Ocrotirea familiei creștine
Expresia "omul este capodopera creației" este, în pofida părerii contrare a unora, o realitate.
De la primul cuplu uman până astăzi, familia a fost, este și rămâne celula societății. Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a consfințit-o. Magisteriul Bisericii îi respectă sacralitatea, a intervenit și intervine mereu, cu mai multă intensitate în momentele de criză.
Este bine cunoscută grija constantă a fericitului papă Ioan Paul al II-lea cu privire la familia creștină, în ansamblul marii familii umane. Exortația sa apostolică Familiaris consortio, din 22 noiembrie 1981, privind obiectivele familiei creștine în lumea contemporană, este mereu actuală. Papa afirmă că, în experiența familiei, omul e chemat să trăiască și să realizeze cu succes vocația fundamentală la iubire, care îi este proprie. Familia creștină este Biserica în miniatură, o comunitate de persoane, și constituie prima experiență a Bisericii, primul loc în care este acceptată, recunoscută și împărtășită experiența iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Ea este chemată să fie o profundă și solidă comunitate de viață și de iubire care să permită fiecăruia dintre membrele sale să se deschidă și să-și realizeze propria vocație în slujba vieții, care lucrează la umanizarea societății și care participă la misiunea Bisericii.
Foruri competente au propus norme înțelepte în favoarea familiei. În rândurile următoare din acest număr al revistei, precum și în altele care vor succeda, vom prezenta astfel de norme, cuprinse în Carta drepturilor familiei, publicată într-o Nouă enciclopedie catolică, în limba franceză, cunoscută sub denumirea de THËO, apărută la Editura "Droguet-Ardent / Fayard", 1989.
Articolul 1 din această cartă are următoarea formulare:
"Toate persoanele au dreptul să-și aleagă propria stare de viață, de a se căsători și de a întemeia o familie sau să rămână celibatari.
a) Orice bărbat și orice femeie, ajunși la vârsta de a contracta căsătoria și având capacitatea necesară, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie, fără nici o discriminare; restricții legale cu privire la exercitarea acestui drept, fie de natură permanentă, ori temporară, nu pot fi introduse decât dacă ele sunt cerute de exigențe grave și obiective privind instituția căsătoriei însăși, precum și însemnătatea ei publică și socială; în toate cazurile, ele trebuie să respecte demnitatea și drepturile fundamentale ale persoanei umane". (va urma).
P.A.D.