Sfânta Scriptură

- N.D. (e-mail): "Scuzaţi-mă, nu înţeleg expresia: "traducere catolică" a Sfintei Scripturi. Prin ce diferă de alte traduceri? Nu este aceeaşi Biblie?"

Există o singură revelaţie: Dumnezeu a binevoit să se descopere unor oameni aleşi de el fie pe cale auditivă, fie pe cale vizuală, fie pe cale pur intelectuală. Aceştia au primit un har special, inspiraţia profetică, de a traduce în limbaj omenesc ceea ce li s-a dezvăluit şi de a răspândi aceasta pe cale verbală. Mesajul revelat a fost păstrat în Vechiul Testament de poporul evreu, iar după Întruparea lui Cristos, de Biserică. Acest depozit revelat formează sfânta tradiţie. O parte din această tradiţie a fost transpusă în scris de autori care au fost înzestraţi cu harul special al inspiraţiei biblice. În felul acesta s-a format Biblia, o "bibliotecă" formată din mai multe "cărţi" care alcătuiesc Vechiul Testament şi Noul Testament. Acestea au fost scrise în epoci diferite de autori umani diferiţi, în limbi diferite, sub inspiraţia aceluiaşi Duh Sfânt. Cărţile care alcătuiesc Biblia au fost acceptate ca inspirate sau divine pe baza unui criteriu unic: corespunderea conţinutului cu sfânta tradiţie. Lista acestor cărţi sau "canonul" Sfintei Scripturi nu este unanim acceptat, din motive istorice pe care nu le putem include în spaţiul acestei rubrici. Cu privire la anumite cărţi au existat dificultăţi pentru a fi acceptate în canon fie pentru că au intrat în atenţia credincioşilor după ce se alcătuise un "canon" anterior (Înţ, Sir, 1 şi 2Mac după canonul lui Esdra din sec. al V-lea î.C. - pentru Vechiul Testament), fie pentru caracterul lor personal (Flm, 3In), fie din raţiuni de apărare a credinţei (Tob, Idt,1 şi 2Mac, Bar, Sir, Înţ - considerate de Sinodul rabinilor de la Yamnia că ar susţine învăţătura Noului Testament), fie pentru dificultăţile de interpretare (Ap). Există astfel cărţi acceptate de la început de toţi, numite protocanonice, şi cărţi deuterocanonice, pe care comunităţile protestante la consideră apocrife şi le exclud complet pe cele din Vechiul Testament (Tob, Idt, 1 şi 2Mac, Bar, Sir, Înţ), le-au exclus la începutul Reformei, dar le acceptă în ediţiile actuale pe cele din Noul Testament (Evr, Iac, 2Pt, 2 şi 3In, Iuda şi Ap). Aşadar, expresia "traducerea catolică" este justificată: 1) de folosirea canonului cărţilor biblice (numele şi ordinea lor) acceptat de Biserica Catolică şi 2) de limbajul românesc eliberat de anumite constrângeri legate de tradiţie. S-a terminat traducerea "catolică" şi se lucrează la editarea şi publicarea ei.

Pr. Alois Bulai