Madonna della Corona
La 40 de kilometri de orașul Verona (Italia), spre nord, la poalele stâncoase ale Alpilor, agățat parcă de munte, străjuiește sanctuarul Madonna della Corona, în localitatea Spiazzi. Poziția sa, pe coasta muntelui Baldo, la o altitudine de 750 de metri, istoria îndelungată, care începe pe la anul 1139, dar și frumusețea sa aparte fac din acest loc de pelerinaj unul cu totul aparte. Este un loc ideal unde pelerinul poate să îmbine momentele de intensă rugăciune cu cele de încântare a ochilor, bucurându-se de liniștea și spectacolul admirabil pe care natura îl oferă aici. Numele Della Corona se pare că provine de la lanțul de munți care înconjoară acest loc, sub forma unei coroane imense.
Inițial, pe la anul 1139, aici a fost o grotă locuită de câțiva eremiți. Capela era dedicată Mariei, cu titlul de Maica lui Dumnezeu. În anul 1437, capela a trecut în posesia Ordinului Cavalerilor de la Malta. Între anii 1480 și 1522 s-a construit o bisericuță.
O tradiție spune că aici a fost găsită o statuie a Maicii Domnului dispărută din localitatea Rodi, în timpul cuceririlor turcilor din anul 1522. Istoricii afirmă că afluxul mai mare al creștinilor spre acest loc a început la 24 iunie 1522, când Ludovic Castelbarco a oferit călugărilor o statuetă a Maicii Îndurerate. În anul 1625 a fost construit sanctuarul. În anul 1928 s-au făcut mari renovări la altar: în nișa care adăpostește statuia Maicii Domnului, lemnul a fost înlocuit cu marmură. Ultimele modificări au fost realizate în anul 1978, pentru ca în anul 1982 să primească titlul de basilica minor. Papa Ioan Paul al II-lea a fost aici, într-o vizită apostolică, la 17 aprilie 1988.
După ultimele restaurări, sanctuarul se prezintă azi cu fațada și turnul în stil neogotic, construite destul de curajos, ca și cum ar fi încastrate în munte. Până aici se ajunge pe o scară destul de abruptă. La intrarea în biserică sunt 28 de trepte (asemănătoare cu cele de la Roma "San Giovanni in Lateran") pe care unii credincioși le urcă în genunchi, rugându-se. Interiorul bisericii este în stil clasic, în forma unei cruci latine, deasupra dominând o cupolă impresionantă.
Prezbiteriul este împodobit cu diferite figuri mari de bronz. În centru se evidențiază statuia Maicii Domnului, înconjurată de două coroane: una de spini și una de îngeri care cântă. Statuia miraculoasă este o exprimare foarte naturală, cu multă gingășie, a Maicii Îndurerate, care ține pe genunchi trupul fără viață al Fiului ei. Pe piedestal este încrustat anul 1432 și numele donatorului, Ludovic Castelbarco. Chiar dacă unii specialiști vor să insinueze ideea că este o realizare din zona Innsbruck, sunt argumente că statuia a fost realizată în Italia: piatra, care este din zona Verona - Trento, și stilul cald și natural al chipului Mariei.
Drumul care urcă acum spre sanctuar este asfaltat, dar pentru pelerini este cel mai recomandat să urce pe jos pentru a se ruga, până sus, sfântul Rozariu, în timp ce ochii sunt privilegiați să admire o imagine panoramică de neuitat. Se urcă 1.540 de trepte tăiate în stâncă. Biserica, văzută de jos, pare cu adevărat suspendată în gol.
Înainte de a ajunge la sanctuar se află capela pentru spovezi, gândită în așa fel ca toți care ajung aici să treacă mai întâi prin baia sfintei mărturisiri. Apoi se pornește pe "Scara sfântă" (cu 28 de trepte de marmură), ca o bună penitență.
Merită de observat și de admirat cum o mare parte a bisericii, mai ales peretele din stânga și absida, este constituită chiar de piatra muntelui.
Sanctuarul este deschis pe tot parcursul anului, aici sosind mereu grupuri de pelerini, foarte mulți din țările nordice ale Europei.
De asemenea, sunt multe mărturii că aici Maica Domnului a oferit haruri deosebite multor pelerini.
Pr. Iosif Dorcu