Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

L-am lăsat pe El să ne uimească!

(Dialog lângă pătuțul copilului mic)

Dragul meu, mă aflu lângă pătuțul tău de mai bine de cinci minute și am impresia că nu mă mai satur privindu-te. Stau și mă întreb, cum ai fost creat? Ești o făptură atât de delicată și de firavă, încât atunci când mama te îmbăiază, am impresia că te dezmembrezi. Dacă ne-ar fi lăsat Dumnezeu să te aducem în această lume numai pe noi, pe mine și pe mama ta, nu cred că am fi reușit să te facem atât de "complet".

Te privesc deja de ceva timp și mi se pare că nu-ți lipsește nimic. Ai totul! Și totuși, ai nevoie de atâtea! Ai mâini și picioare, dar ai nevoie să fii purtat de către noi. Ai ochișori, nas și guriță, dar ai nevoie de noi ca să te hrănim cu ceea ce este bun. Ai urechi, dar ca să fii liniștit ai nevoie să auzi glasul nostru; al meu și al mamei tale. Ai totul și totuși ai nevoie de atâtea!

Dragul meu copil, să fiu sincer, nu te-am așteptat, nu te-am programat, dar nici nu te-am amânat! Ai venit ca răspuns la iubirea noastră: a mea și a mamei tale. Am considerat că e mai bine așa. Dacă te-aș fi așteptat, aș fi rămas deziluzionat văzând că întârzii să vii, dacă te-aș fi programat, mi-ai fi făcut mereu impresia că ești un "produs". În același timp, nici nu te-am amânat, pentru că, sincer îți spun, dacă nu ai mai fi venit după aceea? Așa că te-am lăsat pe "mâna" autorului vieții. L-am lăsat pe El să aleagă timpul, l-am lăsat să ne uimească așa cum numai el știe s-o facă. Și ne-a uimit!

Te privesc și mă întreb, cum vei arăta peste cinci ani, peste zece, când vei fi tânăr, când îți vei alege un drum în viață? Te vei căsători sau cine știe, poate că același Dumnezeu, care mi te-a oferit, te va chema să fii preot sau un simplu frate?! Cine știe! Ceea ce însă nu aș vrea nici măcar să-mi închipui, e să te știu că vei apuca pe căi greșite. Nu, mai bine nu! N-aș vrea să mă dezamăgești într-un astfel de mod!

Vom pune în tine tot ceea ce suntem și avem mai bun, dar îți vom cere mereu câte ceva în schimb. Nu vei primi nimic pe gratis! Va trebui să spui de fiecare dată măcar un simplu "Mulțumesc!". Va trebui să înveți să ceri spunând: "Te rog frumos!". Iar când vei greși, pentru că te asigur că vei și greși, va trebui să ai curajul să spui: "Scuzați!" sau: "Vă rog să mă iertați!".

Dragul meu, viața din afara pătuțului tău e "dură". Are prețul ei, dar și frumusețea ei. Nu vei obține nimic, dacă nu înveți ce înseamnă umilința. Nu vei învăța nimic, dacă o să ai impresia că deja știi totul. O să fii marginalizat de toți, dacă tu îi marginalizezi pe toți. Și, mai ales, o să te vorbească toată lumea de rău, dacă faci răul. În schimb, nu te speria dacă te vorbește de rău, deși tu ai făcut doar binele. Copiii aruncă cu pietre doar în pomii care fac fructe, în ceilalți nu aruncă nimeni, dar nici nu sunt luați în seamă. Există și doar atât! Ca atare, atunci când faci un bine, să nu te temi de ceea ce va spune lumea. Tu fă-l!

Mă uit la tine de ceva timp și am impresia că nici nu mă iei în seamă. Dar eu te înțeleg, încă ești mic! Va veni însă o vreme când tot ceea ce acum se află doar în mintea mea ți le voi spune deschis, le voi pronunța uneori "apăsat", alteori cu blândețe în glas. Depinde cum le vei percepe. Dar să nu te aștepți că te vom amăgi în privința vieții. Nu, nu te vom amăgi! Te vom învăța încă de mic că viața e o luptă, e o continuă luptă și că, pentru a fi un învingător, va trebui să lupți mereu.

Aha, te-am trezit și, după cum văd, cred că e nevoie să te și schimbăm. Ah, vrei și lapte! Nu, nu plânge, o să fie totul în regulă! Doar ți-am spus că viața are prețul ei. Și acestea sunt doar începutul! Restul le vom vedea pe parcurs. Tu, să crești și să fii sănătos, că celelalte vin pe rând, prin noi, prin alții, prin toți cei cărora Dumnezeu le-a oferit misiunea de a te ajuta să intri în viață (Robert).

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat