|
În grădina Maicii Domnului Toată frumoasă ești, Marie! Denumită pe drept cuvânt "grădina Maicii Domnului", țara noastră beneficiază de un dar natural, plin de flori și bucurii spirituale, luna cea mai frumoasă din an, luna mai. Pentru creștinii catolici de ambele rituri, ca și pentru toți creștinii din Occident și Orient, sânul preacurat al Mariei a fost cel mai frumos crin și cea mai frumoasă floare, care a împodobit vreodată pământul. În sânul ei preacurat, operă a Sfintei Treimi, a binevoit să coboare însuși Mântuitorul lumii trimis de Tatăl prin lucrarea Duhului Sfânt. O floare ce a întrecut în frumusețe toate florile și toate sufletele - sân binecuvântat, pe care a binevoit să-l aleagă Isus când a venit pe pământ. Nu e de mirare că între florile istoriei și, mai ales între florile Bisericii, cea mai frumoasă și atrăgătoare este ea, Maria, mama lui Isus, flos florum - floarea florilor, care a produs cel mai frumos și sfânt rod: pe Isus Dumnezeu, care a ales să fie și om, îmbrăcând firea noastră. În toate bisericile, alături de altarul de jertfă al Fiului lui Dumnezeu este și un altar de iubire și frumusețe al Maicii sale preacurate, o icoană a Maicii noastre cerești. Strălucirea și frumusețea Mariei vin numai de la lucrarea specială a Duhului Sfânt, iar locul ei în economia mântuirii este lângă Isus. Iubirea ei își află originea și desăvârșirea în iubirea lui Isus. Cultul ei nu are alt scop decât să împodobească altarul și cultul lui Isus, iar meritul ei nu e altul decât că a fost aleasă și destinată să devină mamă pentru Isus, pe care l-a primit în inima ei și l-a dăruit lumii. Catehismul Bisericii Catolice ne luminează credința când afirmă: "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său (Gal 4,4), dar, pentru a-i întocmi un trup, el a voit libera cooperare a unei făpturi. De aceea, din veșnicie Dumnezeu a ales să fie mama Fiului său o fiică a lui Israel, "o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria" (Lc 1,27)" (CBC 488). "Această strălucire a unei sfințenii unice" cu care este "împodobită din primul moment al zămislirii sale" (LG 56) îi vine în întregime de la Cristos; ea a fost "răscumpărată în mod eminent în vederea meritelor Fiului ei" (LG 53). Mai mult decât pe oricare altă persoană creată, Tatăl a "binecuvântat-o cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos" (Ef 1,3). "A ales-o în el înainte de întemeierea lumii, pentru a fi sfântă și neprihănită în fața lui, în dragoste" (cf. Ef 1,4). Cât de frumos o caracterizează părinții tradiției orientale. Ei o numesc pe Maica lui Dumnezeu Cea Preasfântă - Panaghia și o celebrează ca "neatinsă de vreo prihană a păcatului, fiind plăsmuită de Duhul Sfânt ca o făptură nouă" (LG 56), iar, "prin harul lui Dumnezeu, Maria a rămas neatinsă de orice păcat personal în toată viața sa", ne asigură același Catehism al Bisericii Catolice (nr. 493). Toate aceste sublinieri arată că Maria este cea mai prețuită făptură de pe pământ și cea mai frumoasă floare a omenirii. Biserica dintotdeauna a ținut să o venereze ca pe cea care a fost aleasă să-i ofere lui Isus frumusețea vieții sale de credință și trupul ei împodobit cu toate virtuțile. În celebrarea misterelor vieții sale s-a avut mereu în vedere ca acestea să fie inserate și legate de celebrările închinate Sfintei Treimi și, îndeosebi, alături de cele ce îl cinstesc și îl sărbătoresc pe Cristos, mântuitorul lumii. Evocând cu bucurie Buna-Vestire la 25 martie din calendarul Bisericii, celebrând nașterea sa la 8 septembrie, scoțând în evidență marile privilegii, precum misterul Neprihănitei Zămisliri la 8 decembrie, iubirea Inimii sale Neprihănite după solemnitatea Inimii lui Isus, trăind cu bucurie marele mister al ridicării ei cu trupul și sufletul la ceruri - 15 august, ori făcând memoria numelui său la 12 septembrie, sau a misterelor mântuirii prin devoțiunea sfântului Rozariu la începutul lunii octombrie, Biserica i-a oferit și îi oferă Mariei un loc cu totul aparte în calendarul Bisericii, prețuind credința și iubirea ei cu care s-a pus la dispoziția lui Isus și a întregii familii umane. Biserica din Răsărit, păstrând tradiția cinstirii icoanei Maicii Domnului, îi oferă Mariei o adevărată venerație printr-un program impresionant la atâtea momente din anul liturgic și în cadrul celebrării marii și dumnezeieștii Liturghii, care, împreună cu cultul diversificat din Biserica Latină, transformă iubirea față de Maica Domnului și cinstirea ei într-o laudă adusă în final lui Cristos Domnul, care a binevoit să se nască din sânul ei imaculat și să ne-o lase, când era pe cruce, în testamentul iubirii sale: "Fiule, iată mama ta!". Tradiția Bisericii Catolice a introdus în programul de cinstire a Mamei cerești, alături de multiplele sărbători din calendarul oficial, și două luni dedicate Mariei: luna mai - luna florilor și luna octombrie - luna rozariului, luna rozelor. În fiecare an așteptăm cu bucurie aceste două luni: luna florilor și luna roadelor. La vecerniile de seară răsună mereu cântarea litaniilor și invitația de iubire și cinstire: Al nostru cânt răsune, Altarul Maicii sfinte, Și cântece frumoase Să-i punem la picioare Nu uităm că în cursul acestei luni trăim un eveniment pe care îl considerăm de foarte mare importanță: nașterea unei alte flori sub auspiciile și sub privirile Maicii Preacurate. La 17 mai 1888 s-a născut o floare rară, un trandafir, viitorul episcop mărturisitor și martir Anton Durcovici. Din farmecul celei mai frumoase flori, Maica Preacurată, episcopul Anton Durcovici s-a inspirat și și-a înfrumusețat sufletul. Suntem fericiți că în grădina Maicii Domnului avem deja mai multe flori frumoase și atrăgătoare, între care strălucește iubirea și jertfa păstorului nostru, Anton Durcovici. În fiecare an pașii noștri se îndreaptă spre locul în care a fost implantat, adică înmormântat, episcopul Anton, alături de marile și impresionantele flori ale Bisericii Catolice latine și greco-catolice. Pelerinajul la Sighet de anul acesta (13-14 mai), la care vor participa toți episcopii din cadrul Conferinței Episcopilor din România, va avea un scop deosebit ca, împreună cu toți pelerinii, să ne umplem de impresionantul curaj al credinței lor, iar pilda și iubirea lor pentru suflete să facă să crească în noi dorința de a deveni noi flori în grădina Maicii Domnului, flori de iubire și credință, care să îmbucure ochii Creatorului și ai Maicii Sfinte, cea mai frumoasă floare a Bisericii noastre. Îi cântăm și o preamărim neîncetat: Toată frumoasă ești, Marie, și prihană strămoșească nu este în tine. Cu bucurie și binecuvântare de la Domnul prin mijlocirea Mamei noastre cerești. Iași, 1 mai 2013 + Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |