Întâlnirea ministranților
Peste 800 de ministranți din parohiile din Moldova au participat sâmbătă, 20 aprilie, la Ziua Ministrantului. Evenimentul a avut loc în Iași, la catedrală și la Institutul Teologic "Sfântul Iosif".
Grupurile de ministranți au început să sosească în curtea catedralei din Iași încă de la ora 9.00. La centrele de primire, fiecare a primit o lumânare, un ecuson și o eșarfă personalizată cu tema zilei: "Ministranții Diecezei de Iași, slujitorii lui Isus și ai Bisericii". Înainte de începerea sfintei Liturghii, grupurile de ministranți împreună cu însoțitorii lor au avut un moment recreativ, animați fiind de un grup de tineri de la Oratoriul "Don Bosco" din Bacău care au încercat să dea culoare, bucurie și zâmbet acestei zile.
La ora 10.30 a început sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, alături de care s-au aflat la altar: PS Aurel Percă, pr. Andrei Cocianga, responsabil cu Oficiul pentru Vocații din Dieceza de Iași, pr. Benone Lucaci, rector al Institutului Teologic, precum și ceilalți preoți însoțitori, dar și preoți de la seminar și catedrală, în total aproape 70.
Ministranții erau îmbrăcați cu hainele lor specifice. La începutul sfintei Liturghii, pr. Andrei Cocianga a amintit că evenimentul se desfășoară în ajunul Duminicii Bunului Păstor, în care se celebrează cea de-a 50-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații. A anunțat apoi că înainte de începerea Liturghiei erau înscriși 792 de ministranți din 72 de parohii. PS Petru Gherghel i-a salutat pe toți, urându-le bun venit la Iași, în catedrala diecezei.
În cuvântul de învățătură, PS Gherghel le-a adresat ministranților îndemnul: "Veniți și vă umpleți de lumină și bucurie, apropiați-vă de altarul lui Cristos, prietenul vostru!". Apoi a amintit că Isus Cristos, bunul păstor, care și-a dat viața pentru toți oamenii, pe care i-a iubit și îi iubește, are o predilecție pentru copii, pe care îi vrea mereu alături de el: "Lăsați copiii să vină la mine, căci a unora ca aceștia este împărăția cerurilor. Lăsați copiii să urce la altar, căci lor le este dat să fie cel mai aproape de preoții mei și de inima mea!". Apoi a subliniat: "Lăsați ca ei să fie primii ce se umplu de lumină și să fie cei dintâi care să poarte lumina la ceilalți colegi și la toți cei dragi din familie!".
Le-a amintit celor prezenți și de mesajul papei emerit Benedict al XVI-lea de la începutul lunii august 2010, când peste 53.000 de ministranți s-au adunat la Roma din diferite părți ale lumii, pentru a celebra împlinirea celor 50 de ani de la întemeierea Asociației Internaționale a Ministranților. Printre cei prezenți atunci în Piața "Sfântul Petru" au fost și câțiva ministranți din România, 105 la număr. Sfântul Părinte le-a vorbit despre marea lor demnitate și despre datoria de a-l purta oamenilor pe Cristos, care coboară pe altar la sfânta Liturghie: "Faceți-l tot mai prezent pe Isus în lume, așa cum a făcut-o sfântul Tarciziu, patronul acoliților și ministranților!".
Pe preoți, folosindu-se de cuvintele papei Ioan Paul al II-lea, i-a încurajat să aibă grijă de cei care slujesc la altar: "Să privilegiați, alături de alte inițiative, grija față de ministranți, care se constituie ca o "pepinieră" de vocații sacerdotale!".
În încheiere, episcopul a precizat că la sfânta Înviere oamenii au aprins o lumânare de la lumânarea pascală, adică de la lumina adusă de Cristos ca să ne însoțească toată viața. La această întâlnire specială, Preasfințitul i-a invitat pe ministranți să aprindă lumânarea pe care au primit-o, pentru ca ținând-o în mâini să recite cu toții Crezul, credința pe care suntem datori să o iubim, să o mărturisim și să dăm dovadă prin viața noastră că vrem să o împărtășim și altora.
Câțiva ministranți au citit intențiile la Rugăciunea credincioșilor și au adus la altar darurile pentru Ofertoriu.
Unul dintre ministranți a dat glas cuvântului de mulțumire adresat PS Petru Gherghel, care, pășind cu credință pe urmele lui Isus, bunul păstor, îi conduce pe toți ministranții cu iubire, susținându-i și încurajându-i în misiunea lor. Cei mai apropiați colaboratori ai preoților, ministranții, au răspuns cu mare bucurie chemării lui Isus: "Vino! Urmează-mă!". A mulțumit și părintelui Andrei Cocianga pentru că îi însoțește cu bucurie în slujirea pe care aceștia o au la altar. Mulțumirile ministranților s-au îndreptat și către rectorul Institutului Teologic, care a făcut posibilă cea de-a doua parte a întâlnirii ministranților.
După încheierea sfintei Liturghii, pr. Felix Roca i-a pregătit pe copii pentru dialogul cu episcopii. PS Petru le-a spus ministranților că și el a fost ministrant și urmărea cu mare atenție tot ceea ce preoții făceau la altar. Totodată le-a vorbit despre statuia sfântului Tarciziu, pe care papa emerit Benedict al XVI-lea a primit-o în dar. PS Aurel Percă a mărturisit că și el a fost ministrant și i-a îndemnat pe toți să-l urmeze pe Isus prin slujirea lor.
Partea a doua a întâlnirii s-a desfășurat la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Copou. Aici ministranții au servit masa pe terenul de fotbal, iar apoi au fost împărțiți în două grupe: unora li s-a prezentat o scurtă istorie a Seminarului și au urmărit un film cu evenimente din viața Seminarului; ceilalți, împărțiți în grupuri mai mici, ghidați de câte un seminarist, au făcut un tur al casei în care se formează viitorii preoți. După mai bine de jumătate de oră au schimbat rolurile, așa încât toți au participat la cele două mari momente.
Întâlnirea s-a încheiat în capela Institutului, unde ministranții împreună cu Preasfințitul și ceilalți preoți au înălțat o rugăciune pentru vocații și au cântat. La final, episcopul le-a împărțit binecuvântarea.
Întâlnirea de la Iași i-a ajutat pe ministranți în trăirea credinței și i-a încurajat în slujirea lor în parohii, urmând exemplul sfântului Tarciziu, patronul ministranților.
Virgiliu Demșa-Crainicu