Bucuria Naşterii lui Isus

Îngerul Domnului le-a apărut păstorilor, iar slava lui Dumnezeu i-a învăluit în lumină. "Ei au fost cuprinşi de spaimă" (Lc 2,9). Îngerul le-a risipit spaima şi le-a vestit lor "o mare bucurie, care va fi pentru întreg poporul: Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,10). Ca semn, le spune: "Veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle" (Lc 2,12).

"Dintr-o dată s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: "Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care îi iubeşte!"" (Lc 2,13-14). Evanghelistul spune că îngerii "vorbesc". Dar pentru creştini era clar încă de la început că vorbirea îngerilor este "un cânt", în care întreaga măreţie a marii bucurii vestită de ei este prezentă în mod tot mai perceptibil. Şi astfel, din acel moment, cântul de laudă al îngerilor continuă neîncetat. Continuă de-a lungul secolelor în forme mereu noi şi în celebrarea Naşterii lui Isus răsună mereu nou. Se poate înţelege bine că poporul simplu de credincioşi i-a auzit cântând şi pe păstori şi până în zilele noastre, în noaptea sfântă, se unesc cântului lor, exprimând astfel marea bucurie ce este dată tuturor de atunci şi până la sfârşitul lumii. (Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, cap. 3: Naşterea lui Isus la Betleem).