Numărul episcopilor
Pr. Claudiu Lucian Pop a primit hirotonirea episcopală în ziua de 8 decembrie 2011, la Roma. Au participat la această celebrare episcopi greco-catolici și romano-catolici din România, precum și reprezentanți ai Sfântului Scaun. Din Dieceza de Iași a fost PS Aurel Percă.
Născut în anul 1972, noul episcop este cel mai tânăr dintre toți episcopii catolici din lume. El va îndeplini funcția de episcop auxiliar al Curiei Arhiepiscopiei Majore de Alba-Iulia și Făgăraș.
Ep. Claudiu Lucian Pop se alătură astfel celor 16 episcopi catolici (11 episcopi titulari, cinci auxiliari și un episcop emerit).
În România există 11 dieceze catolice, dintre care șase romano-catolice (două arhidieceze și patru dieceze) și cinci greco-catolice (o arhieparhie și alte patru eparhii sufragane).
Conferința Episcopilor din România, formată din toți episcopii catolici, este condusă în prezent de arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite, Lucian Mureșan, în timp ce Ioan Robu, arhiepiscop de București, îndeplinește funcția de vicepreședinte. Membrii Conferinței se reunesc de două ori pe an (sesiunea de primăvară și cea de toamnă), pentru a fi prezentată situația episcopiilor și pentru dezbaterea și soluționarea diferitelor probleme existente.
Conform ultimelor statistici în România sunt aproximativ 1.885.000 de catolici (romano-catolici și greco-catolici).