Simon, pescarul - Petru, apostolul

Credinţa care schimbă o identitate şi un destin

Era într-o zi oarecare de lucru când Isus, trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni. Lăsând îndată năvoadele l-au urmat..." (Mc 1,16-18). S-ar putea ca acest eveniment să fi fost precedat de un altul, când Andrei, unul dintre ucenicii apropiaţi ai sfântului Ioan Botezătorul, să-şi fi auzit maestrul spunând despre Isus, care tocmai trecea pe acolo: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!" (In 1,36) şi să fi pornit, împreună cu un alt ucenic, pe urmele lui, până la el acasă. Acolo, cei doi ucenici şi-au petrecut întreaga zi alături de cel despre care maestrul lor spunea că "ia asupra sa păcatul lumii" (In 1,29). Ceea ce au trăit cei doi ucenici în acea zi le-a sădit în suflete convingerea că el este Mesia, iar Andrei a ţinut ca şi fratele său, Simon, să-l cunoască. L-a condus, aşadar, la Isus care, privindu-l, i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi "Chefa", adică "Petru"" (In 1,42).

Gestul şi cuvintele lui Isus ne surprind şi ne intrigă deopotrivă. De ce evanghelistul Ioan insistă asupra privirii pe care Mântuitorul a fixat-o asupra lui Simon şi, mai ales, ce vrea să însemne schimbarea numelui acestui pescar pe care îl întâlneşte pentru prima oară în viaţă (Tu eşti Simon...; tu te vei numi "Chefa", adică "Petru")? De bună seamă că, în ziua în care Isus l-a întâlnit pe Simon, l-a privit cu luare aminte şi a văzut în el pe cel care va fi capabil să-l urmeze pentru a-i deveni ucenic şi apostol (Mc 3,13-19), pe cel care avea curajul să-şi asume responsabilitatea de a vorbi în numele grupului de apostoli şi al celorlalţi ucenici (Lc 9,20), de a-i reuni şi de a-i întări, după învierea sa, pe aceia din grupul ucenicilor care, în Vinerea Mare, au fugit şi s-au ascuns de frica iudeilor sau de a fi episcopul primei comunităţi creştine de la Ierusalim (Fap 1,15) şi mai târziu al comunităţii creştine de la Roma (1Pt 5,13). Prin urmare, schimbându-i numele din Simon în Chefa, adică Petru, Isus i-a trasat o misiune, l-a instituit ca piatra de temelie a Bisericii sale (Mt 16,18). Într-adevăr, ca şi fratele său Andrei, Simon-Petru s-a convins şi a crezut că Isus este Mesia (Cristos) pe care a înţeles că trebuie să-l urmeze şi mai apoi să-l facă cunoscut pe el şi evanghelia sa chiar cu preţul vieţii (In 21,18b-19a).

E drept că de-a lungul perioadei petrecute alături de Isus Cristos credinţa lui Simon-Petru a trebuit să se maturizeze, să se aprofundeze. Într-adevăr, credinţa celui care avea să devină întâi-stătătorul apostolilor a cunoscut naivităţi (Lc 9,33; In 13,6-9), ezitări (Mt 14,28-32) sau chiar întunecări (Mc 8,32), dar Isus s-a rugat pentru el (Lc 22,31-32), l-a iertat pentru trădarea sa (In 18,15-18) şi apoi, după ce i-a obţinut promisiunea iubirii totale, l-a reinvestit ca păstor al "mieluşeilor", al "mieilor", al "oilor" turmei sale (In 21,15-17).

Istoria ne arată ce preţ scump - preţ de sânge - a plătit sfântul Petru pentru credinţa sa în cel pe care, într-o zi, l-a întâlnit, de care a fost fascinat şi apoi ales într-o misiune fundamentală pentru viaţa Bisericii. Tot ea, istoria, ne arată ce roade bogate a adus credinţa acestui pescar pe care Domnul l-a făcut pescar de oameni (Lc 5,10).

Pr. Tarciziu Şerban