Întâlnire cu privire la pastorația familiilor
Sub patronajul Conferinței Episcopilor din România, la 9 februarie, s-a desfășurat la Brașov, în Parohia Romano-Catolică "Preasfânta Inimă a lui Isus" (Parohia Bolonya, str. Zizinului), o întâlnire cu toți reprezentanții și responsabilii cu pastorația familiilor din diecezele din România. Din fiecare dieceză au participat câte două-trei persoane. Din Dieceza de Iași a participat pr. Cristinel Fodor.
La întâlnire a fost prezent și PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, responsabil, în cadrul Conferinței Episcopilor din România, cu pastorația familiilor, iar din partea CER a participat pr. Mihai Eduard Coșa, secretarul general.
La început a avut loc o prezentare a fiecărei delegații.
A urmat o reflecție pe care a condus-o pr. Fabian Măriuț, responsabil cu pastorația familiilor în Arhidieceza de București. A vorbit despre criza și identitatea familiei. În introducere a prezentat etimologia cuvintelor "criză" și "familie". A prezentat criza ca ruptură și de ce familia și căsătoria sunt un bine pentru societate și pentru persoană.
În punctul al treilea al ordinii de zi s-a prezentat fiecare dieceză cu inițiativele în privința pastorației familiilor.
După pauză, în partea a doua a întâlnirii, s-a discutat despre o întâlnire națională a familiilor, care, în urma discuțiilor, s-a stabilit că deocamdată nu este posibilă organizarea unei astfel de întâlniri, fără parcurgerea unor anumiți pași. Mai întâi s-a propus o întâlnire a operatorilor pastorali ai familiilor, la Șumuleu Ciuc, la care să participe câte cinci familii din fiecare dieceză (doar adulții, fără copii). Perioadele de desfășurare au fost propuse 14-16 octombrie sau 7-9 octombrie, cu intenția să fie un fel de "weekend lucrativ". Motoul ales a fost luat din Familiaris consortio, nr. 17, "Familie, devino ceea ce ești!", același ca motoul Anului Familiei din Dieceza de Iași. Logoul a fost ales cel de la Alba-Iulia.
În cadrul întâlnirii din octombrie ar urma să se analizeze posibilitatea organizării unei întâlniri naționale a familiilor.
Pr. Cristinel Fodor