Episcopul Anton Durcovici în celula închisorii de la Sighet

În numărul trecut al revistei, cercetătoarea dr. Andrea Dobeş de la Sighet a publicat un fragment dintr-o mărturie a preotului iezuit Otto Canisius Farrenkopf (1888-1967), despre ultimele trei luni din viaţa episcopului Anton Durcovici.

Menţionăm faptul că în anul 1955, aflat pentru puţin timp în libertate, pr. Farrenkopf a redactat un text memorialistic intitulat Însemnări din lupta Bisericii Catolice împotriva comunismului. Manuscrisul a fost confiscat de Securitate, iar astăzi, textul în cauză se păstrează în Arhiva CNSAS, dosar Informativ 165734, vol. 1. În perioada 18 septembrie - 15 noiembrie 1951, ep. Anton Durcovici a fost încarcerat la Penitenciarul Sighet, într-o celulă comună (probabil, nr. 18, parter), alături de vicarul general al Diecezei de Alba-Iulia, Mons. Alajos Boga, parohul de Braşov, Vasvári Aladár, generalul Eugen Zwiedenek şi pr. Otto Canisius Farrenkopf. Se cunoşteau între ei, iar pr. Farrenkopf fusese unul dintre colaboratorii apropiaţi ai rectorului A. Durcovici.

În capitolul intitulat În celula închisorii, ca într-o mănăstire, din lucrarea memorialistică a pr. Farrenkopf citată mai sus, document ce ne-a fost pus la dispoziţie de dr. Andrea Dobeş, autorul menţionează alte aspecte privitoare la colegul său de celulă, episcopul de Iaşi, A. Durcovici: "Câte cinci am rămas împreună şi am format o comunitate, cu ordine fixă de zi pentru rugăciune, studiu şi recreere. Excelenţa sa Anton Durcovici ne-a ţinut cursuri de filozofie şi de teologie. Ce delecţiune, când el cu mintea sa clară şi inima sa caldă a propus adevărurile credinţei. A vorbit şi despre planurile sale în viitor. Pentru a putea da preoţi buni şi bine pregătiţi, voia să introducă în seminar un an de noviciat, cu exerciţii spirituale de o lună, cum este în mănăstire. Se gândea, pentru a le da o viaţă mai adâncă, religioasă să deschidă două clase de exerciţii spirituale, una la Călugăra, pentru bărbaţi, şi alta la Hălăuceşti, pentru femei. Iar Săbăoanii, cei cu biserica mare, să fi fost aleşi drept loc de pelerinaj, în cinstea inimii neprihănite a Preacuratei. Dorea ca în ziua sărbătorii de la 22 august să se organizeze acolo pelerinaje din toată Moldova.

În luna sfântului Rozariu, în octombrie, toţi cinci am ţinut exerciţii spirituale. În fiecare zi am predat trei meditaţii. Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat, răsplătindu-ne cu o mare şi surprinzătoare bucurie. Părintele Vasvári l-a visat pe Sfântul Părinte Pius al X-lea. Iar pentru că acest papă lucrează atâta ca credincioşii să primească cât mai des sfânta Cuminecătură, parohul din Braşov îşi puse speranţa în Dumnezeu, ca, prin mijlocirea slujbei sale credincioase, să ni se împlinească dorinţa de a se celebra măcar o dată sfânta Liturghie. În acest scop a făcut o novenă. În ultima zi a novenei a venit o comisie din Bucureşti, care permisese ca Mons. Durcovici, grav bolnav, să primească o sticluţă cu vin tonic. Am examinat eticheta, pe care sta scris, lângă alte elemente: 70% vin natural, adică materia valabilă şi permisă în împrejurările noastre. Am celebrat ca în catacombe, pe ascuns, cu frică, nu cumva de a fi deranjaţi. Haine preoţeşti nu am avut, ci haine de deţinuţi. Carte nu am avut. Un pat ne-a fost altar. O batistă, antimis. O cană, potir. O lingură, disc. În loc de hostie, pâine de toate zilele.

Pentru Mons. Anton Durcovici aceste sfinte Liturghii au fost chiar viaticul!".

La scurt timp după acest eveniment emoţionant, ep. Anton Durcovici va fi scos din celula comună, nr. 18, fiind izolat în "celula morţii", unde va deceda în condiţii dramatice, la 10 decembrie 1951.

În ceea ce-l priveşte pe pr. Farrenkopf, acesta a părăsit Penitenciarul Sighet în februarie 1952, fiind transferat în alte închisori comuniste.

Dr. Dănuţ Doboş