Cum să te rogi (I)
Mă întrebi: de ce să mă rog? Îți răspund: pentru a trăi. Da, pentru a trăi cu adevărat trebuie să ne rugăm. De ce? Pentru că a trăi înseamnă a iubi: o viață fără iubire nu este viață. Este singurătate fără conținut, închisoare și tristețe.
Trăiește cu adevărat doar cel care iubește și iubește doar cel care se simte iubit, atins și transformat de iubire. Așa cum planta nu înflorește dacă nu ajung la ea razele soarelui, tot așa și inima noastră nu se deschide spre viața adevărată și deplină dacă nu este atinsă de iubire.
Așadar, iubirea se naște din întâlnire și trăiește din întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, cea mai mare și mai adevărată dintre toate iubirile posibile, ba chiar iubirea care este dincolo de orice definiție a noastră și de orice posibilitate a noastră. Rugându-ne, ne lăsăm iubiți de Dumnezeu. De aceea, cine se roagă trăiește, în timp și în veșnicie. Iar cine nu se roagă? Cine nu se roagă riscă să moară în interior, deoarece îi va lipsi mai devreme sau mai târziu aerul pentru a respira, căldura pentru a trăi, lumina pentru a vedea, hrana pentru a crește și bucuria pentru a da un sens vieții.
Îmi spui: dar eu nu știu să mă rog! Mă întrebi: cum să mă rog? Îți răspund: începe să dai puțin din timpul tău lui Dumnezeu. La început, important nu va fi ca acest timp să fie mult, ci ca tu să i-l dai cu fidelitate. Fixează tu însuți un timp pe care să i-l dai zilnic Domnului și dă-i-l cu fidelitate, în fiecare zi, atunci când simți că poți face acest lucru și atunci când simți că nu-l poți face.
Caută un loc liniștit, unde, pe cât posibil, să fie vreun semn care să-ți amintească de prezența lui Dumnezeu. Reculege-te în tăcere: invocă-l pe Duhul Sfânt, ca el să fie cel care să strige în tine "Abba, Tată!". Dă-i lui Dumnezeu inima ta, chiar dacă este zbuciumată: nu te teme să-i spui totul, nu doar dificultățile tale și durerea ta, păcatul tău și incredulitatea ta, ci și rebeliunea ta și protestul tău, dacă le simți în interior. Toate acestea, pune-le în mâinile lui Dumnezeu: amintește-ți că Dumnezeu este Tată - Mamă în iubire, care primește totul, iartă totul, luminează totul, mântuiește totul.
Ascultă tăcerea sa: nu pretinde să obții răspunsuri repede. Perseverează. Asemenea profetului Ilie, înaintează în deșert spre muntele lui Dumnezeu: și când te vei fi apropiat de el, nu-l căuta în vânt, în cutremur sau în foc, în semnele puterii sau ale măreției, ci în glasul tăcerii pătrunzătoare (cf. 1Rg 19,12). Nu pretinde să-l prinzi pe Dumnezeu, ci lasă-l să intre în viața și în inima ta, să-ți atingă inima, și să-l poți contempla chiar și din spate numai. Ascultă glasul tăcerii sale.
Ascultă cuvântul său de viață: deschide Biblia, mediteaz-o cu iubire, permite-i cuvântului lui Isus să vorbească în inima inimii tale; citește psalmii, unde vei găsi exprimat tot ceea ce ai vrea să-i spui lui Dumnezeu. Și după ce vei fi ascultat cuvântul lui Dumnezeu, înaintează încă mult pe cărările tăcerii, lăsând ca Duhul să fie cel care să te unească cu Cristos, Cuvântul Tatălui.
Lasă ca Dumnezeu-Tatăl să fie cel care să te plăsmuiască cu ambele sale mâini, Cuvântul și Duhul Sfânt. La început, va putea să-ți pară că timpul pentru toate acestea este prea lung, că nu trece niciodată: perseverează cu umilință, dându-i lui Dumnezeu tot timpul pe care reușești să i-l dai, însă niciodată mai puțin de atât cât ai stabilit că îi poți da în fiecare zi.
Vei vedea că de la o întâlnire la alta fidelitatea ta va fi premiată și îți vei da seama că încet-încet gustul rugăciunii va crește în tine, și ceea ce la început ți se părea un lucru la care nu poți ajunge va deveni tot mai ușor și mai frumos. Vei înțelege atunci că ceea ce contează nu este să ai răspunsuri, ci să te pui la dispoziția lui Dumnezeu: și vei vedea că tot ceea ce vei aduce în rugăciune va fi puțin câte puțin transformat.
Astfel, atunci când vei veni să te rogi cu inima zbuciumată, dacă vei persevera, îți vei da seama că după ce te vei ruga îndelung nu vei găsi răspunsuri la întrebările tale, ci întrebările înseși se vor topi ca zăpada la soare și în inima ta va intra o pace adâncă: pacea de a fi în mâinile lui Dumnezeu și de a te lăsa condus cu docilitate de el. (va urma)
Ep. Bruno Forte
(Traducere de Anton Ivanov)