Sensul Postului Mare

Arhiepiscopul Fortunato Baldelli, poenitentiarius maior, într-un interviu acordat anul trecut ziarului L'Osservatore romano (11 martie 2010), vorbeşte despre sensul Postului Mare, despre rolul confesorului şi despre păcatele sociale. O parte din interviul luat de Nicola Gori este redat în cele ce urmează.

- Are sens să se vorbească despre pocăinţă omului de astăzi sau să se vorbească despre post în perioada Postului Mare? Ce diferenţiază postul de dieta care este aşa de multă la modă?

Postul din Postul Mare este pentru potenţarea spiritului, în timp ce dieta este pentru silueta trupului. Sunt două perspective, una interioară şi una exterioară, una se referă la raportul nostru cu Dumnezeu, cealaltă se referă la imaginea pe care vrem s-o lăsăm în alţii. Nu este dificil să se vadă asimetria dintre post şi dieta de slăbire.

- În faţa răspândirii hedonismului şi egoismului, ce poate să indice un confesor pentru a face să crească în conştiinţe atenţia faţă de necesităţile altora?

Hedonismul este un mod de a interpreta viaţa, fără profunzime, iar egoismul este o închidere în sine care, în sine, este fără lumină şi fără viitor. Confesorul are misiunea de a deschide conştiinţele şi de a le face părtaşe de necesităţile aproapelui, încercând să explice că acela care dă nu sărăceşte, ci se îmbogăţeşte. Rămâne adevărat că "se primeşte dăruind". Aceasta este marea experienţă pe care penitentul este chemat s-o aibă sub călăuzirea luminată a confesorului.

- Necesitatea de a da un suflet etic economiei a fost recomandată de mai multe ori de papa. Ce pocăinţe ar trebui să facă acela care se pătează cu păcate care dăunează bunurilor comune ale cetăţenilor?

A da un suflet etic economiei este de acum un precept pentru toţi. Consecinţele dezastruoase ale unei economii care urmăreşte doar profitul sunt cu adevărat devastatoare. Cei care nu favorizează binele comun şi nu lucrează pentru a-l mări, mai mult decât să primească nişte pocăinţe deosebite trebuie să fie conduşi să-şi dea seama de sărăcirea propriei conştiinţe morale şi în acelaşi timp a vieţii civile pe care o cauzează, deci de distorsionarea raporturilor sociale pe care o provoacă. Aici problema este schimbarea de perspectivă sau, mai bine zis, de o autentică "metanoia" sau schimbare a modului de a citi realitatea. Aceasta este marea pocăinţă la care trebuie să fie supus cel care nu dă atenţie invitaţiei papei de a pune economia pe şinele binelui comun.

- Există o sensibilitate mai mare între credincioşi faţă de păcatele sociale: evaziunea taxelor, fraudele, înşelăciunile la locul de muncă, poluarea vinovată a ambientului. După părerea dv., acestea se întâmplă în pofida atenţiei îndreptate spre păcatele individuale?

Sensibilitatea deosebită faţă de aşa-numitele păcate sociale este indicator al unei schimbări de sensibilitate, deci o creştere a responsabilităţii. Ceea ce nu înseamnă că este atenţie mai mică faţă de păcatele aşa-numite tradiţionale. În schimb e vorba de o interpretare a acestora în cheie socială. De fapt, păcatele au întotdeauna consecinţe care merg dincolo de circuitul existenţei noastre individuale. Astăzi viaţa privată este evaluată în acest registru nou şi aceasta în raport cu reflecţiile asupra vieţii altora sau în general în relaţie cu planeta. Marea obligaţie care apasă asupra tuturor este că trebuie trăit în aşa fel încât să se garanteze celor care vin după noi o viaţă demnă şi pe cât posibil mai bogată în posibilităţi decât a noastră. Această privire spre viitor pătrunde lent în inima creştinilor.

- (...) Cât timp şi energii ar trebui preoţii să dedice spovezii?

(...) Sacramentul Pocăinţei se referă la aspectul profund al fiinţei noastre, în măsură să asigure pacea sau liniştea spirituală, ca premisă pentru o viaţă personală şi socială rodnică şi productivă. Rămâne la latitudinea păstorului, în multiplele solicitări ministeriale, să dea un timp privilegiat confesionalului. După Euharistie, aceasta este obligaţia prioritară a preotului şi consolarea cea mai înaltă pe care o putem avea şi dărui.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu