Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Maria Giuseppa Rossello

Se încheie în luna mai sărbătorirea bicentenarului nașterii sfintei Maria Giuseppa Rossello, născută în anul 1811, fondatoarea Institutului "Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii", care activează și în Dieceza de Iași, la Botoșani.

Maria Giuseppa Rossello s-a născut la 27 mai 1811, la Albissola Marina, în apropiere de Savona (Italia), fiind cel de-al patrulea dintre cei zece copii ai părinților Bartolomeo Rossello și Maria Dedone. A fost botezată în aceeași zi cu numele de Benedetta. S-a distins încă din copilărie prin studiu, compasiune față de săraci și, în mod special, prin devoțiunea față de Isus răstignit și sfânta Fecioară Maria. S-a înscris în tinerețe (în anul 1830) în Ordinul Franciscan Terțiar, iar între anii 1830 și 1837 a fost în serviciul unei familii înstărite din Savona, numită Monleone. Simțindu-se atrasă de viața călugărească, a cerut să intre în rândul Fiicelor Sfintei Maria a Zăpezii, însă a fost refuzată pentru că familia ei nu deținea suficiente resurse economice care să-i asigure pregătirea în vederea acceptării. În anii următori a trecut prin grave suferințe: prima dată moare mama sa, iar la scurt timp doi frați mai mari și tatăl; ea devine singurul sprijin al familiei.

Nu renunță la gândul de a se dedica vieții consacrate. În anul 1837, la solicitarea episcopului de Savona, Agostino de Mari, care căuta persoane disponibile să se dedice slujirii copiilor săraci, Benedetta răspunde afirmativ. Episcopul îi găsește o casă care va deveni prima școală pentru copiii defavorizați. Acestei opere i se alătură imediat alte trei tinere. Data fondării acestei mici comunități a fost 10 august 1837. Un crucifix, o statuetă a Maicii milostivirii și un cont de cinci lire au reprezentat prima lor "bogăție". La 22 octombrie 1837 au avut loc primele depuneri de voturi, Benedetta primind din partea episcopului numele de sora Maria Giuseppa. Comunitatea a fost numită Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii. La 2 august 1839, surorile depun jurămintele perpetue. Sub conducerea surorii Maria Giuseppa, congregația se va extinde, între anii 1842 și 1855, în provincia Liguria, datorită altor tinere disponibile să colaboreze la munca de educație și ajutorare a copiilor și tinerilor.

Maria Giuseppa încredințează întreaga operă providenței divine, sfintei Maria, maica milostivirii și sfântului Iosif. Prin exemplul deosebit și deviza "Inima la Dumnezeu, mâinile pentru muncă", a transmis tuturor surorilor ei un profund spirit caritativ.

Părăsește această lume la 7 decembrie 1880, în "casa mamă" din Savona, în faimă de sfințenie, fiind înmormântată în cimitirul orașului.

Cauza de beatificare a fost depusă la Roma, la 23 iulie 1924. A fost beatificată la 6 noiembrie 1938, după ce două surori din congregație au fost vindecate în mod miraculos prin mijlocirea Mariei Giuseppa.

Canonizarea a fost celebrată la 12 iunie 1949, de către papa Pius al XII-lea.

Sr. M. Bianca Bonaria

* * *

Institutul "Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii"

Primele case ale congregației s-au dezvoltat în Italia. Noi suflete se dedică vieții consacrate și îmbrățișează carisma fondatoarei. La Savona, sora Maria Giuseppa va deschide o a doua casă în anul 1959, dedicată îngrijirii fetelor tinere care proveneau din familii sărace. În anul 1869, a fost fondat Micul seminar pentru copiii defavorizați. Dovedind spirit misionar, în anul 1876 un grup de surori a plecat la Buenos Aires, Argentina, iar apoi în alte țări și continente. Ultimul vis al sfintei Maria Giuseppa, început de ea și finalizat postum, a fost deschiderea unei case pentru tinerele care practicau prostituția și care voiau să abandoneze această cale. Au fost deschise ulterior școli, case de primire, grădinițe, orfelinate. La moartea fondatoarei, congregația avea 65 de case. Astăzi surorile activează în peste 21 de țări; congregația este prezentă în Europa, Asia, America Latină și Africa. Familia Rosselliană cuprinde, pe lângă surori, mai multe ramuri: Preoții Milostivirii, Asociatele Laice în Apostolatul Milostivirii, Colaboratorii Laici, Agenți ai Milostivirii. În Dieceza de Iași, surorile sunt prezente la Botoșani, punând în practică dorința arzătoare a sfintei Maria Giuseppa Rossello: "Dacă aș putea avea brațele atât de lungi încât să îmbrățișez toată lumea și să fac bine tuturor!".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat