Apostolul iubirii (III)

Din cele 21 de capitole câte are Evanghelia scrisă de sfântul apostol Ioan, al 11-lea s-ar preta la o scenarizare deosebit de instructivă. Patruzeci şi patru dintre cele 57 de versete ale capitolului sunt consacrate învierii lui Lazăr.

Evangheliştii sinoptici - Matei, Marcu şi Luca - relatează despre învierea fiicei înaltului dregător Iair, iar Luca şi despre învierea fiului văduvei din Nain, dar într-un mod mult mai succint.

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan relatează episodul amintit, într-un mod gradat. Abundă detaliile. Martori sunt cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria, ucenicii însoţitori ai lui Isus, precum şi mulţi iudei care veniseră să le consoleze pe surorile decedatului.

Isus se află dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan. Se relatează mai întâi faptul că Lazăr era bolnav, iar surorile sale trimit să i se spună lui Isus: "Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav" (v. 3). Isus declară: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea" (v. 4). Isus nu se grăbeşte să plece în Iudeea; rămâne încă două zile acolo unde se afla. Înainte de a pleca spre Betania, le spune ucenicilor: "Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar mă duc să-l trezesc" (v. 11b). Îndată însă precizează: "Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi" (v. 14-15).

Întâmpinat de Marta care îi "reproşează" întârzierea, Isus o asigură: "Fratele tău va învia!", şi apoi adaugă: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care trăieşte şi crede în mine, chiar dacă moare, va trăi!" (v. 23 şi 25). Deosebit de impresionant este momentul întâlnirii cu Maria, profund întristată şi înlăcrimată. Evanghelistul subliniază "înfiorarea în spirit" şi "tulburarea" lui Isus. În faţa mormântului, "Isus a lăcrimat" (v. 35). Ce dovadă clară a naturii umane a lui Isus! Mulţumind Tatălui şi pentru ca mulţimea de faţă să creadă în misiunea sa, Isus strigă cu glas puternic: "Lazăre, vino afară!" şi ca urmare: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!" (v. 43b şi 44b). De piatră sau de gheaţă de ţi-ar fi inima, urmărind cu onestitate relatarea evenimentului, de către apostolul iubirii dumnezeieşti, exclami: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (In 20,28).

P.A.D.