Familia şi parohia, iată cum s-a născut vocaţia mea

Comentariul unui preot la mesajul papei pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii

"Vocaţiile, dar al carităţii lui Dumnezeu", este tema Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii 2012, care va fi marcată anul acesta în ziua de 29 aprilie, a patra duminică după Paşti. În mesajul său, Sfântul Părinte a îndemnat întreaga Biserică să "vestească din nou, mai ales noilor generaţii, frumuseţea atrăgătoare" a iubirii lui Dumnezeu. Papa a subliniat printre altele şi rolul care revine Bisericilor locale, dar mai ales familiilor, care au o importanţă decisivă în a-i ajuta pe tineri să redescopere "frumuseţea şi importanţa preoţiei şi a vieţii consacrate". Radio Vatican a preluat mărturia preotului camerunez Emile Martin Dibongue, preot din anul 2005, vicerector al Colegiului Urbano al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.

- Cum aţi întâlnit frumuseţea despre care vorbeşte Sfântul Părinte?

Eu am întâlnit acea frumuseţe mai întâi în familie, unde am învăţat să-l cunosc pe Cristos, frumuseţea de a fi cu Cristos. Familia mea m-a condus spre sacramentele iniţierii creştine, mai ales spre Euharistie. Aici am făcut prima oară această experienţă extraordinară a întâlnirii cu Cristos. Mai târziu, această întâlnire s-a reînnoit în cadrul mişcărilor de tineret din parohia în care am crescut, mai precis în asociaţia "Jeunesse Étudiante Chrétienne" (Tinerii Studenţi Creştini).

- Ce experienţe aţi avut în familie şi parohie?

Îmi aduc aminte că odată eram în satul Badjob, la ţară, cu mama. Preotul tocmai venise pentru sfânta Liturghie duminicală. El, de fapt, venise de vineri, şi ne-a ajutat să ne pregătim pentru spovadă. Duminică însă nu am mers să primesc sfânta Împărtăşanie. Mama m-a întrebat de ce n-am vrut să primesc Euharistia şi ziua următoare m-a trimis din nou la biserică pentru a lua parte la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie. Acest lucru m-a făcut să înţeleg importanţa întâlnirii cu Cristos în sacramentul Euharistiei. Succesiv, în parohie, am început să fiu ministrant şi în timpul sfintelor Liturghii, preotul ne amintea întotdeauna că Euharistia este un sacrament fundamental, în Euharistie este cuprinsă toată viaţa lui Dumnezeu şi toată iubirea sa faţă de oameni.

- Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe cei din educaţie să aibă disponibilitatea de a-i asculta pe cei care simt că au primit vocaţia la preoţie sau la viaţa consacrată. Acum sunteţi formator într-un seminar, cum reuşiţi să captaţi aceste semnale?

Aici, la Colegiul Urbano, cine vine are deja în spate o bucată de drum şi discernământ. E adevărat că drumul vocaţiei nu se termină niciodată. Criteriul fundamental, cel mai important, este răspunsul la iubirea lui Dumnezeu. Noi observăm modul în care seminariştii se relaţionează, cum pun în practică şi cum răspund la îndemnurile noastre. Cu alte cuvinte, dacă ei reuşesc să vadă în prezenţa noastră un ajutor care să-i facă să descopere experienţa creştină a iubirii lui Dumnezeu care se dăruieşte.

- Într-o societate secularizată, în care deseori se vorbeşte de scăderea numărului de vocaţii, care sunt speranţele pentru viitor?

Îmi doresc ca noi - lucrători pastorali, preoţi, formatori, persoane consacrate - să fim cei dintâi care dăm o mărturie care să-i ajute pe tineri să înţeleagă frumuseţea a ceea ce au ales în viaţă. Dacă experienţa întâlnirii noastre cu Cristos este cu adevărat autentică, atunci îi va entuziasma cu siguranţă şi pe tineri şi îi va ajuta să înţeleagă că este cu adevărat foarte frumos să-i dăruieşti viaţa lui Cristos. Dacă o persoană, prin propria viaţă, reuşeşte să demonstreze că a urmat drumul cel mai bun, îi poate convinge şi pe ceilalţi să urmeze acelaşi drum.