Bicentenarul Parohiei Suceava
Celui care ajunge în centrul orașului Suceava (strada Ștefan cel Mare, vizavi de Palatul Administrativ), atenția îi este atrasă imediat de o biserică mare, cu un singur turn. Biserica aparține comunității catolice și are hramul "Sfântul Ioan Nepomuk". Duminică, 11 decembrie 2011, comunitatea parohială a marcat bicentenarul înființării parohiei.
Istoria prezenței catolicilor în oraș este extrem de interesantă.
În anul 1599 sunt semnalați 153 de credincioși catolici și aproximativ 2.000 de soldați la curtea domnească. Aceștia aveau două biserici "din zid"; una în oraș, cu hramul "Sfânta Treime", cealaltă, la curtea domnească, cu hramul "Corpus Domini". În decursul anilor, numărul catolicilor a scăzut tot mai mult.
Arhiepiscopul Marco Bandini a vizitat comunitățile din Moldova între 19 octombrie 1646 și 20 ianuarie 1647. În urma vizitei a redactat așa-numitul "Codex Bandini" în care descrie toate locurile pe unde a trecut. La Suceava a ajuns la 10 decembrie 1646. În târg bântuia ciuma. El găsește aici 25 de credincioși, "cu copii cu tot", deși află că "odinioară erau în număr de peste 8.000". "Există încă două biserici catolice de piatră, subliniază raportul; odinioară erau mai multe; pe una, părăsită, aflată în grădina principelui, acesta a vrut s-o dărâme, dacă mitropolitul său nu l-ar fi sfătuit să se oprească, ca nu cumva, după exemplul lui, regele polon să facă același lucru, în regatul său, cu bisericile ortodoxe". Cealaltă biserică, spre nord de curtea domnească, fusese renovată în anul 1638 și avea trei altare. Avea o casă parohială și un cimitir înconjurat cu bârne.
Alte rapoarte menționează că în anul 1661 erau 30 de credincioși, iar în anul 1682 mai era doar un singur catolic.
După anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic (1775) au sosit în oraș funcționari și muncitori catolici din Boemia, Moravia și Slovacia, fiind păstoriți la început de capelani militari. Catolicii nu aveau biserică. În oraș, existau opt biserici ortodoxe și trei armenești. Începând cu anul 1780, credincioșii ortodocși au dat posibilitatea catolicilor de a se ruga în biserica "Învierea Domnului".
Parohia a fost înființată la 11 noiembrie 1811. Actul de înființare al parohiei este un decret emis de Curtea de la Viena.
Actuala biserică a fost construită între anii 1820 și 1822, sub coordonarea primului paroh, pr. Franz Stieber. A fost sfințită în anul 1836, fiind închinată Sfântului Ioan Nepomuk (c. 1345-1393).
Biserica este în stil baroc, cu influențe clasiciste, cu trei nave. Un altar era rezervat armenilor catolici. În anul 1841 sau 1846, în turnul bisericii s-a instalat un orologiu. În partea dreaptă și în cea stângă a intrării se află două statui: Sfântul Ioan Nepomuk, realizată de un artist din Cernăuți, și Caietan, donată de Kajetan Theodorowicz în anul 1861. Biserica a trecut prin mai multe renovări. La 17 mai 2009, în piațeta din fața bisericii s-a sfințit statuia papei Ioan Paul al II-lea.
Majoritatea catolicilor de etnie germană au plecat din Suceava, în anul 1940 rămânând doar 200 de familii. Astăzi, sunt peste 1.600 de catolici: germani, polonezi și români. În cei 200 de ani au slujit zece parohi.
La Liturghia la care s-au amintit cei 200 de ani au participat și credincioși din localitățile care aparțin sau au aparținut de Suceava, precum Ițcani, Mihoveni și Moara. La finalul celebrării s-a cântat, potrivit tradiției bucovinene, în trei limbi (germană, polonă și română), iar corul tineretului a susținut un concert de colinde. Tot cu această ocazie s-a lansat și situl parohiei: www.prcsv.ro.
Pr. Iosif Păuleț, parohul comunității, a declarat: "Este de datoria noastră să nu-i uităm pe înaintași - preoți și credincioși - și să transmitem urmașilor comoara credinței, până când ne vom întâlni cu toții în marea familie a copiilor lui Dumnezeu, în ceruri".
Pr. Cornel Cadar