Parodia ca fenomen

În zilele noastre, mai mult decât oricând, se foloseşte în mod conştient şi exagerat un limbaj agresiv şi licenţios. Se pleacă de la ceea ce domină în mod convenţional cunoştinţele comune şi sunt exploatate la maximum gustul ridicolului şi efectul comic. Şi asta fără să se ţină seama că cineva poate fi rănit. Cel mai grav este însă faptul că o astfel de practică tinde să se generalizeze, aşa încât se poate vorbi chiar de un fenomen. Iar acest fenomen are un nume: parodia.

Bazată pe refuzarea semnificaţiilor împământenite şi pe respingerea a ceea ce ţine de seriozitatea unei autorităţi, parodia mizează de multe ori pe libertatea de a nu fi traşi la răspundere pentru ceea ce se spune. Iar cuvântul "magic" cu care se invocă scuzarea implicită este pamflet. Din nefericire, este practicată la dimensiuni îngrijorătoare şi aşa-numita băşcălie, o formă mult mai la îndemână de a persifla totul. Să ne gândim că o face până şi acel personaj simpatic intitulat drept mucalit. Ba chiar se şi cred cu toţii ca fiind "de spirit".

Dincolo de toate acestea însă, mai rămâne loc şi pentru valori autentic spirituale? Isus avertizează: "Nu aruncaţi mărgăritarele voastre..." Dar odată aruncate, mai merită oare să fie culese din mocirla derâderii?

Pr. Cristian Chinez