Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- A.N (Suceava). "În septembrie 2005 am obținut de la Curtea de Apel Suceava o decizie definitivă și irevocabilă prin care Casa Județeană de Pensii era obligată să-mi recalculeze corect pensia. Din septembrie 2005 și până în prezent Casa Județeană de Pensii a refuzat în continuare să-mi recalculeze corect pensia, sfidând hotărârea Curții de Apel. Ce pot face pentru a beneficia de drepturile câștigate prin hotărârea judecătorească?".

Pentru a executa o hotărâre judecătorească ar trebui, în primul rând, să investiți decizia menționată cu titlu executoriu. Cererea de investire a hotărârii cu titlu executoriu se formulează la prima instanță care a soluționat cauza, indiferent dacă a fost o soluție de respingere. După ce ați obținut titlu executoriu vă adresați Casei Județene de Pensii, iar în cazul în care această instituție refuză executarea hotărârii vă puteți adresa unui executor judecătoresc pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile instanței pe calea unei executări silite.

În ceea ce privește termenul în care puteați solicita executarea hotărârii judecătorești, acesta este conform art. 405 din Codul de procedură civilă de trei ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită (adică, după ce ați obținut hotărârea definitivă și irevocabilă), iar prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Dar, conform art. 405 indice 3 din Codul de procedură civilă "după împlinirea termenului de prescripție, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea din cauza unor motive temeinice (în scrisoare ați precizat că ați avut nenumărate internări și ați fost în imposibilitate de a pune în executare hotărârea). Cererea de repunere în termen se introduce la instanța de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

- Maria G. (Iași). "În anul 2010 am cumpărat de la fratele meu apartamentul acestuia, plătind prețul de 38.000 lei, el rezervându-și dreptul la abitație și la întreținere. Prin același contract eu m-am obligat să-i asigur întreținerea până la sfârșitul vieții (fratele meu era divorțat și foarte bolnav) și, la decesul acestuia, să suport toate cheltuielile legate de înmormântarea acestuia și pomenirile ulterioare. Deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat în instanță, cum pot să recuperez prețul achitat prin contract și toate cheltuielile legate de întreținerea acestuia?".

Din ceea ce ne-ați scris, rezultă că actul de vânzare-cumpărare a fost anulat ca urmare a demersurilor făcute în instanță de către fiul defunctului, nepotul dv. În cazul în care în acțiunea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nu ați solicitat ca părțile să fie repuse în situația anterioară, atunci puteți obține, pe cale separată, restituirea sumei de bani pe care ați achitat-o la data încheierii actului cu titlu de preț. De asemenea, aveți posibilitatea de a solicita ca această sumă de bani să fie reactualizată pe baza unei expertize contabile în funcție de inflație. În ceea ce privește cheltuielile legate de înmormântarea fratelui dv., tot în cadrul aceluiași dosar puteți solicita acordarea sumelor cheltuite, dacă nu a trecut un termen de trei ani de la data la care ați făcut aceste cheltuieli (ele sunt supuse termenului general de prescripție de trei ani). Aceste sume pot fi dovedite în principal cu acte, dar instanța poate aprecia că este utilă și proba cu martori.

Motivat de faptul că nepotul dv. locuiește la Târgu Mureș, competența de soluționare a acestei cauze este conform art. 5 Cod procedură civilă instanța de la domiciliul pârâtului.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat