Forţa şi frumuseţea Misiunii

Ne aflăm în luna februarie, o lună în care grija pastorală se îndreaptă cu mare atenţie către persoanele care trec prin suferinţă sau prin alte încercări ale vieţii. Pentru aceasta şi intenţia misionară de rugăciune din această lună este aceea de "a susţine efortul lucrătorilor sanitari din regiunile cele mai sărace în asistenţa acordată bolnavilor şi vârstnicilor".

Aşa cum ne îndeamnă Sfântul Părinte în mesajul adresat bolnavilor în acest an, "ridică-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit" (Lc 17,19), aş vrea să ne fixăm atenţia la darul credinţei, care de fapt constituie şi obiectivul acestui an pastoral, numit şi Anul Credinţei. Denumirea de Anul Credinţei nu provine de la vreun studiu care să demonstreze că în acest an oamenii cred mai mult. Dimpotrivă Anul Credinţei este o chemare universală pentru a redescoperi în viaţa noastră forţa şi frumuseţea credinţei. Două cuvinte care ne poartă într-un mod imaginar de la misterul din interiorul omului până la culmea surprinzătoare a artei umane de a găsi frumuseţea trăind credinţa ca adevăraţi mărturisitori.

Mai întâi de toate, unul dintre semnele credinţei este forţa sau tăria de a merge spre ceva. Această forţă de a crede în ceva se vede cu claritate atunci când Mântuitorul vorbeşte cu unul dintre cei zece leproşi pe care îi vindecase. Doar leprosul samaritean găseşte acea forţă pentru a se întoarce să-i mulţumească. De la această imagine evanghelică putem înţelege rolul fundamental al sacramentelor prin care primim în mod invizibil mântuirea ce ne apropie de medicul sufletului nostru. Biserica manifestă şi astăzi această putere miraculoasă prin care alină inimile zdrobite de suferinţă şi marginalizare, tocmai prin sacramentele primite de la Întemeietorul ei. Aşadar, când ne apropiem de sacramente arătăm acea forţă care ne apropie de cel ce ne mântuieşte cu adevărat, dar şi acea recunoştinţă pentru bucuria primită. Atunci când se ajunge la vindecare, de fapt, descoperim un alt semn edificator al credinţei care se manifestă prin frumuseţe. Iar frumuseţea deplină este atunci când s-a îndepărtat orice formă de suferinţă.

Aceste aspecte ale credinţei ne duc cu gândul şi inima la misionarii noştri, răspândiţi în diverse locuri ale pământului, în special spre cei ce activează în Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador. De unde găsesc forţă pentru a merge pe străzi anevoioase până la cel mai uitat trib pentru a vesti Evanghelia? Cum reuşesc să mai vadă frumuseţea pe chipurile copiilor flămânzi?

În faţa acestor provocări credem că luna februarie este un moment prielnic de a "făuri" planul pentru drumul credinţei personale şi comunitare. Un drum care trebuie să ne ducă pe la toţi oamenii: la cei suferinzi şi părăsiţi, dar şi către cei din teritoriile de misiuni. Cum putem să-l construim? Cu recunoştinţă pentru ceea ce am primit şi cu inspiraţia de a construi frumuseţea Bisericii lui Cristos. Când unim sacrificiile materiale şi spirituale devenim puternici în faţa descurajărilor, iar când găsim timp de a ne ruga împreună şi a participa la sfintele sacramente, de fapt admirăm frumuseţea credinţei.

Mulţumim din inimă tuturor bolnavilor care oferă suferinţele lor pentru misionari şi o recunoştinţă deosebită tuturor celor care nu obosesc în a se ruga pentru ca vestea cea bună să ajungă la toţi oamenii.

Pr. Valentin Aenoaei