Pentru cine lucrezi?

Părinţii mei fac parte din familii numeroase. Tatăl mai are încă şapte fraţi, iar mama, patru. La rândul lor şi bunicii mei provin din familii la fel de numeroase, în cazul bunicului de pe mamă fiind 12 fraţi.

Ceea ce numim noi în mod generic "pe vremuri", se pare că era un timp în care nu se punea problema numărului copiilor. Erau familii cu mulţi copii. Satele, oraşele aveau uliţele sau străzile pline de copii, ceea ce făcea ca viaţa să fie viaţă.

Eu sunt unicul copil al părinţilor mei. M-am născut, e adevărat, într-o casă frumoasă, cu o curte extraordinară, plină de flori, cu gazon, cu pomi rari şi cu fântână arteziană. Părinţii mei sunt cu studii superioare şi au locuri de muncă foarte bune.

Într-o zi le-am cerut o surioară. Şi am insistat: "Toţi colegii mei au un frăţior sau o surioară, numai eu sunt singur!"

"Tu vezi cât avem de lucru? A-ţi aduce acum o surioară ar însemna ca măcar eu să nu mai merg la serviciu. Şi apoi, casa, curtea, grădina, cu ce le vom întreţine dacă eu nu mai lucrez? Crezi că tatăl tău ar face faţă de unul singur la astfel de cheltuieli?"

"Mamă, am continuat eu cu încăpăţânare, la ce bun toate acestea, dacă eu sunt singur?" "Nu eşti singur, eşti cu noi, dragul meu. Tu vezi că tot ceea ce facem noi, pentru tine facem! Vrem ca tu să te simţi cât mai bine în această casă. Să te bucuri de curte, de grădină. La bloc nu am fi avut nimic din toate acestea. Şi apoi, serviciul... Noi am învăţat atât de mult să avem acest serviciu. Să avem un alt copil ar însemna să abandonez serviciul".

"Mamă, am continuat eu din nou, dar tu pentru cine lucrezi? Lucrezi pentru mine sau pentru casă, curte şi grădină? La ce bun că avem o casă atât de mare şi frumoasă, curte şi grădină dacă eu nu am cu cine să mă joc în curte? Şi grădina... câte mere pot să mănânc eu din toţi copacii pe care îi avem? Dar dacă aş mai avea măcar o surioară sau un frăţior, aş alerga prin curte, aş urca în copacii din grădină, ne-am juca împreună. Şi... mamă, în ziua în care tu şi cu tata o să muriţi, eu al cui o să rămân, dacă sunt singur pe lume? Probabil că o să rămân cu această casă, cu grădina şi curtea ei pe care tu şi cu tata văd că le "adoraţi". O să-mi lăsaţi şi maşina, că nu o s-o puteţi lua cu voi. O să-mi rămână totul. Şi eu, ce o să mai fac, mamă? Nu ai încredere că la rândul meu, crescând mare, o să mă descurc în viaţă? De asta îmi asiguraţi voi totul, că eu nu o să pot să realizez nimic?

Mamă, casă, maşină, serviciu şi altele, le pot avea şi eu aşa cum aţi putut şi voi, dar o surioară sau un frăţior nu voi putea niciodată să-mi fac dacă voi nu vreţi să-mi faceţi! Voi fi mereu singur, şi acum şi după moartea voastră. Şi va rămâne această casă, va rămâne probabil şi după mine. Dar... nu asta e important, mamă!"

Recunosc că a fost o discuţie foarte serioasă. Mama a plâns după această discuţie. Probabil că nu depindea numai de ea. Era şi tatăl! Un astfel de proiect se realizează împreună. Şi apoi, a marcat-o mult faptul că după moartea lor eu voi rămâne singur în lume. Dar, aveam dreptate!

Mă gândesc că astăzi sunt mulţi părinţii care investesc în serviciu, casă, maşină şi se mulţumesc poate cu un singur copil sau cu niciunul. Oricine se poate întreba, pentru cine lucrează aceşti părinţi? Ca să te poţi sacrifica trebuie să ai un motiv bine întemeiat. Astfel de părinţi, pentru cine se sacrifică, dacă nu au niciun motiv? Şi apoi, casă poate face şi copilul când va creşte mare, maşină îşi poate lua, dar fraţi, nu poate avea dacă părinţii nu vor să-i aducă.

Între timp, mama s-a răzgândit. La fel era şi cu mama colegei mele din prima bancă înainte să îl aibă pe frăţiorul ei.

O fi motivat-o "singurătatea" mea de după moartea lor? Ceea ce îmi amintesc e că această discuţie a avut loc după Paşti, timp când cred că a adus roade. Dar... mamă, pentru cine lucrezi atât de mult? (Alexandru)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba