Răspundem cititorilor

- Tereza Simon (Galaţi), Dan Tibil (Baia Mare). Veţi primi răspuns într-unul din numerele viitoare.

- Magda Farcaş (Moineşti). "Aş dori să ştiu cum prind Radio Maria în oraşul meu. Am încercat, dar n-am ştiut pe care undă să caut. Mulţumesc!".

Apreciem faptul că sunteţi interesată de emisiuni creştine. Din păcate, în zona la care faceţi referinţă, Radio Maria încă nu se poate asculta pe frecvenţele radio obişnuite. Se fac eforturi pentru a obţine frecvenţă. Anul trecut CNA-ul nu a scos frecvenţe la licitaţie. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla anul acesta. Oricum, documentaţia împreună cu semnăturile strânse de la credincioşii din Moldova sunt pregătite. Până atunci, în zona dv. Radio Maria poate fi ascultat prin DIGI (pe frecvenţa 12687 MHz.) sau prin internet (prin accesarea secţiunii "Ascultă online" de pe coloana din stânga a sitului www.ercis.ro sau pe situl www.radiomaria.ro). Postul poate fi receptat cu aparatele de radio în oraşele Oradea (102,2 MHz), Zalău (92,5 MHz), Blaj (94,4 MHz) şi Baia Mare (95,4 MHz). Radio Maria are sediul în str. Spartacus, 33, 410466-Oradea, tel. 0359/191291, fax 0259/251291, e-mail: contact@radiomaria.ro. Programul detaliat al emisiunilor acestui post de radio poate fi consultat pe internet la adresa www.radiomaria.ro. Vă dorim har şi binecuvântare de la Domnul!

- C.L. (Iaşi). "Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", Iaşi. Aş avea o mare rugăminte la dv. Anul acesta susţin teza de licenţă, cu tema "Istoria iezuiţilor". Rugămintea mea ar fi, dacă aţi putea să mă ajutaţi cu nişte cărţi în limba română în legătură cu iezuiţii sau cu nişte titluri de articole din reviste care aş putea să le găsesc la bibliotecă. Vin cu această rugăminte la dv. deoarece la biblioteca facultăţii noastre am găsit puţine cărţi şi articole în legătură cu tema mea. Vă mulţumesc!".

Biblioteca se află în cadrul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" Iaşi, din Copou. Cărţile şi revistele se pot consulta doar la sală sau se poate comanda copii xerox. Mergând la bibliotecă, puteţi lua legătura cu pr. Cristinel Farcaş care vă va ajuta. Multe dintre fişele lucrărilor din bibliotecă sunt puse şi pe internet (vezi: www.itrc.ro).

Până atunci puteţi vizita Librăria "Presa Bună" de pe Bd. Ştefan cel Mare". Acolo, de exemplu, se poate găsi cartea "Istoria iezuiţilor", de Bangert William V., SJ, apărută în anul 2001. Probabil mai sunt şi alte cărţi. Puteţi consulta oferta librăriei şi pe internet la adresa www.ercis.ro/libraria. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!

- D.L. (Iaşi). "De câţiva ani observ (parcă tot mai des) că atunci când se fac referiri (indirecte) la Dumnezeu (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt) şi la sfânta Fecioară Maria, cuvintele folosite sunt scrise, nu arareori, cu litere mici: "meu" ("Tu eşti Fiul meu"), "tu", "tine", "său" ("Fiul său"), "sa", "el" etc. Când eram mic am fost învăţat că aceste referiri trebuie scrise cu litere mari din respect faţă de Dumnezeu şi cele sfinte. În cărţile (cele pioase) publicate pe timpul comunismului vedeam referiri la Dumnezeu şi sfânta Fecioară Maria (ca acelea de mai sus) scrise cu litere mici, dar mă gândeam că aceasta era intenţionat făcut pentru a minimaliza pe Dumnezeu, pe Isus, pe sfânta Fecioară Maria. Văd, însă, că şi în timpurile de azi (parcă tot mai des) aceste referiri sunt scrise tot cu litere mici. Desigur, uneori se poate greşi neintenţionat, dar alteori e clar că cel care a scris acele cuvinte aşa a voit să le scrie (cu litere mici). Aş dori să mă lămuriţi dacă am fost învăţat greşit sau dacă, poate, lucrul acesta nu prea are importanţă. Ştiu că scrierile din vechime emanau un mare respect faţă de Dumnezeu (şi cele sfinte), pentru că referirile directe şi indirecte la "El", la "Sfânta Fecioara Maria" erau întotdeauna scrise cu litere mari. Mi se pare că în literatura ortodoxă se acordă o mai mare atenţie acestui aspect. Un fenomen asemănător am observat că a apărut şi în ceea ce priveşte icoanele. Mi se pare că adesea suntem atât de concentraţi în a crea icoane / imagini frumoase, cu efecte, încât uităm ceea ce e cel mai important: sacrul. Văd adesea icoane / imagini ale pruncului Isus, ale sfintei Fecioare Maria fără acea aureolă de sfinţenie care întotdeauna apărea în icoanele din vechime. Şi mă cuprinde parcă o frică: mi se pare că profanul, secularizarea, rutina pătrund uşor, chiar prin aceste "detalii" în ceea ce ar trebui să fie sacru. Mă întreb dacă acest fenomen nu e o oglindă a ceea ce se întâmplă în noi. Sper să nu mă înţelegeţi greşit. Nu e, cred, o dorinţă de a judeca pe aproapele meu, ci mai degrabă o dorinţă de a conserva sacrul".

Respectul faţă de Dumnezeu şi cele sfinte trebuie să se vadă în primul rând în viaţa oamenilor, prin trăirea lor. Cel mai mare păcat al timpurilor noastre, subliniază Conciliul Vatican II, este distanţa care se creează între ceea ce cred şi ceea ce fac oamenii. Evanghelia notează că "nu tot cel care spune Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui din ceruri". Fiind lămurite aceste lucruri, putem trece la problema ridicată de dv. cu scrierea cu literă mică sau mare. Ultima lucrare care reglementează probleme ca acelea sesizate de dv. este DOOM2, editată de Academia Română, apărută în anul 2005, Bucureşti, Editura "Univers Enciclopedic". La p. LIIII este notat: "Pentru unele situaţii există reguli obligatorii; în altele, scrierea cu literă mică, respectiv mare este facultativă". Apoi se notează situaţiile când se scrie obligatoriu cu literă mare şi când cu literă mică. Personajele religioase, precum şi alte realităţi cu caracter religios se scriu cu litere mari (p. LVIII): Dumnezeu, Atotputernicul, Mântuitorul, Sfânta Treime, Sfânta Scriptură etc. Cu privire la pronumele şi adjectivele pronominale referitoare la Dumnezeu sau la Isus Cristos, ele se pot scrie cu litere mari în textele bisericeşti. Cu privire la icoane, nu ştim unde le-aţi văzut pe acelea fără aureolă, dar în general în biserici ele sunt cu aureolă sau în orice caz sunt pictate conform normelor care spun că trebuie să-i ajute pe credincioşi să-şi înalţe mintea spre realităţile reprezentate. Oricum, lipsa respectului şi îndepărtarea de sacru trebuie căutate în altă parte, în general în alegerile pe care le fac oamenii de a trăi sau nu conform principiilor divine.

- A.M.C. (Baia Mare). Am primit de la dv. articolul care vorbeşte despre cei 20 de ani de activitate ai A.M.C. Baia Mare. Ne bucurăm pentru numeroasele dv. activităţi şi le apreciem. La 20 de ani îi mulţumim Domnului pentru tot ceea ce a fost bine şi cerem har şi binecuvântare de la Dumnezeu pentru viitor.

- Marius Georgian (e-mail). "Suveranul pontif îi exonerează pe evrei de orice vină pentru moartea lui Cristos în cea mai nouă carte a sa (...). Cred că sunteţi tare mândri cu un asemenea papă care se dă cu evreii şi neagă veridicitatea evangheliilor... Şi cum este papa infailibil, cu o aşa mare greşeală pe care o acceptaţi, negarea evangheliei. (...)".

Am citat puţin din mesajul dv. plin de acuze la adresa catolicilor. Citindu-l nu putem să nu vă întrebăm: Oare să fi uitat crezul care se spune şi în Biserica dv. în care se subliniază că Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre? Apoi de ce treceţi cu vederea faptul că Isus însuşi era evreu? Maria nu era evreică? Dar apostolii? Dar ceilalţi care n-au participat la condamnarea lui Isus? Spre informarea dv., papa tratează problema de care sunteţi interesat în capitolul VII al cărţii "Isus din Nazaret" atunci când vorbeşte despre procesul lui Isus. El subliniază că cine i-a voit moartea sa nu a fost "poporul" evreu ca atare, şi pentru faptul că Isus şi chiar ucenicii erau evrei. Cea care l-a acuzat a fost aristocraţia de la templu, dar cu excepţii (de exemplu Nicodim), şi - în contextul amnistiei propuse de Pilat - masa

susţinătorilor lui Baraba. "Dacă potrivit lui Matei - scrie papa Benedict - tot poporul ar fi spus: "Sângele său să cadă asupra noastră şi a fiilor noştri", creştinul îşi va aminti că sângele lui Isus... nu cere răzbunare şi pedeapsă, ci este împăcare. Nu este vărsat împotriva cuiva, dar este sânge vărsat pentru mulţi, pentru toţi... nu este blestem, ci răscumpărare, mântuire". În al doilea rând, în mesajul dv., împărţiţi lumea în două: dv. şi cei ca dv. care sunteţi pe calea cea dreaptă şi mergeţi în cer, şi restul care sunt rătăciţi şi merg în iad. Nu vi se pare stranie această împărţire? Cum se face că nu vedeţi ştiri ca acelea în care se vorbeşte despre oameni mari din Biserica dv. care colaborează cu catolicii? De exemplu, în ziua de 16 martie, cardinalul Koch şi patriarhul Kiril s-au întâlnit la Moscova şi au identificat domenii de cooperare între catolici şi ortodocşi. În al treilea rând, pentru a demonstra că noi, catolicii, "suntem în rătăcire", sugeraţi să citim despre catolicii care au trecut la ortodoxie, dar acesta nu este un argument, pentru că sunt şi invers, ortodocşi care au trecut la catolicism, inclusiv în România. De Vladimir Ghika, care spunea că a trecut la catolicism pentru a fi un mai bun ortodox, aţi auzit? Dar de Edgar Papu? În sfârşit, aţi făcut o listă lungă cu diferenţele pe care le-aţi descoperit între catolici şi ortodocşi. Ce ar fi însă să faceţi o listă şi cu asemănările sau punctele comune care sunt între cele două Biserici. Poate că veţi descoperi că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart. Ce spuneţi? Trimiteţi o asemenea listă?