Pontmain

În nord-estul Franţei, la graniţa dintre Normandia şi Bretagne, în Dieceza de Laval, întâlnim unul dintre marile sanctuare ale Franţei: Pontmain. Istoria de la Pontmain începe la 17 ianuarie 1871, pe timpul când Franţa era în război cu Prusia. Mai concret, iarna dintre anii 1870 şi 1871 a fost una teribilă pentru Franţa. La 19 iulie 1870, Napoleon al III-lea a declarat război Prusiei, dar a capitulat la 2 septembrie. Parisul era deja ocupat, iar armatele înaintau spre vest. În seara de 17 ianuarie 1871, generalul german Von Schmidt spunea: "În acest moment trupele mele sunt la Laval". Pontmain era la doar 50 de km de Laval, şi tocmai de aceea lumea de aici era sub teroarea războiului.

În septembrie 1870, parohul din Pontmain a pregătit, pentru plecare în război, 23 de bărbaţi: a celebrat o Liturghie pentru ei, i-a binecuvântat şi i-a consacrat sfintei Fecioare. Deşi trecuseră multe luni de la plecarea lor, despre mulţi nu s-au mai primit veşti. La plecarea soldaţilor a cerut credincioşilor săi să vină în fiecare zi la sfânta Liturghie pentru a se ruga pentru pace şi pentru soldaţii Franţei. Aşa se face că parohia din Pontmain a devenit o adevărată comunitate de rugăciune. S-au remarcat copiii, care se rugau pentru părinţii şi fraţii plecaţi în război. Merită atenţie doi fraţi Barbedette.

În seara de 15 ianuarie, după vecernie, nimeni parcă nu mai avea curajul să intoneze obişnuitul cântec "Maică a speranţei". Dar părintele paroh Guérin a găsit puterea de a-i încuraja şi de a-i întări pe credincioşi în încrederea lor faţă de Maica Domnului.

La 17 ianuarie, dimineaţă, s-a celebrat Liturghia, Calea crucii, iar la şcoală călugăriţele s-au rugau pentru pace şi pentru armata Franţei.

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie, prinţul Frédéric-Charles anunţa terminarea războiului în favoarea Franţei.

În aceeaşi noapte, timp de trei ore, patru copii, Eugene şi Joseph Barbedette, Françoise Richer şi Jeanne-Marie Lebossé, o văd pe Maica Domnului, care luminează întreg satul lor. Maria apare îmbrăcată într-o rochie lungă albastră, ornată cu stele, pe cap purtând un voal negru şi o coroană, şi le zâmbeşte copiilor. Lângă copii se adună lume multă, împreună cu parohul. La sosirea parohului, Maria este înconjurată cu un voal albastru, cu patru lumânări şi o cruce roşie la piept. Când au început să cânte "Maică a speranţei", Maria mişca degetele în ritmul cântării. Apoi Fecioara a luat o cruce roşie în mână, iar la sfârşit i-au apărut două cruci albe pe umeri. Mesajul prezentat copiilor este: "Rugaţi-vă, copiii mei! În scurt timp, Dumnezeu vă va asculta. Fiul meu se lasă înduplecat".

Cât despre copiii vizionari, Eugene Barbedette (1858-1927) a devenit preot în anul 1883; Joseph Barbedette (1860-1930) a fost hirotonit preot în anul 1884; Françoise Richer (1861-1915) a fost institutoare în mai multe şcoli, iar spre sfârşitul vieţii guvernantă la preotul Eugene Barbedette; Jeanne-Marie Lebossé (1861-1933) a devenit călugăriţă la Surorile "Sfânta Familie" din Bordeaux.

Biserica Notre-Dame din Pontmain, în stil neogotic, a fost ridicată în jurul anului 1900, în apropierea locului apariţiilor. Cele două turnuri, care adăpostesc 39 de clopote, se pot vedea de la zece kilometri distanţă. La 24 septembrie 1908, în prezenţa a şase episcopi, 600 de preoţi şi 15.000 de pelerini, a primit titlul de bazilică.

În anul 1946, când s-au împlinit 75 de ani de la apariţii, ceremoniile au fost prezidate de nunţiul apostolic Angelo Roncalli, viitorul papă Ioan al XXIII-lea.

Pelerinul care vine la Pontmain va fi întâmpinat, la intrarea în biserică, de Capela Luminilor, unde este amplasat un mozaic (25 m²), care prezintă imaginea viziunii. Această capelă este deschisă permanent, noapte şi zi.

Pr. Iosif Dorcu