L-am lăsat pe El să ne uimească!

(Dialog lângă pătuţul copilului mic)

Dragul meu, mă aflu lângă pătuţul tău de mai bine de cinci minute şi am impresia că nu mă mai satur privindu-te. Stau şi mă întreb, cum ai fost creat? Eşti o făptură atât de delicată şi de firavă, încât atunci când mama te îmbăiază, am impresia că te dezmembrezi. Dacă ne-ar fi lăsat Dumnezeu să te aducem în această lume numai pe noi, pe mine şi pe mama ta, nu cred că am fi reuşit să te facem atât de "complet".

Te privesc deja de ceva timp şi mi se pare că nu-ţi lipseşte nimic. Ai totul! Şi totuşi, ai nevoie de atâtea! Ai mâini şi picioare, dar ai nevoie să fii purtat de către noi. Ai ochişori, nas şi guriţă, dar ai nevoie de noi ca să te hrănim cu ceea ce este bun. Ai urechi, dar ca să fii liniştit ai nevoie să auzi glasul nostru; al meu şi al mamei tale. Ai totul şi totuşi ai nevoie de atâtea!

Dragul meu copil, să fiu sincer, nu te-am aşteptat, nu te-am programat, dar nici nu te-am amânat! Ai venit ca răspuns la iubirea noastră: a mea şi a mamei tale. Am considerat că e mai bine aşa. Dacă te-aş fi aşteptat, aş fi rămas deziluzionat văzând că întârzii să vii, dacă te-aş fi programat, mi-ai fi făcut mereu impresia că eşti un "produs". În acelaşi timp, nici nu te-am amânat, pentru că, sincer îţi spun, dacă nu ai mai fi venit după aceea? Aşa că te-am lăsat pe "mâna" autorului vieţii. L-am lăsat pe El să aleagă timpul, l-am lăsat să ne uimească aşa cum numai el ştie s-o facă. Şi ne-a uimit!

Te privesc şi mă întreb, cum vei arăta peste cinci ani, peste zece, când vei fi tânăr, când îţi vei alege un drum în viaţă? Te vei căsători sau cine ştie, poate că acelaşi Dumnezeu, care mi te-a oferit, te va chema să fii preot sau un simplu frate?! Cine ştie! Ceea ce însă nu aş vrea nici măcar să-mi închipui, e să te ştiu că vei apuca pe căi greşite. Nu, mai bine nu! N-aş vrea să mă dezamăgeşti într-un astfel de mod!

Vom pune în tine tot ceea ce suntem şi avem mai bun, dar îţi vom cere mereu câte ceva în schimb. Nu vei primi nimic pe gratis! Va trebui să spui de fiecare dată măcar un simplu "Mulţumesc!". Va trebui să înveţi să ceri spunând: "Te rog frumos!". Iar când vei greşi, pentru că te asigur că vei şi greşi, va trebui să ai curajul să spui: "Scuzaţi!" sau: "Vă rog să mă iertaţi!".

Dragul meu, viaţa din afara pătuţului tău e "dură". Are preţul ei, dar şi frumuseţea ei. Nu vei obţine nimic, dacă nu înveţi ce înseamnă umilinţa. Nu vei învăţa nimic, dacă o să ai impresia că deja ştii totul. O să fii marginalizat de toţi, dacă tu îi marginalizezi pe toţi. Şi, mai ales, o să te vorbească toată lumea de rău, dacă faci răul. În schimb, nu te speria dacă te vorbeşte de rău, deşi tu ai făcut doar binele. Copiii aruncă cu pietre doar în pomii care fac fructe, în ceilalţi nu aruncă nimeni, dar nici nu sunt luaţi în seamă. Există şi doar atât! Ca atare, atunci când faci un bine, să nu te temi de ceea ce va spune lumea. Tu fă-l!

Mă uit la tine de ceva timp şi am impresia că nici nu mă iei în seamă. Dar eu te înţeleg, încă eşti mic! Va veni însă o vreme când tot ceea ce acum se află doar în mintea mea ţi le voi spune deschis, le voi pronunţa uneori "apăsat", alteori cu blândeţe în glas. Depinde cum le vei percepe. Dar să nu te aştepţi că te vom amăgi în privinţa vieţii. Nu, nu te vom amăgi! Te vom învăţa încă de mic că viaţa e o luptă, e o continuă luptă şi că, pentru a fi un învingător, va trebui să lupţi mereu.

Aha, te-am trezit şi, după cum văd, cred că e nevoie să te şi schimbăm. Ah, vrei şi lapte! Nu, nu plânge, o să fie totul în regulă! Doar ţi-am spus că viaţa are preţul ei. Şi acestea sunt doar începutul! Restul le vom vedea pe parcurs. Tu, să creşti şi să fii sănătos, că celelalte vin pe rând, prin noi, prin alţii, prin toţi cei cărora Dumnezeu le-a oferit misiunea de a te ajuta să intri în viaţă (Robert).

Pagină realizată de pr. Felician Tiba