- Anul Credintei si Familia - |
Toți șapte pentru credință
Evenimentul este relatat de cartea 2Macabei capitolul 7. Se petrece în timpul lui Antioh al IV-lea Epifanul (175-164 î.C.). O femeie împreună cu cei șapte fii ai săi sunt constrânși să mănânce carne de porc. Ar fi fost semnul renegării credinței lor în Dumnezeul lui Israel, singurul Dumnezeu adevărat, și aprobarea religiei politeiste a tiranului asupritor. Antioh conduce personal operațiunea. Probabil vrea să-și ofere satisfacția unei victorii. În fond este o femeie și niște copii.
Scena este cutremurătoare. Ei refuză. Primul dintre fii motivează hotărârea: "Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părintești" (2Mac 7,2). Regele clocotește de furie. "A poruncit să fie puse pe foc tigăi și oale. Îndată ce s-au încins, a poruncit să i se taie limba purtătorului de cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie membrele în văzul celorlalți frați și al mamei sale. După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, și să fie fript de viu în tigaie. Și în timp ce aburul se răspândea din tigaie, ceilalți se încurajau unii pe alții împreună cu mama lor să moară în chip nobil" (cf. 2Mac 7,3-5). Imagine sublimă: legăturile de sânge sunt înnobilate de cele de credință!
Urmează ceilalți fii: unul după altul. Înaintea ochilor mamei. Unul câte unul. Poate ar fi fost mai suportabil dacă ar fi fost uciși deodată. Despotul se înfurie mereu mai mult. Își intensifică presiunile, își înmulțește și rafinează torturile, își sporește ademenirile.
Dar credința le dă curajul să-l înfrunte. Mai mult, să-și formuleze credința mereu mai clar. Ca și cum sângele martiriului le-ar fi diamantat mintea.
Niciodată în Vechiul Testament nu s-a spus mai clar și mai răspicat că Dumnezeu a creat toate din nimic, pe toți oamenii și fiecare mădular. Plină de sentimente nobile și însuflețindu-și cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, mama le spunea: "Te rog, fiule, privește la cer și la pământ și la câte sunt în ele! Și, văzându-le pe toate, dă-ți seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic și, astfel, a luat ființă și neamul omenesc!". "Nu știu cum ați apărut în sânul meu și nu eu v-am dăruit sufletul și viața, iar mădularele fiecăruia nu eu le-am alcătuit. Așadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc și se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa și duhul și viața, pentru că voi le disprețuiți acum de dragul legilor lui" (cf. 2Mac 7,28.21-23).
Niciunde nu se găsește o mărturisire mai clară a învierii trupului și a vieții veșnice: "Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice pe noi, care murim pentru legile sale". "Este de dorit să treci din viață [prin mâinile] oamenilor când aștepți speranța de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăși de el" (2Mac 7,9.14).
Nicăieri nu se spune mai limpede că suferința este meritată pentru păcate, dar este de puțină durată și are valoare educativă: "Căci noi suferim pentru păcatele noastre. Dacă pentru mustrarea și educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi" (2Mac 7,32-33).
Toți șapte au fost torturați și uciși înaintea ei. Dar n-a cedat.
Dimpotrivă, părea ușurată. A reușit. Toți au ascultat de Stăpânul lor divin. Când i-a venit rândul n-a mai vorbit. Vorbise destul, mai ales prin atitudinea demnă a fiilor ei.
Pr. Alois Bulai