauline la Gherăești, Bacău, Nicolae Bălcescu, Valea Mare, Chetriș și Horgești
- 8 mai: Finala Cupei "Prietenia" la Iași, în prezența PS Aurel Percă, fiind câștigată de echipa studenților de la Căminul "Dominic Savio", podiumul fiind ocupat în ordine de echipa Institutului Teologic "Sfântul Iosif" și cea a Parohiei Bălțați
- 8-9 mai: Zilele Liceului Teologic "Fericitul Ieremia" din Onești, la deschidere fiind prezent PS Aurel Percă
- 11 mai: Simpozionul mass-media, intitulat "Rețelele sociale: porți de adevăr și de credință; noi spații de evanghelizare", la Bacău, cu participarea jurnaliștilor laici
- 11-12 mai: Întâlnire de rugăciune Taizé la Rădăuți alături de tineri din Iași
- 13-19 mai: Săptămâna de voluntariat cu participarea unor tineri din Asociația Kolping la Oituz și Ploscuțeni
- 18 mai: Întâlnirea vocațională diecezană a ministranților din clasele a VII-a și a VIII-a, la Seminarul din Bacău
- 18 mai: Pelerinaj diecezan a 70 de studenți la Cacica, organizat de Asociația Studenților Catolici din Iași (ASCI) și Oficiul pentru Pastorație Universitară
- 19 mai: A V-a ediție a Sărbătorii popoarelor, la Pordenone (Italia), cu participarea unor membri ai comunității catolicilor români
- 22 mai: Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu în catedrala din Iași, în cadrul Turneului Național Stradivarius 2013 - "Bach to Basics", reluat în ziua următoare în biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău
- 24-26 mai: Campus formativ la Luncani pentru adulții din Acțiunea Catolică
- 14-21 iunie: Exerciții spirituale ținute de pr. Corneliu Berea, SVD, la Horpaz, pentru studenții diaconi din anul VI de la ITRC Iași, ca pregătire pentru hirotonirile din 23 iunie (București) și 29 iunie (Iași).