INTC: Impresii de la participanți
Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic (INTC), care a avut loc la Iași în perioada 25-29 iulie, a însemnat pentru mulți tineri bucurie și creștere spirituală. Prezentăm câteva gânduri de la cei care au fost întrebați despre acest eveniment.
- "Este prima oară când vin la o astfel de întâlnire, dar pot spune că aș repeta-o cu orice ocazie și oricând. A fost pur și simplu perfect. Nu mă așteptam să fie atât de frumos. Am învățat cu ajutorul catehezei cum să păstrez bucuria și cum să o transmit. Am discutat acest lucru și în grupurile mici după cateheză. Cu bucuria acumulată aici, cu siguranță voi convinge mai mulți prieteni să meargă la următoarea întâlnire" (Anda Motocu, Craiova).
- "Este pentru a treia oară când particip la o Întâlnire Națională a Tinerilor și pot spune despre această întâlnire că regret că s-a terminat. A trecut foarte repede timpul. Am învățat că bucuria se găsește în lucruri mărunte, că Dumnezeu se prezintă în simplitate. Am învățat lucruri noi la conferințe. Oamenii mi se par extraordinari. Pe fețele preoților și ale organizatorilor am citit bucuria, entuziasmul și liniștea sufletească, iar acest lucru ni l-a transmis și nouă" (Cristina Obrejan, Cugir).
- "Am venit la această întâlnire ca animator de grup. A fost o ocazie deosebită de a lega noi prietenii și de a face să crească iubirea lui Dumnezeu. Am reușit să creăm legături speciale între tineri și să plecăm cu ceva de la această întâlnire: cu bucurie și cu dorința de a transmite această bucurie a întâlnirii cu Cristos. De la cateheze mi-a rămas îndemnul de a-l găsi cu adevărat pe Cristos, care este bucuria adevărată" (Marius Lăcătuș, Baia-Mare).
- "După această întâlnire am rămas cu bucuria. Din cele prezentate la cateheze am reușit să ne dăm seama cum să o căutăm, cum să o găsim, cum să o păstrăm și apoi să o împărtășim celorlalți. Este foarte important ca acum, că am găsit-o, să o putem împărți celor cunoscuți de acasă" (Daniel Piț, Odorheu).
- "Am ales să vin ca voluntar la această întâlnire pentru a-l sluji pe Dumnezeu cu bucurie și dezinteresat. M-am gândit că voi fi înconjurată de oameni plini de bucurie și așa a fost. Am făcut totul din toată inima. Plec acasă cu un bagaj frumos de sentimente. Mi-am dat seama că unindu-ne forțele putem aduce zâmbete pe fețele tuturor și putem face o sărbătoare a bucuriei minunată. Plec acasă cu prieteni noi și cu minunatul sentiment de a-l simți pe Dumnezeu în mijlocul nostru, pentru că l-am simțit în orice moment: la rugăciune, la cateheze, la muncă, în orice moment am avut bucuria de a-l simți pe Cristos printre noi" (Camelia Coșa, Galbeni).
- "Această întâlnire a fost prima pentru mine. Nu am venit foarte entuziasmată, trebuie să recunosc, dar odată ajunsă aici am rămas surprinsă de organizare, de oamenii de aici, de prietenii care mi i-am făcut și de trăirea lor spirituală. Pot spune că întâlnirea și-a atins scopul în ce mă privește. Plec acasă bucuroasă, cu sufletul împăcat. Am găsit ce am căutat. La majoritatea întrebărilor cu care am venit mi s-a răspuns și plec acasă bucuroasă" (Diana Paula Costea, Oradea).
- "În aceste zile la INTC Iași m-am simțit foarte bine. De la cateheze am învățat că bucuria este o alegere de viață: Dacă vrem să fim sau să nu fim bucuroși. Sperăm să reușim să transmitem această bucurie pe care am simțit-o aici și celor de acasă, din parohia noastră" (Cristina Mureșan, Baia Mare).
Claudiu Bulai