Episcopul Anton Durcovici - Ultima fotografie

În dimineaţa zilei de 26 iunie 1949, aflat în drum spre Parohia Popeşti-Leordeni pentru acordarea sacramentului Mirului, ep. Anton Durcovici a fost răpit de o echipă de securişti şi transportat cu o dubă în arestul central al Securităţii din Bucureşti. În acest loc i-a fost făcută fotografia de deţinut nr. 6199 care a fost ataşată fişei personale din dosarul penitenciar creat pe numele său, dosar care se păstrează astăzi în arhiva CNSAS de la Popeşti-Leordeni.

Aceasta este ultima fotografie în care apare chipul ep. Anton Durcovici. Din motive neclare astăzi, episcopul nu a fost fotografiat în zeghe, aşa cum s-a întâmplat în cazul pr. Rafael Friedrich, arestat împreună cu episcopul la 26 iunie 1949, sau în cazul episcopilor greco-catolici, arestaţi în toamna anului 1948.

În fotografie episcopul Anton Durcovici apare în reverendă, fără ţuchet şi crucea pectorală care-i fuseseră smulse, imediat după reţinere, împreună cu celelalte obiecte personale şi veşminte liturgice pe care le avea asupra sa.

În momentul în care, în septembrie 1996, am văzut pentru prima dată, în arhiva SRI, această fotografie, impresia a fost aceea că mă aflam în faţa uneia dintre cele mai dramatice imagini din istoria Bisericii locale, înţelegând în acelaşi timp faptul că ziua de 26 iunie 1949 a însemnat un moment tragic pentru Biserica locală, deoarece fusese atins, prin arestarea şi izolarea ep. Anton Durcovici, punctul culminant al persecuţiei religioase din România.

Fotografia de deţinut a episcopului a fost folosită de anchetatorii Securităţii, conduşi de Gh. Enoiu, drept mijloc de intimidare şi descurajare în cadrul altor anchete ce vizau preoţi catolici arestaţi. Există, în acest sens, o mărturie aparţinând Mons. Ioan (Iancu) Baltheiser, arestat la rândul său în ziua de 11 mai 1951, şi care atestă faptul că tertipul securistic nu a reuşit. Dimpotrivă, vizualizarea fotografiei cu ep. Anton Durcovici în captivitatea comunistă i-a susţinut şi întărit pe preoţi în ataşamentul lor faţă de păstorul Diecezei de Iaşi şi al Arhidiecezei de Bucureşti.

Mărturiseşte Mons. I. Baltheiser: "Într-un alt rând mi s-a arătat o fotografie a unui deţinut. L-am recunoscut imediat pe episcopul dr. Anton Durcovici. Pe piept îi atârna o etichetă cu un număr. Un criminal n-ar fi arătat mai oribil, dar expresia feţei, ochii şi privirea lui îţi vorbeau şi puteai citi nevinovăţia sa. Anchetatorul m-a întrebat: "Ce spui de asta? Ce a ajuns episcopul vostru sfânt. Un trădător de ţară şi Vaticanul nu-l poate ajuta!". Dar aceasta - continuă mărturia - nu m-a putut intimida. "Fii atent cum te porţi, căci dacă am procedat aşa cu un episcop, cu un vicar ca tine o sfârşim mult mai repede" - ameninţa anchetatorul. Ferm hotărât m-am gândit: "Dragul meu episcop, eu te urmez pe tine. Unde eşti tu, acolo trebuie să fie şi elevul tău"".

Într-o cuvântare ţinută la 14 mai 1988 la Bad-Deutsch Altenburg, Mons. Florian Müller reda, din memorie, mărturia Mons. I. Baltheiser, într-o versiune modificată, din care reieşea că în momentul în care anchetatorii i-au arătat fotografia deţinutului cu nr. 6199, acesta nu l-a recunoscut pe episcop: "A văzut un schelet de om înfometat, plin de răni şi de sânge. "Acesta-i episcopul tău Durcovici", i-au spus ei. "Dacă nu faci ce-ţi cerem noi, curând ai să arăţi şi tu aşa"".

Să fie vorba de o altă fotografie necunoscută sau, mai curând, Mons. Florian Müller a accentuat în acel moment în termeni grei, distorsionând, imaginea episcopului captiv, pentru a crea o stare de emoţie puternică în rândul auditoriului?

Episcopul Anton Durcovici a murit la 10 decembrie 1951 la Sighet, Mons. I. Baltheiser în anul 1996, iar Mons. Fl. Müller în anul 2000, în timp ce torţionarul Gh. Enoiu a murit, liniştit, în anul 2010, nederanjat vreodată de justiţia postcomunistă din România.

Dr. Dănuţ Doboş