O nouă biserică în Satul Nou (Bacău)

Localitatea Satu Nou este componenta cea mai mare a comunei Pârgăreşti, judeţul Bacău, situată pe dealurile din dreapta râului Trotuş, la jumătatea drumului judeţean 116, care leagă oraşul Târgu Ocna de comuna Oituz (Grozeşti). Satul se face cunoscut, în documentele vremii, pentru prima dată în anul 1850 cu 151 de credincioşi. Comunitatea numără în prezent 470 de case: 349 de familii întregi şi 121 de văduvi, cu 1.631 de suflete.

Parohia "Sfântul Mihai" a luat fiinţă prin decretul episcopal nr. 1984/7 aprilie 1968. Până la această dată localitatea era filiala Parohiei Oituz. Biserica veche a satului a fost construită în anul 1890, dar din vestigiile din lemn şi lut, nu mai poate fi văzut nimic astăzi. După Primul Război Mondial, credincioşii au ridicat o biserică din cărămidă, însă nici despre ea nu sunt prea multe date. În primele zile din luna iunie 2002, în timpul săpăturilor pentru biserica nouă, s-a descoperit în fundaţia veche a bisericii un document datat la 2 iulie 1925, care luminează cercetările noastre istorice. La acea dată, în prezenţa primarului comunei Bogdăneşti şi a unei mulţimi de săteni evlavioşi, decanul de Trotuş, pr. Nazareno Cipolloni, împreună cu parohul de Oituz, pr. A. Florea, au sfinţit piatra de temelie a bisericii din Satu Nou, cu hramul Sfântul Mihail Arhanghelul. În acei ani comunitatea număra 125 de gospodării, eforturile au fost mari, unii au vândut câmpuri şi vite pentru construirea bisericii, iar meşterii care au condus lucrările erau veniţi din Italia. Biserica avea lungimea de 28 m, lăţimea de 13 m, iar turnul la vârful crucii 32 m.

Timpurile au fost vitrege, a trecut al Doilea Război Mondial, au fost cutremure, au fost perioade triste de încercare, dar şi timpuri frumoase şi rodnice pentru credinţa oamenilor din aceste locuri, unii au suferit mult pentru credinţă, dar în toate acestea se verifică sufletul şi inima celor puternici în credinţă. Credinţa înaintaşilor se vede foarte bine în încercarea actuală de zidire a bisericii noi.

După anul 1990 expertiza de specialitate a arătat nesiguranţa zidurilor: crăpături pronunţate (se vedea prin perete), fisuri la ferestre şi în fundaţie, din tavan cădea tencuiala şi în timpul celebrărilor, iar turnul era înclinat, cu o deviaţie la vârf de peste 1,5 m.

În toamna anului 1998, împreună cu credincioşii am solicitat un proiect de biserică nouă. Viorica Novac, arhitect, a realizat proiectul, însă am trăit amânări succesive din cauza lipsurilor. În primăvara anului 2002 am obţinut autorizaţie de demolare şi autorizaţie de construcţie. Credincioşii au contribuit atât financiar, cât şi cu zile de muncă. Am fost foarte uniţi şi până la sfârşitul anului 2002, fundaţia era deja turnată. În anii următori am ridicat puţin câte puţin zidurile bisericii noi. Am fost ajutaţi de vizitele, încurajările şi binecuvântările episcopilor noştri şi de generozitatea câtorva persoane din ţară şi străinătate. Acum, după nouă ani de muncă, biserica este ridicată şi acoperită, izolată şi tencuită, ferestrele sunt montate şi lucrăm la interior. Dimensiunile bisericii sunt proporţionale cu numărul credincioşilor: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 55 m înălţime.

Suntem conştienţi că resursele noastre umane şi financiare sunt limitate, iar zidirea unei biserici e opera cerului, concretizată şi făcută vizibilă şi prin credinţa noastră. Avem încredere că Dumnezeu va finaliza lucrarea sa şi prin slăbiciunea mâinilor noastre. Pe lângă munca de ridicare a bisericii din cărămidă, continuăm eforturile pentru Biserica vie a sufletelor. Cerem zilnic de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor noştri patroni, ca lucrările să fie binecuvântate, iar cei de bunăvoinţă să obţină mulţumirea sufletească pentru eforturile depuse.

Pr. Serafim Romila