Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Documentar
"Conciliul Vatican II după 50 de ani" este titlul unui film documentar realizat de Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale și Micromegas Comunicație, a cărei distribuție la nivel mondial este prevăzută la 11 octombrie, a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II și data începutului Anului Credinței. Filmul, realizat în format full HD, include filmări și imagini din locurile cele mai semnificative ale cetății Vaticanului, precum și înregistrări din filmoteca Vaticanului.

Cardinal decedat
Cardinalul iezuit Carlo Maria Martini, arhiepiscop emerit de Milano, a murit la 31 august, la Gallarte (Italia). Născut la 15 februarie 1927 la Torino, a fost hirotonit preot la 13 iulie 1952. Numit arhiepiscop mitropolit de Milano la 29 decembrie 1979, a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 1980 de la Ioan Paul al II-lea, care apoi l-a creat cardinal în consistoriul din 2 februarie 1983. A renunțat la conducerea pastorală a arhidiecezei ambroziene la 11 iulie 2002. După repetate șederi în Țara Sfântă, în anul 2008 s-a întors în Italia pentru a se îngriji de boala Parkinson. Înmormântarea a fost celebrată luni, 3 septembrie, în domul din Milano.

Capitul capucin
Cu o celebrare solemnă prezidată de Mons. John Corriveau, fost ministru general, la 20 august s-a deschis al 84-lea capitul general al Fraților Minori Capucini, în prezența a 234 de frați - 169 de delegați, 55 de persoane implicate în organizare (traducători, interpreți, asistenți, experți și 10 frați auxiliari) proveniți din toată lumea, care s-au adunat la Roma, la Colegiul Internațional "Sfântul Laurențiu din Brindisi". La 27 august a fost ales noul ministru general: fr. Mauro Jöhri, iar la sesiunea din 31 august a fost ales noul vicar general: fr. ©tefan Kozuh. Capitulul s-a încheiat la 22 septembrie.

Vizită pastorală
PS Aurel Percă a efectuat o vizită pastorală în Dieceza Graz-Seckau din Austria, în perioada 1-10 septembrie. La 2 septembrie a prezidat o Liturghie în biserica "Sfântul Egidiu" din Obdach, cu instalarea ca paroh a pr. Claudiu Budău (începând cu 1 septembrie, coordonează patru parohii: Obdach, St. Wolfgang, St. Georgen și St. Anna am Lavantegg). La 4 septembrie, PS Aurel a fost oaspetele PS dr. Egon Kapellari, episcop de Graz-Seckau; după-amiază a vizitat parohiile Weiz și Knittelfeld, unde activează ca vicari pr. Cristian Diac, respectiv pr. Marius Enășel. La 6 septembrie a urmat vizita și celebrarea liturgică la sanctuarul marian Mariazell. Duminică, 9 septembrie, Preasfințitul a prezidat slujba hramului și a sărbătorii parohiale în comunitatea "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Bruck an der Mur.

Liturghii la Dublin
Programul celebrărilor în limba română, în biserica "Our Lady of Lourdes" a fost modificat. Liturghiile sunt celebrate în limba română duminica, la ora 12.00 (în loc de ora 13.00) și la ora 19.00, iar în cursul săptămânii în fiecare seară la ora 20.00. Biserica "Our Lady of Lourdes" se află la adresa: Sean McDermott Street, Dublin 1. Responsabil: pr. Eugen Țîmpu (24 Killarney Street Dublin 1, Irlanda, telefon: +353/18363554; +353/863266467, e-mail: etimpu@yahoo.com).

Întâlnire AC
PS Aurel Percă, însoțit de pr. Felix Roca și Adriana Ianuș, președinta Acțiunii Catolice în Dieceza de Iași, a participat, în perioada 21-23 septembrie, la Roma, la întâlnirea națională a președinților și asistenților unitari diecezani și regionali din Acțiunea Catolică din Italia, cu tema "Legături de viață bună. Acțiunea Catolică, Biserica locală și Biserica Universală", având intervenții în plen în ultima zi. Întâlnirea a fost o etapă semnificativă în drumul pe care Acțiunea Catolică îl face, împreună cu întreaga Biserică, spre sărbătorirea a 50 de ani, la 11 octombrie, de la deschiderea Conciliului Vatican II.

Celebrări la Zaragoza
Biserica "Santa Maria de la Iglesia" (calle Amsterdam, 1, Barrio de la Almozara, Zaragoza), găzduiește, din 16 septembrie, toate celebrările liturgice ale comunității catolicilor români din Zaragoza (Spania), la ora locală 10.30, în fiecare duminică. Informații suplimentare: pr. Ionel Jicmon, paroh, la tel. 0034/876164862 sau e-mail: padrejohnjr@yahoo.it.

Demontarea Cathedral Plaza
Tribunalul Dâmbovița, la cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București și a credincioșilor romano-catolici, prin sentința civilă nr. 2520/2012, l-a obligat pe primarul general al Municipiului București să emită decizia prin care să dispună desființarea turnului Cathedral Plaza și să ia toate măsurile administrative de aducere a terenului în situația anterioară emiterii autorizației, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecție a catedralei "Sfântul Iosif", se precizează într-un comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, care anunță astfel că "există prima sentință judecătorească pentru demontarea Cathedral Plaza".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat