Eforturi recunoscute public
Activitatea de evanghelizare are drept scop cunoașterea și descoperirea lui Dumnezeu de toți oamenii. În țările de misiuni, activitatea misionarilor nu se rezumă doar la predicarea cuvântului lui Dumnezeu sau la o catehizare cât mai desăvârșită, dar ea cuprinde, în mod concret, o paletă foarte bogată de acțiuni care presupun o educare complexă a conștiinței persoanei umane.
Eforturile misionarilor români din Maikona (Kenya) sunt concentrate în opera lor de evanghelizare a triburilor nomade din deșertul Chalbi și pentru implementarea multor proiecte sociale de ajutorare a celor săraci. Într-o zonă de "primă evanghelizare", unde nu există nici ideea de creștinism și nici o formă organizată de sprijin social pentru cei mai săraci dintre săraci, misionarii au promovat și continuă să promoveze cât mai multe inițiative, din care să beneficieze un număr tot mai mare de tineri și copii dornici să fie educați din toate punctele de vedere: creștin, uman, social și intelectual.
Anul acesta, Ziua Educației s-a sărbătorit pentru toată zona din deșertul Chalbi, în Maikona, locul misiunii românești. Într-un ambient de bucurie s-au reunit elevi din toate școlile primare și liceele din teritoriu. Oaspete de onoare a fost domnul Richard Chepkawai, directorul Educației pe Marsabit County. Au fost prezente și multe alte autorități de la Ministerul Învățământului. Sărbătoarea a început cu o rugăciune condusă de parohul misiunii din Maikona. Scopul celebrării a fost stimularea educației primare și secundare, motivarea profesorilor și recunoașterea publică a celor care au învățat din greu și au obținut rezultate bune. După ce s-a făcut o clasificare generală, au fost onorați profesorii și elevii care au avut mediile cele mai bune, li s-au înmânat trofee și au primit, pe lângă unele cadouri, aplauzele unui public foarte numeros, format din elevi, profesori, lideri civili și părinți ai copiilor. Printre cei premiați cu un trofeu, pentru deschiderea și susținerea celor mai multe grădinițe din regiune, a fost misiunea catolică din Maikona, reprezentată la acest eveniment de parohul comunității.
La încheierea festivităților, câteva persoane responsabile cu educația în toată zona din deșertul Chalbi, au ținut discursuri scurte, în care au apreciat eforturile elevilor, ale profesorilor, ale organizațiilor religioase, ale organizațiilor neguvernamentale, ale instituțiilor de stat care, într-o măsură sau alta, au contribuit la susținerea și extinderea educației în zona deșertului Chalbi. Anul trecut acest teritoriu a fost pe ultimul loc în țară, iar anul acesta a făcut progrese importante. Pe lângă această provocare, au mai fost puse în evidență practicile tribale tradiționale și gradul mic de deschidere a bătrânilor față de educație.
Deși suntem la începuturile educației scolastice în aceste zone, totuși este apreciabil faptul că numărul de elevi în școli cresc, că rezultatele unora sunt comparabile cu ale celor mai buni elevi din centrul Kenyei, că unii deja au grade academice foarte înalte, ca masterate și doctorate. Mulțumesc din inimă credincioșilor din Dieceza de Iași, a celor din Italia din zona Roma - Ladispoli, care ne-au susținut de mulți ani și continuă să ne susțină, ca să putem sprijini educația pe teritoriul misiunii noastre din Maikona. Sper ca bucuria noastră, a misionarilor de aici, pe care o avem pentru recunoașterea publică în susținerea educației să fie și bucuria dv. Așa avem speranța că indicele de analfabetism să fie redus în mod progresiv.
Suntem recunoscători tuturor binefăcătorilor noștri pentru proiectele din misiunea Maikona, iar Domnul să vă răsplătească înmiit!
(Pentru a vedea fotografiile de la celebrarea acestei zile, vizitați pagina de Facebook a misiunii: Maikona Parish. Albumul se numește Education Day, Chalbi District).
Pr. Eugen Blaj