Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

De 40 de ani iezuit
Papa Francisc a marcat, luni, 22 aprilie, împlinirea a 40 de ani de când a făcut voturile pe viață în Societatea lui Isus (la 22 aprilie 1973). Ziua de 22 aprilie reprezintă o dată "clasică" pentru iezuiții care pronunță ultimele voturi, cele definitive sau pe viață, la încheierea unei lungi perioade de formare, deoarece la 22 aprilie 1543 Ignațiu de Loyola și primii săi însoțitori au pronunțat la Roma voturile lor solemne, după ce noul ordin a primit aprobarea papei Paul al III-lea. Ceremonia s-a desfășurat în bazilica "Sfântul Paul din Afara Zidurilor", în fața icoanei Maicii Domnului, aceeași unde papa Francisc a vrut să zăbovească în rugăciune la încheierea primei sale Liturghii solemne la mormântul sfântului Paul, celebrată la 14 aprilie.

Pelerini în audiență
La audiența generală din 10 aprilie, în Piața "Sfântul Petru", a luat parte și un grup de pelerini din Dieceza de Iași, condus de pr. Iulian-Eugen Kropp. Lor li s-au adăugat și alți preoți din Roma, precum și pr. Ionel Jicmon, capelanul comunității catolicilor români din Zaragoza (Spania), și pr. Marcelin Rediu, asistent pastoral pentru comunitatea catolicilor români din Norvegia. Tot din România s-a aflat la audiența cu papa Francisc și un grup de preoți romano-catolici de limbă maghiară, între care parohul de Chișineu-Criș, pr. Dan Groza. După audiență, câțiva dintre pelerinii din România au făcut o vizită la redacția Programului Român Radio Vatican.

Conferințe despre credință
Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a inaugurat, la 18 aprilie, la Roma, o serie de conferințe despre Anul Credinței, sub patronajul Congregației pentru Bisericile Orientale și beneficiind de colaborarea Colegiului Pontifical "Pio Romeno". Prima conferință a fost susținută de card. Leonardo Sandri, prefectul congregației menționate, fiind intitulată "Conciliul Vatican II și creștinii răsăriteni".

Participare românească
La cel de-al 168-lea Capitul Provincial al Fraților Capucini din Napoli, desfășurat între 2 și 5 aprilie, din partea Custodiei "Fericitul Ieremia" din România au participat pr. Leon Budău, custode, pr. Ubaldo Oliviero, pr. Augustin Dogaru, fr. Petre-Marian Ianoș, precum și toți ceilalți frați români care activează în Provincia de Napoli. În urma alegerilor, au fost aleși: fr. Leonardo Franzese, ministru provincial; fr. Gianluca Savarese, vicar provincial; fr. Valentino Parente, definitor; fr. Gianluca Manganelli, definitor și fr. Giuseppe Crisci, definitor.

Vladimir Ghika
Papa Francisc a semnat, la 27 martie, decretul prin care recunoaște "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika (...), născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință". Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților. Monseniorul, la 18 noiembrie 1952, a fost arestat pe o stradă din București în timp ce ieșea din casa unei bolnave căreia îi administrase sfintele taine. După un an de anchete și torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat și suferind, a încetat din viață în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat