Cardinalul Salvatore De Giorgi: Redescoperiţi frumuseţea credinţei

Printre oaspeţii de seamă pe care Dieceza de Iaşi i-a avut cu ocazia celei de-a VI-a Adunări Generale a Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (22-26 august) a fost şi cardinalul Salvatore De Giorgi, arhiepiscop emerit de Palermo, fost asistent spiritual al FIAC. Eminenţa sa a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări.

- Eminenţă, pentru început, v-aş ruga să faceţi o scurtă incursiune în istoria dv. personală.

Am 82 de ani. M-am născut în Italia, în Puglia, în Vernole (Lecce) la 6 septembrie 1930. Am intrat în seminar la 11 ani, în anul 1941, şi am fost hirotonit preot în anul 1953. Am avut diferite misiuni în dieceză. Din anul 1958 am fost numit paroh într-o parohie nouă, undeva la periferie. În anul 1973, după 20 de ani de preoţie, papa Paul al VI-lea m-a numit episcop auxiliar de Oria, o dieceză din Puglia, în provincia Brindisi. În anul 1978 am devenit episcop titular. După trei ani, în anul 1981, Ioan Paul al II-lea m-a transferat la Foggia ca arhiepiscop, inclusiv pentru două dieceze mici din Puglia. Papa a vizitat Foggia şi după trei luni m-a transferat în Arhidieceza de Taranto. După doi ani şi jumătate, când credeam că o să rămân mai mult în arhidieceză, am fost chemat la Roma pentru a fi numit asistent general al Acţiunii Catolice Italiene. În anul 1991 am devenit şi asistent general al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice, misiune care, conform Statutului, este de maxim două ori pentru trei ani. Astfel, în anul 1996, papa m-a numit arhiepiscop de Palermo, în Sicilia. În anul 1998 am fost ales cardinal al Bisericii Catolice. Conform normelor, la vârsta de 75 de ani am făcut cerere de retragere din misiunea de arhiepiscop de Palermo, iar acum sunt la Roma în serviciul papei.

- La întâlnirea de la Iaşi (22-26 august) s-a vorbit mult despre misiunea laicilor. În opinia dv., cum se concretizează rolul laicului, mai întâi în Biserică şi apoi în societate?

Este bine de amintit cum Conciliul Vatican II a pus în lumină demnitatea rolului laicilor, atât în Biserică cât şi în societate. Trebuie să spun că, având şi documentele ulterioare precum Christi fideles laici a lui Ioan Paul al II-lea, învăţăturile bogate ale Conciliului nu totdeauna au fost puse în practică. Sunt recunoscător lui Benedict al XVI-lea că în mesajul trimis întrunirii de la Iaşi a precizat că laicii nu sunt simpli colaboratori, dar coresponsabili în viaţa şi misiunea Bisericii, împreună cu preoţii şi cu ceilalţi. Eu cred că într-un mod deosebit astăzi multe roluri preoţeşti care nu aparţin neapărat lor trebuie să fie desfăşurate de laici, în aşa fel ca preoţii să-şi poată desfăşura slujirea lor preoţească cu mai multă seninătate. Adică laicii să facă ceea ce le aparţine, şi noi, preoţii, să facem ceea ce ţine de noi. În Biserică sunt diferite slujiri laicale şi este bine ca acestea să fie promovate, evitând un risc pe care deja Ioan Paul al II-lea îl scotea în evidenţă: clericalizarea laicilor şi laicizarea preoţilor. Apoi laicii au un rol foarte important în societate, în toate realităţile temporale: familie, şcoală, cultură, artă, muncă, politică. Actualul pontif nu oboseşte să spună că şi în politică este nevoie de oameni noi, de persoane capabile să poarte valorile fundamentale ale evangheliei în inima societăţii, întrucât între valorile autentic umane şi valorile creştine nu este diferenţă. În măsura în care se realizează aceste valori în societate, aceasta devine mai bună, găsindu-şi loc tot mai mult dreptatea, fraternitatea, solidaritatea.

- Aţi vorbit la întâlnirea de la Iaşi, aţi prezidat şi aţi ţinut cuvântul de învăţătură la Liturghia de încheiere a Adunării Generale din catedrală (duminică, 26 august). Care a fost mesajul dv. pentru întâlnirea de la Iaşi?

Plecând de la cuvântul lui Dumnezeu, am vorbit despre importanţa fundamentală a întâlnirii cu Cristos pentru a putea fi mesageri ai noii evanghelizări. Noua evanghelizare, deja indicată de Ioan Paul al II-lea şi reluată de Benedict al XVI-lea, nu înseamnă a anunţa o nouă evanghelie, dar a anunţa o evanghelie neschimbată unei societăţi care trece prin profunde schimbări, cu un nou entuziasm şi cu sfinţenia vieţii. Sfinţenia este cea care face misionari rodnici şi credibili, şi asta mi se pare foarte important. Întreaga activitate a Bisericii şi a Acţiunii Catolice stă în angajarea fiecăruia dintre noi de a tinde la sfinţenia la care toţi suntem chemaţi. Am subliniat apoi că trebuie să fim vestitori plini de bucurie ai evangheliei, senini, curajoşi, fără teamă, fără rezerve, fără mimetisme, fără a reduce evanghelia la ceea ce omul de astăzi vrea, cum spunea şi sfântul Paul. El nu a modelat evanghelia după loc, în schimb a prezentat-o cum Domnul i-a dat-o. Pentru aceasta trebuie s-o anunţăm în comuniune, adică în colaborare şi în coresponsabilitate cu toţi. Dacă apostolatul individual e obligatoriu pentru toţi şi pentru fiecare, apostolatul asociativ este mai bogat şi mai rodnic.

- Se vorbeşte mult de noua evanghelizare, de rolul laicului în Biserică şi în societate, dar, în multe ţări, se constată o scădere a numărului celor care merg la Liturghia duminicală. Cum vedeţi viitorul Bisericii?

Din păcate, o spun cu amărăciune, lucrurile stau aşa. Nu peste tot lucrurile stau aşa. Nu ştiu cum este în România, dar văd că în Italia numărul creştinilor care participă duminica la Liturghie se micşorează. Cu siguranţă, acest fapt este un semn al unei credinţe sărăcite, imature, nefondată pe cuvântul lui Dumnezeu şi pe adevărurile de credinţă. Iată pentru ce papa insistă foarte mult în Anul Credinţei la o întoarcere la cuvântul lui Dumnezeu. Invitaţia pe care o face este aceasta: să găsim în fiecare zi puţin timp, chiar şi cinci minute, să luăm în mâini Biblia, în special Evanghelia, şi să citim un pasaj întrebându-ne ce anume îmi spune mie sau ne spune nouă Domnul, astăzi, în acest timp. Cuvântul lui Dumnezeu care este mereu rodnic va schimba viaţa noastră. Este necesar să cunoaştem şi învăţăturile Bisericii, deoarece cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi interpretat, aşa cum cred unii, după propria gândire. Isus a dorit să ne dea siguranţă, spunându-le apostolilor: "Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă", dându-i lui Petru, capul apostolilor, şi succesorilor săi, astăzi Benedict al XVI-lea, mandatul de a ne confirma în credinţă şi pe noi, episcopii. Iată de ce papa spune că este timpul de a lua în mâini Catehismul Bisericii Catolice, dorit de Ioan Paul al II-lea, sau cel puţin Compendiul Catehismului Bisericii, dorit de acelaşi papă şi publicat de actualul pontif. În acest fel, creştinii vor cunoaşte toate adevărurile credinţei, aşa cum le învaţă Biserica.

- Se vor împlini 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II. Cum credeţi că a fost receptat Conciliul în timpul care a trecut şi ce mai este de făcut pentru a fi înţeles mai bine? Pun această întrebare şi pentru că dv. aţi scris o carte despre Conciliu.

Am scris mult despre Conciliu, pentru că l-am trăit ca preot, apoi l-am cultivat şi l-am aprofundat ca episcop. În special în anii în care am călătorit prin Italia şi în afară ca asistent al Acţiunii Catolice trebuia să fiu mereu la zi cu Conciliul şi cu documentele postconciliare. Cred că trebuie să fie mereu citit, aprofundat şi interpretat corect de noi, catolicii. Am spus interpretat corect, pentru că, din păcate, şi din partea catolicilor s-a gândit şi s-a scris că documentele Conciliului Vatican II au însemnat o ruptură cu învăţătura precedentă a Bisericii. Papa s-a delimitat de această interpretare de ruptură. Interpretarea corectă este de reînnoire şi de continuitate. Dorinţa este ca după 50 de ani, în Anul Credinţei, textele conciliare să se întoarcă în mâinile tuturor creştinilor pentru a fi citite, cunoscute, aprofundate şi în special puse în practică.

- Aţi făcut referinţă la Anul Credinţei. Peste puţin timp (octombrie) va fi proclamat. Cum se poate trăi mai bine acest an?

Redescoperind propria credinţă, fascinaţia şi frumuseţea acesteia. Pentru aceasta papa îndeamnă, şi o fac şi eu cu bucurie, de a recita în fiecare zi Crezul, deoarece acesta este sinteza tuturor adevărurilor fundamentale ale credinţei. A-l recita în fiecare zi nu numai că ne aminteşte de aceste adevăruri, dar ne dă şi bucuria de a fi creştini, pentru că ni-l prezintă pe Dumnezeu ca trinitate, ne prezintă drumul nostru pământesc care se îndreaptă nu spre nimic, ci spre întreaga veşnicie.

Pr. Cornel Cadar