Timpul bilanțului
Sfârșitul și începutul de an constituie ocazii de analize și de bilanțuri. În diferite domenii, oamenii se opresc pentru a reflecta la realizări și la tot ce a fost bun sau nu în vechiul an. În acest fel, ei pot vedea mai clar cum ar trebui să procedeze în noul an.
Lună de lună, această revistă a intrat în casele dv., consemnând tot ce a fost frumos în anul care a trecut. Ce a însemnat anul 2011 în Biserică?
La nivelul Bisericii Universale a însemnat cinci călătorii pastorale ale papei Benedict al XVI-lea în afara Italiei: Croația (4-5 iunie), San Marino (19 iunie), Spania (18-21 august, Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid), Germania (22-25 septembrie) și Benin (18-20 noiembrie).
Sunt apoi câteva evenimente care și-au lăsat amprenta: beatificarea papei Ioan Paul al II-lea (1 mai); 30 de ani de la semnarea exortației apostolice Familiaris consortio (22 noiembrie); 60 de ani de preoție pentru Sfântul Părinte (29 iunie); Ziua de reflecție, dialog și rugăciune pentru pace și dreptate în lume împreună cu liderii religiilor (Assisi, 27 octombrie).
Pe plan local, anul 2011 a fost dedicat familiei și Căsătoriei creștine, având ca temă "Apropierea Bisericii de familie". Cateheze, exerciții spirituale, zile de reculegere, misiuni populare, schimburi de experiență, întâlniri cu familiile, pelerinaje - au fost inițiative care au marcat anul, alături de pelerinajul icoanei de la Cacica prin diferite parohii.
Sunt apoi alte evenimente importante: vizita cardinalului Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop mitropolit de Cracovia, fost secretar al papei Ioan Paul al II-lea (București, Iași și Poiana Micului, 18-22 mai); Ziua Tineretului la nivel diecezan la Butea (1 mai); Sărbătoarea Copiilor la Roman "Isus, Bunul Păstor" (4 iunie); hirotonirea a 25 de preoți (29 iunie) și a 21 de diaconi (Roman, 4 octombrie și Iași, 8 decembrie); pelerinajul de la Cacica, cu pelerinajul bicicliștilor (13-15 august); cursuri de formare pentru preoți (5-9 septembrie, 12-16 septembrie, 19-23 septembrie); 125 de ani de la deschiderea Seminarului "Sfântul Iosif" (29 septembrie); Prima Întâlnire Națională a Familiilor Catolice din România (Șumuleu Ciuc, 14-16 octombrie); 55 de ani de la redeschiderea Seminarului (26 noiembrie); 60 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici (8-11 decembrie); sfințirea a șapte biserici: Târgu Neamț (19 martie), Tomești (8 mai), Răcăciuni (15 mai, împreună cu înființarea parohiei), Poiana Micului (21 mai), Roman "Inima Neprihănită a Mariei" (5 iunie), Sarata-Băi (6 august), Schineni (2 octombrie); sfințirea pietrelor de temelie pentru bisericile din Dancu (29 mai), Traian (BC) (1 iunie) și Bogdănești (20 noiembrie).
Începem anul 2012 sub semnul păcii. Ziua Mondială a Păcii din prima zi a anului ne îndreaptă atenția spre tema aleasă de Sfântul Părinte: "A educa tinerii la dreptate și la pace". Unele evenimente sunt deja cunoscute. S-a anunțat călătoria papei în Mexic și Cuba, care va avea loc înaintea Paștelui. Între 30 mai și 3 iunie se va desfășura la Milano cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Papa a proclamat Anul Credinței începând cu 11 octombrie 2012.
Pe plan local, continuă timpul dedicat familiei și Căsătoriei creștine, în anul 2012 cu tema: "Apropierea familiei de Biserică". Vom continua să medităm la Isus, care a dorit să se nască și să crească într-o familie; ne vom întoarce cu spiritul și inima spre Nazaret, unde a trăit familia sfântă. Ne vom opri din nou asupra "Scrisorii către familii" din anul 1994 a lui Ioan Paul al II-lea, în care se precizează importanța "rugăciunii familiei, rugăciunii pentru familie, rugăciunii cu familia". În același timp se fac pregătiri și pentru cea de-a XII-a Întâlnire Națională a Tineretului Catolic, care se va desfășura la Iași în perioada 25-29 iulie.
Îi mulțumim Domnului la acest început de an pentru toate binefacerile de anul trecut și îi cerem să ne însoțească în anul în care am intrat.
Pr. Cornel Cadar