Cum să te rogi (I)

Mă întrebi: de ce să mă rog? Îţi răspund: pentru a trăi. Da, pentru a trăi cu adevărat trebuie să ne rugăm. De ce? Pentru că a trăi înseamnă a iubi: o viaţă fără iubire nu este viaţă. Este singurătate fără conţinut, închisoare şi tristeţe.

Trăieşte cu adevărat doar cel care iubeşte şi iubeşte doar cel care se simte iubit, atins şi transformat de iubire. Aşa cum planta nu înfloreşte dacă nu ajung la ea razele soarelui, tot aşa şi inima noastră nu se deschide spre viaţa adevărată şi deplină dacă nu este atinsă de iubire.

Aşadar, iubirea se naşte din întâlnire şi trăieşte din întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, cea mai mare şi mai adevărată dintre toate iubirile posibile, ba chiar iubirea care este dincolo de orice definiţie a noastră şi de orice posibilitate a noastră. Rugându-ne, ne lăsăm iubiţi de Dumnezeu. De aceea, cine se roagă trăieşte, în timp şi în veşnicie. Iar cine nu se roagă? Cine nu se roagă riscă să moară în interior, deoarece îi va lipsi mai devreme sau mai târziu aerul pentru a respira, căldura pentru a trăi, lumina pentru a vedea, hrana pentru a creşte şi bucuria pentru a da un sens vieţii.

Îmi spui: dar eu nu ştiu să mă rog! Mă întrebi: cum să mă rog? Îţi răspund: începe să dai puţin din timpul tău lui Dumnezeu. La început, important nu va fi ca acest timp să fie mult, ci ca tu să i-l dai cu fidelitate. Fixează tu însuţi un timp pe care să i-l dai zilnic Domnului şi dă-i-l cu fidelitate, în fiecare zi, atunci când simţi că poţi face acest lucru şi atunci când simţi că nu-l poţi face.

Caută un loc liniştit, unde, pe cât posibil, să fie vreun semn care să-ţi amintească de prezenţa lui Dumnezeu. Reculege-te în tăcere: invocă-l pe Duhul Sfânt, ca el să fie cel care să strige în tine "Abba, Tată!". Dă-i lui Dumnezeu inima ta, chiar dacă este zbuciumată: nu te teme să-i spui totul, nu doar dificultăţile tale şi durerea ta, păcatul tău şi incredulitatea ta, ci şi rebeliunea ta şi protestul tău, dacă le simţi în interior. Toate acestea, pune-le în mâinile lui Dumnezeu: aminteşte-ţi că Dumnezeu este Tată - Mamă în iubire, care primeşte totul, iartă totul, luminează totul, mântuieşte totul.

Ascultă tăcerea sa: nu pretinde să obţii răspunsuri repede. Perseverează. Asemenea profetului Ilie, înaintează în deşert spre muntele lui Dumnezeu: şi când te vei fi apropiat de el, nu-l căuta în vânt, în cutremur sau în foc, în semnele puterii sau ale măreţiei, ci în glasul tăcerii pătrunzătoare (cf. 1Rg 19,12). Nu pretinde să-l prinzi pe Dumnezeu, ci lasă-l să intre în viaţa şi în inima ta, să-ţi atingă inima, şi să-l poţi contempla chiar şi din spate numai. Ascultă glasul tăcerii sale.

Ascultă cuvântul său de viaţă: deschide Biblia, mediteaz-o cu iubire, permite-i cuvântului lui Isus să vorbească în inima inimii tale; citeşte psalmii, unde vei găsi exprimat tot ceea ce ai vrea să-i spui lui Dumnezeu. Şi după ce vei fi ascultat cuvântul lui Dumnezeu, înaintează încă mult pe cărările tăcerii, lăsând ca Duhul să fie cel care să te unească cu Cristos, Cuvântul Tatălui.

Lasă ca Dumnezeu-Tatăl să fie cel care să te plăsmuiască cu ambele sale mâini, Cuvântul şi Duhul Sfânt. La început, va putea să-ţi pară că timpul pentru toate acestea este prea lung, că nu trece niciodată: perseverează cu umilinţă, dându-i lui Dumnezeu tot timpul pe care reuşeşti să i-l dai, însă niciodată mai puţin de atât cât ai stabilit că îi poţi da în fiecare zi.

Vei vedea că de la o întâlnire la alta fidelitatea ta va fi premiată şi îţi vei da seama că încet-încet gustul rugăciunii va creşte în tine, şi ceea ce la început ţi se părea un lucru la care nu poţi ajunge va deveni tot mai uşor şi mai frumos. Vei înţelege atunci că ceea ce contează nu este să ai răspunsuri, ci să te pui la dispoziţia lui Dumnezeu: şi vei vedea că tot ceea ce vei aduce în rugăciune va fi puţin câte puţin transformat.

Astfel, atunci când vei veni să te rogi cu inima zbuciumată, dacă vei persevera, îţi vei da seama că după ce te vei ruga îndelung nu vei găsi răspunsuri la întrebările tale, ci întrebările înseşi se vor topi ca zăpada la soare şi în inima ta va intra o pace adâncă: pacea de a fi în mâinile lui Dumnezeu şi de a te lăsa condus cu docilitate de el. (va urma)

Ep. Bruno Forte

(Traducere de Anton Ivanov)