Conciliul Ecumenic Vatican II - La 50 de ani de la deschidere

Anul Credinţei a fost deschis la 11 octombrie 2012, când s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican II, propus să fie, pe lângă Biblie şi Catehismul Bisericii Catolice, o sursă de alimentare a credinţei.

Conciliul Ecumenic Vatican II se leagă de pontificatul papei Ioan al XXIII-lea, ales la 28 octombrie 1958. În cuvântarea din 25 ianuarie 1959 a amintit de convocarea unui conciliu, o veste care a produs senzaţie, trezind aşteptări mari în lumea întreagă. Anunţul oficial al Conciliului, papa l-a făcut prin enciclica Ad Petru cathedram (29 iunie 1959), în care a amintit scopurile principale ale Conciliului: dezvoltarea credinţei catolice, înnoirea vieţii creştine şi adaptarea disciplinei bisericeşti la cerinţele timpului, toate fiind în slujba unităţii creştinilor.

A instituit o comisie de consultare a tuturor episcopilor, a superiorilor ordinelor călugăreşti, universităţilor catolice şi facultăţilor de teologie. Răspunsurile fiind adunate în 8.972 de articole, papa a convocat conciliul pentru 11 octombrie 1962.

Deschiderea primei sesiuni (11 octombrie - 8 decembrie 1962) s-a făcut în prezenţa a 2.540 de episcopi şi a peste o mie de ziarişti şi, pentru prima dată în istoria Bisericii, a observatorilor conciliari din 18 Biserici necatolice. A avut loc o procesiune de la Castel "Sant'Angelo" la Piaţa "Sfântul Petru". În discursul său, papa a explicat că a voit ca această adunare bisericească să fie ca o întrunire cu totul nouă: învăţătura adevărată să lumineze mai strălucitor prin expunerea adevărurilor de credinţă, el spunând că este important "să nu condamnăm greşelile, ci să facem un dar mai bogat doctrinei sănătoase".

Paul al VI-lea, ales la 21 iunie 1963, a continuat Conciliul, care s-a reunit în alte trei sesiuni.

În discursul de încheiere a celei de-a doua sesiuni (29 septembrie - 4 decembrie 1963) papa a cerut o "Biserică a iubirii" ca premisă pentru înnoirea lumii.

După vizita istorică în Ţara Sfântă din ianuarie 1964, în care s-a întâlnit şi cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Athenagora I, a avut loc cea de-a treia sesiune (14 septembrie - 21 noiembrie 1964), iar la încheierea sa, papa Paul al VI-lea a venerat-o pe Maria ca "Mamă a Bisericii".

La începutul sesiunii a patra (14 septembrie - 8 decembrie 1965), papa a celebrat Liturghia împreună cu 26 de episcopi din ţările unde Biserica a fost persecutată.

La încheierea Conciliului, Sfântul Părinte a adresat mesaje tinerilor, guvernelor, filozofilor şi oamenilor de cultură, artiştilor, femeilor, muncitorilor şi bolnavilor. Totodată a fost abolită excomunicarea aplicată la 16 iulie 1054 lui Mihail Cerularie, patriarh de Constantinopol; în acelaşi moment, la Constantinopol (Istanbul), patriarhul Atenagora abroga excomunicarea aplicată papei Leon al IX-lea.

La Conciliu s-au analizat chestiuni cu privire la Biserică: liturgia, mijloacele de comunicare socială, misiunea episcopilor, viaţa consacrată, formarea preoţilor, educaţia creştină, relaţiile cu religiile necreştine, revelaţia divină, apostolatul laicilor, misionarism, Biserica în lumea contemporană. Au fost aprobate 16 documente conciliare: patru constituţii, nouă decrete şi trei declaraţii.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Ioan al XXIII-lea l-a convocat, Paul al VI-lea l-a încheiat, Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, şi Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea, s-au aflat printre participanţi.

* * *

Constituţie: Document dogmatic cu valoare doctrinară permanentă.

Decret: Ansamblu de hotărâri cu caracter practic, pastoral, disciplinar.

Declaraţie: Text care oferă orientări, adică direcţii de reflecţie şi de comportament pentru lumea de astăzi.