Satu Nou (Bc). Casă pentru vârstnici
Casa surorilor din Congregația "Fiicele Sfântului Francisc" din Satu Nou (Bc) a fost sfințită sâmbătă, 12 mai. Casa este destinată îngrijirii persoanelor în vârstă.
La îndemnul Preasfințitului Petru Gherghel, în urma sugestiei pr. Ubaldo Oliviero, OFMCap., surorile au răspuns la necesitatea de a îngriji de persoanele în vârstă, începându-și oficial activitatea în Satu Nou la 1 iulie 2010.
Acum, după încheierea lucrărilor de la casa locuinței lor, surorile au un loc pentru activități caritative conform carismei încredințate de Domnul acestora prin mijlocirea sfântului Francisc din Assisi, părintele spiritual, și a sorei Carla Brunner, fondatoarea congregației. Casa, al cărei patron este fericitul Ieremia, a fost construită de surori, cu susținere din țară și din străinătate.
Sfânta Liturghie s-a celebrat în biserica parohială. La final s-a inaugurat și sfințit casa, care se află în apropierea centrului parohial. La eveniment au participat pr. Alois Fechet, vicar episcopal și responsabil cu viața consacrată, sr. Gerarda, superioara generală, venită de la Bratislava, surori din aceeași congregație care își desfășoară activitatea în România, Slovacia, Ungaria și Statele Unite ale Americii, călugări, preoți și credincioși.
Cei prezenți la sărbătoare i-au mulțumit lui Dumnezeu care cheamă persoane generoase la preoție, la viața consacrată și creează carisme necesare ajutorării umane și creștine pe întregul pământ.
Pr. Serafim Romila