Anton Durcovici: arestarea și moartea
Documentele și mărturiile cu privire la arestarea și moartea episcopului Anton Durcovici sunt zguduitoare.
A fost arestat la 26 iunie 1949, în timp ce mergea la Popești Leordeni, ca să administreze taina Mirului. Era așteptat de 650 de copii și tineri. Cartea lui Florian Müller (Viața episcopului de Iași, dr. Anton Durcovici, martir) descrie modul în care a fost arestat. Era într-o zi de duminică. Sediul Arhiepiscopiei de București era înconjurat de Securitate. Mașina nu mai avea voie să plece. Episcopul s-a hotărât să plece împreună cu un preot, cu tramvaiul și apoi pe jos. "Au ieșit din palat și au trecut prin fața catedralei, unde erau deja numeroși oameni veniți pentru Liturghie. S-au urcat în tramvai și au mers până la ultima stație, lângă cimitirul Bellu. De acolo au voit să meargă doi kilometri pe jos. Când au ajuns în câmp liber, a venit o mașină din urmă, au sărit trei securiști care l-au forțat pe episcopul Durcovici să urce. Preotul Friedrich a voit să-l apere. Un securist l-a lovit cu o manivelă de fier în cap și l-a aruncat în mașină".
A fost dus la Ministerul de Interne din București, unde a fost chinuit luni întregi, acuzat fiind de instigare, de spionaj (spion al Vaticanului, agent al americanilor), de activitate antidemocratică și antisovietică. Sutele de pagini întocmite de Securitate fac să se înțeleagă cum nopți la rând a fost anchetat și torturat.
Despre metodele Securității povestește pr. Johannes Baltheiser, care a făcut 13 ani de închisoare, fiind eliberat în anul 1967: "Ca să mă facă disponibil, m-au dus într-o încăpere și mi-au arătat fotografia unui condamnat. Semăna cu un om mort, numai piele și oase, plin de răni și de sânge. M-au întrebat: «Îl cunoști? Ăsta este episcopul vostru Durcovici. Așa vei arăta și tu, dacă nu asculți de noi»".
În iunie 1950, Durcovici a fost dus la Jilava. Fără proces, la 17 septembrie 1951 a fost transferat la Sighetu Marmației (închisoare condusă de Vasile Ciolpan).
Direcția Generală a Securității Statului i-a consemnat moartea: "Durcovici Anton a decedat în luna decembrie 1951 la Dunărea (numele de cod al închisorii din Sighetu Marmației). Dosarul său trebuie predat la AS (Arhiva Securității). B.3 (Biroul 3 al Securității) a semnalat la Cabinet că a decedat". La Primăria din Sighet decesul a fost înregistrat abia în anul 1957.
Există câteva mărturii ale deținuților, consemnate în cartea sus-amintită, cu privire la sfârșitul episcopului Durcovici, lăsat să moară de frig și de foame.
Un deținut, care mai târziu s-a refugiat în Austria, relatează: "Într-o seară, spre ora nouă, ușa celulei mari a fost deschisă și un temnicer a împins un deținut gol în celulă pe podeaua de piatră. După scurt timp, deținutul a vorbit cu voce stinsă, întreruptă: "Poate să-mi dea cineva ceva să mă acopăr? Sunt gol și mi-e frig. Sunt episcopul Antonius". Un preot a sărit și l-a acoperit cu pătura sa. Durcovici a spus deținuților să poarte crucea suferinței cu dăruire față de Dumnezeu. Va veni ziua mântuirii. Dimineața a fost scos din celulă. Toți au știut că este dus în celula morții".
Părintele Friedrich, aflând de la un alt deținut că episcopul de Iași este pe moarte, a cerut să meargă la curățenie. În timp ce mătura coridorul, i-a auzit vocea stinsă și s-a uitat prin vizetă. Era dezbrăcat pe podeaua de piatră, în sânge și murdărie. Episcopul bolnav a spus cu glas stins: "Antonius, fame moritur. Da mihi absolutionem!" ("Anton moare de foame. Dă-mi dezlegarea"). I-a dat dezlegarea. La scurt timp a încetat din viață. Era 10 decembrie 1951.
Mormântul nu i se cunoaște. Trupul neînsuflețit a fost înmormântat noaptea, în secret, în cimitirul orașului, locul fiind apoi nivelat, "mascat ca să nu se mai poată identifica".
Pr. Cornel Cadar